Decizia Guvernului şi a Ministerului Educaţiei ca din toamnă să introducă manualul unic la toate nivelurile de studiu a stârnit controverse aprige. Cum era de aşteptat, cei mai vocali contestatari sunt editorii, dar se pare că şi cadrele didactice şi părinţii sunt de părere că nu este normal să ne întoarcem la vremea manualelor unice comuniste.
Cert este că adevărul este undeva la mijloc. Editurile, în loc să vină în sprijinul reformei învăţământului, au dezvoltat o afacere prin care să mulgă bani de la părinţi şi de la stat. Astfel, s-a ţinut mai puţin cont de calitatea prezentării informaţiilor din cartea şcolară şi s-a marşat pe editarea de materiale auxiliare, care să aducă profit sigur. Singuri editorii recunosc că o treime din veniturile lor provin din vânzarea de carte şcolară.
Cadrele didactice sunt de părere că, deşi o revizuire a manualelor şi a legislaţiei acestora e mai mult decât necesară, nu trebuie îngrădită posibilitatea alegerii cărţilor şcolare: "E clar că profesorii trebuie să aleagă cartea după nivelul şi tipologia clasei la care predă, însă o selecţie mai atentă a conţinutului din cărţile şcolare trebuie făcută, mai ales că în ultima vreme au apărut nenumărate inepţii şi chiar greşeli ştiinţifice", ne spune un cadru didactic de la CNVA.
O altă colegă de cancelarie de la acelaşi colegiu de elită, profesoara Diana Cătălina Popa, autoare de manual, susţine aceeaşi idee a selectării atente a conţinutului, dar crede că întoarcerea la manualul unic este o greşeală regretabilă: "Nu suntem toţi la fel. Eu am manuale diferite de la edituri diferite chiar şi la acelaşi nivel de studiu. Altfel predai limba română la clasele cu profil uman şi alta e disponibilitatea celor de la clasele reale".
La clasele I-IV, lipsa manualelor la fiecare început de an şcolar le-a dat învăţătoarelor impresia că se pot descurca şi fără: "Parcă nici nu mai e nevoie de manual, atâta vreme cât există o programă. Cum de patru ani elevii mei nu au avut manuale până la jumătatea anului, m-am obişnuit să-mi selectez singură conţinutul în funcţie de nivelul şi preferinţele elevilor clasei", spune un cadru didactic de la Şcoala Nr. 29.
Se pare că şi părinţii s-au convins de necesitatea existenţei manualelor alternative în cei 20 de ani care au trecut de la introducerea acestora. Un studiu recent realizat pentru Uniunea Editorilor din România arată că 7 din 10 părinţi consideră că manualele alternative îi ajută pe copii, 78 la sută cred că manualele alternative au un conţinut satisfăcător sau foarte satisfăcător, iar trei din patru părinţi afirmă că ei consideră important ca profesorul să aleagă manualul pe baza căruia le predă elevilor. Studiul este confirmat şi de către specialiştii în pedagogie, dar şi de cadrele didactice, toţi arătând că fiecare elev este diferit, are nevoi diferite, iar nivelul de cunoştinţe al elevilor este, de asemenea, diferit, diferite manuale putând veni în sprijinul elevului sau încurcându-l, în funcţie de cunoştinţele dobândite până în acel moment. De asemenea, 40 la sută dintre părinţii întrebaţi cred că manualele alternative selectează permisiv conţinutul programei, iar profesorul şi elevul au spaţiu de creaţie.
