De când puteţi merge cu maidanezii la sterilizat

De când puteţi merge cu maidanezii la sterilizat
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Cel târziu de la începutul lunii martie, gălăţenii care „au adoptat” câini fără stăpân pe domeniul public şi s-au opus, în repetate rânduri, strângerii maidanezilor de la blocuri vor putea să sterilizeze gratuit patrupedele, la Ecosal.

În prezent, conducerea serviciului public de salubritate şi ecarisaj lucrează la Regulamentul de sterilizare, deparazitare şi vaccinare a maidanezilor, urmând ca reprezentanţii Ecosal să informeze, până la finele acestei luni, ce paşi trebuie să urmeze iubitorii de animale pentru a beneficia de acest program. „În principiu, persoanele doritoare vor suna la Ecosal şi se vor programa. Am luat legătura cu medicul veterinar să ne comunice câţi căţeluşi poate steriliza pe zi. Animalele vor fi sterilizate, deparazitate, vaccinate, microcipate şi vor avea carnet de sănătate. Cine va face asta va trebui să îşi asume responsabilitatea pentru căţeluş, că va avea grijă de el. Vom comunica în curând numerele de telefon la care gălăţenii pot suna pentru programări”, ne-a declarat directorul Ecosal, Mirela Furtună.

Reamintim că, pe data de 25 ianuarie, prin votul aleşilor locali, sterilizarea câinilor de rasă comună sau metişi, cu şi fără stăpân, va fi integral subvenţionată de la bugetul local. Astfel, maidanezii pripăşiţi pe la scări de bloc sau case vor putea beneficia gratuit şi de deparazitare, vaccinare şi microcipare, cu condiţia ca gălăţenii care se declară iubitori de animale să-i prezinte la Ecosal. „Dacă vei dori să-i faci un bine lui Bobiţă, Lăbuş sau cum l-o chema pe căţelul scării de bloc sau de pe lângă, îl poţi lua frumos în braţe - ca un iubitor de câini ce te declari - vii cu el la centrul unde se poate face o astfel de intervenţie, şi eşti scutit de la plata oricăror taxe. Şi la momentul la care câinele poate fi luat, ţi-l şi asumi! Şi dacă, ferească Dumnezeu, ulterior se întâmplă o neplăcere, să se şi poată răspunde. În permanenţă vedem această dragoste neţărmurită faţă de aceste animale, care chiar n-au absolut nicio vină, dar, când vine vorba de responsabilităţi, toată lumea se întoarce cu spatele!”, a declarat primarul Ionuţ Pucheanu. Până acum, campaniile de sterilizare gratuită promovate de către municipalitate nu au avut nici pe departe efectul aşteptat, întrucât prea puţini gălăţeni au dat curs invitaţiei autorităţilor de a-şi steriliza patrupedele.

Deşi autorităţile nu au făcut un astfel de anunţ, cel mai probabil, în cazul în care nici această campanie nu va conduce la sterilizarea maidanezilor de pe domeniul public, municipalitatea va alege să aplice legea, aşa cum se procedează în multe alte oraşe ale ţării, şi va trece la eutanasierea câinilor vagabonzi.

Citit 3696 ori Ultima modificare Luni, 12 Februarie 2018 13:10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.