Toaletarea sau masacrarea copacilor?

Toaletarea sau masacrarea copacilor?
Evaluaţi acest articol
(28 voturi)

Săptămâna trecută, unul dintre cei mai înalţi şi mai frumoşi copaci din Galaţi a fost adus la stadiul de cioate. La felul cum arată acum plopul de lângă blocul Albatros, după ce a fost "toaletat", probabil că şi o sculptură în metal sub formă de copac ar fi mai frumoasă decât el.

Am primit la redacţie următorul text, trimis "cu tristeţe, supărare şi durere sufletească" de gălăţeanul Gheorghe Silvestrovici, pensionar, medic primar psihiatru: "Plopul falnic de la locul central denumit  Albatros, din strada Nicolae Bălcescu - unul din simbolurile municipiului Galaţi, a fost mutilat de salariaţii de la societatea Gospodărire Urbană Galaţi. Domnule primar al municipiului Galaţi, Pucheanu Ionuţ, aţi ştiut de tăierea acestui plop? Acest plop punea în pericol viaţa cuiva? Care este numele celui care a cerut tăierea copacului? Cine a aprobat tăierea plopului? Câţi locuitori ai Galaţiului aţi întrebat pentru a tăia acest plop? Vreţi să analizeze judecătorii ce reglementări şi ce legi aţi respectat? Ştiaţi că, dacă la Bruxelles, se tăia un asemenea copac, pe domeniul public, fără consultarea cetăţenilor, ieşea un scandal uriaş? Ştiaţi că municipiul Galaţi se află în Europa civilizată? Domnule Pucheanu Ionuţ, nu v-aţi purtat ca un primar european! Mi se sfâşie inima de durere, privind în fiecare dimineaţă această minune a naturii mutilată! Cum vă simţiţi?"

Citit 4909 ori Ultima modificare Marți, 20 Februarie 2018 19:33

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.