Începe proiectarea podului peste Dunăre de la Brăila

Începe proiectarea podului peste Dunăre de la Brăila
Evaluaţi acest articol
(24 voturi)

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a emis, luni, ordinul de începere a lucrărilor pentru cel mai important proiect de infrastructură de după Revoluţie. Consorţiul italiano-japonez, care a câştigat contractul de 1,99 de miliarde de lei pentru proiectarea şi execuţia podului peste Dunăre de la Brăila, are la dispoziţie, începând din această săptămână, un an pentru proiectare. Asta înseamnă că lucrările pentru construcţia podului vor demara efectiv în primăvara anului viitor. Conform contractului încheiat între statul român şi asocierea Astaldi SpA - IHI Infrastructure Systems CO.Ltd , cei doi constructori de talie mondială au la dispoziţie 12 luni pentru proiectare şi 36 luni pentru execuţie, iar garanţia lucrărilor va fi de 120 de luni. Conform anunţului de anul trecut al guvernanţilor, după ce va fi construit, podul suspendat de la Brăila se va număra printre primele cinci poduri din Europa, ca deschidere centrală (1,12 kilometri). Reamintim că podul suspendat va avea lungimea de aproape doi kilometri, o deschidere centrală de 1.120 metri şi două deschideri laterale de 489,65 şi 364,65 metri. Gabaritul pe verticală al podului va fi de 38 de metri de la nivelul de inundaţii maxim.

Citit 6788 ori Ultima modificare Vineri, 02 Martie 2018 00:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.