PAMFLET. În sfârşit, chiar a fost cod portocaliu

PAMFLET. În sfârşit, chiar a fost cod portocaliu
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

În sfârşit, Busu a avut dreptate: chiar a fost cod portocaliu la Galaţi. A nins cu zăpadă portocalie, prilej numai bun ca unii să intre în panică, iar noi să glumim pe seama asta. Urmează, aşadar, un ultim pamflet despre zăpadă din acest an. Mă rog, până în decembrie.

Şi Pucheanu e un primar de gaşcă: a închis şcolile de vineri seară până luni dimineaţă

Nu doar Gabriela Firea este idolul elevilor. Programul „şcoală închisă din cauza vremii” se derulează şi la Galaţi. Astfel, Ionuţ Pucheanu nu s-a lăsat mai prejos faţă de alţi colegi pesedişti din ţară. Ca să arate că şi el e un primar de gaşcă, a decis să suspende cursurile în şcoli de vineri, ora 20,00, până luni, la ora 8,00. „Din cauza vremii, am decis să închidem şcolile pentru două zile. Aşadar, nu se mai fac cursuri începând de vineri seară, ora 20,00, până luni dimineaţă, ora 8,00. Este vorba practic de două zile. De luni, însă, şcolile din Galaţi vor reintra în programul normal”, a explicat Ionuţ Pucheanu, primarul Galaţiului. Elevii au salutat decizia autorităţilor locale. „În sfârşit intrăm şi noi în rândul capitaliştilor. Nu era corect ca în Bucureşti elevii să fie fericiţi, iar noi să învăţăm ca proştii. Egalitate!”, a declarat Ionel, elev în clasa a opta.

Sindromul Mioriţa: Dorin Otrocol s-a baricadat în prefectură şi aşteaptă cuminte să fie demis

Dorin Otrocol e conştient de faptul că va rămâne prefect de Galaţi doar cât timp nu sunt intemperii, astfel că a adoptat o atitudine specifică poporului român. De când a început să ningă afară, Dorin Otrocol s-a băgat în biroul său cu o sticlă de Mioriţa şi aşteaptă resemnat să fie demis. „Nu am ce face. Postul meu depinde de vreme, nu de ceea ce fac eu. Dacă plouă şi sunt inundaţii, sunt demis. Dacă ninge şi se blochează drumuri, sunt demis. Chiar nu pot face nimic să mă opun, depind în totalitate de vreme”, s-a plâns Dorin Otrocol. Potrivit unor surse din Prefectură, niciun angajat nu are voie să intre în biroul şefului în toată această perioadă. „Singurul acceptat e şoferul, care îi mai reface din când în când stocul de Mioriţa”, a declarat o sursă din instituţie.

Ingenios: Un precupeţ din Piaţa Centrală a făcut bulgări de zăpadă şi i-a vândut drept portocale

Un vânzător din Piaţa Centrală a dat tunul vineri. El a făcut bulgări din zăpada portocalie şi i-a vândut cu 5 lei kilogramul. Cumpărătorii s-au lăsat păcăliţi de aspectul bulgărilor şi au crezut că este vorba despre portocale. „Nici nu-ţi dădeai seama. Bulgării erau aşezaţi frumos pe tarabă şi erau mari, frumoşi, zemoşi. Lumea se înghesuia ca la o ofertă de nerefuzat”, a declarat un gălăţean care a trecut ieri prin piaţă.

Pictor Ciutacu

Iedul alb loveşte Galaţiul din plin

* Vineri dimineaţă, Victor Paul Dobre s-a trezit voios şi cu chef de viaţă, dar când a văzut cum ninge afară s-a băgat înapoi în bârlog să-şi termine hibernarea.

* Florin Pâslaru a profitat că toată lumea punea poze pe Facebook cu zăpada portocalie şi a mai dat un tun de 100.000 de euro.

* O veste proastă şi una bună de la Plaja Dunărea: nici anul acesta nu vom avea bazine de înot, dar vom avea o plajă cu supliment de nisip din Sahara.

* Reflexe pavloviene: de când a început să ningă, porcii vietnamezi de la Grădina Zoologică refuză să mai iasă din cuşti de frica administratorilor. În schimb, mieii sunt cam naivi şi zburdă fără cea mai mică grijă.

* După ce au văzut urme portocalii în zăpadă, poliţiştii locali au deschis o anchetă: „Există suspiciunea că nişte de beţivi nu au folosit, civilizat, toaletele publice”.

* Oamenii de cultură din Galaţi se roagă ca vremea urâtă să se termine cât mai repede, întrucât, atunci când nu poate să iasă din casă, Nicolae Bacalbaşa scrie cărţi.

Nea Portocală

Îngrijorările lui Eugen Durbacă

Eugen Durbacă este cu adevărat speriat de vremea de afară. Politicianul etern al Galaţiului spune că zăpada din aceste zile nu are cum să fie un semn bun. „Ultima dată când a nins aşa au dispărut dinozaurii. Sunt fenomene meteorologice care se repetă o dată la 10.000 de ani şi, după cum îmi amintesc, niciodată nu au efecte pozitive. Mereu a fost câte ceva. Sigur urmează să se întâmple ceva grav”, a afirmat, cu spaimă, Eugen Durbacă.

Partidul Conservat

Ţoapa din Tramvai de Submarin Cosorescu

Uite ce mai ţoapă, nene!/ – zice-un domn cu devla plină –

ceastă ţoapă-i neam de Cutră,/ seamănă cu Fofârlica!

sigur, ceastă ţoapă are,/ de la gât în sus, Nimica!

sigur, ceastă ţoapă are/ lipsă de Foliculină!

Uite-o cum se ondulează/ şi se face că n-aude

când îi spui că freacă Mielul,/ însă ea nu-şi recunoaşte

nesimţirea, nici nu-i pasă/ că mai e până la Paşte,

dar nu-şi dă un pic de samă/ c-are mofturi prost-crescute!

Oare de ce ţipă, nene,/ la mobilul din dotare?

şi ce vorbe modulează!/ ce mai Fleacuri! ce mai Fleancă!

nu-ndrăznesc să-i fac ocară/ că bărbatul ei e-un Rangă,

un sărit din Balamale,/ un Rebut cu...Contul mare!

Ţoapa ţipă, se alintă,/ graseiază, sună groaznic,

scârţâie, scrâşneşte-ntruna,/ hârcâie ca un bomfaier...

domnului cu devla plină-i/ sare Stăpânirea-n aer...

coborâm, fulger, la prima.../ şi plecăm la dracu-n Praznic!

Precizare

Materialul acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Informaţiile prezentate pot sau nu să fie adevărate. Imaginile incluse sunt proprietatea cotidianului "Viaţa liberă". Toate drepturile rezervate "Viaţa liberă".

 

Citit 2632 ori Ultima modificare Duminică, 25 Martie 2018 12:35

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.