Grupare de hoţi periculoşi, reţinută la Galaţi. Cum spărgeau pereţii băncilor, ca să fure bancomate (VIDEO)
Foto: Foto: Captură video Poliţia Română

Grupare de hoţi periculoşi, reţinută la Galaţi. Cum spărgeau pereţii băncilor, ca să fure bancomate (VIDEO)
Evaluaţi acest articol
(19 voturi)

O nouă grupare de hoţi, care a dat spargeri în serie pe teritoriul unui stat străin, a fost capturată la Galaţi. Banda este acuzată că acţiona în forţă, în urma loviturilor date reuşind să fure peste jumătate de milion de euro. Unul dintre hoţi mai fusese arestat în străinătate. 

Cinci spargeri şi patru furturi de maşini, în jumătate da an, este bilanţul acuzaţiilor aduse de procurorii austrieci împotriva unui grup de gălăţeni, care anul trecut a dat atacuri în serie la mai multe centre comerciale şi bănci din zona Graz. Nu cu intenţia de a fura bunuri, ci direct bancomatele amplasate în respectivele centre, pe care le sustrăgeau după un model desprins din filmele cu gangsteri. Totul s-ar fi petrecut, potrivit datelor existente la dosar, în perioada aprilie-octombrie 2017, când suspecţii, cu ajutorul unor vehicule furate şi cu explozibili atacau obiectivele şi dispăreau în câteva minute, cu tot cu pradă.

„Membrii grupării sunt bănuiţi de furtul a diferite sume de bani din bancomate amplasate în centre comerciale şi sucursale ale unor unităţi bancare. Faptele ar fi fost comise prin folosirea unor autovehicule furate cu care distrugeau căile de acces şi smulgeau bancomatele sau le distrugeau prin folosirea de gaz exploziv cu iniţiere electrică. Prejudiciul total estimat până în prezent este de aproximativ 570.000 de euro”, precizează cms. Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

În baza informaţiilor strânse ca urmare a cooperării poliţiilor din cele două state, cei patru suspecţi au fost localizaţi pe raza judeţului Galaţi şi capturaţi în tot atâtea descinderi care au avut loc simultan, efectuate poliţiştii gălăţeni şi austrieci, sprijiniţi de jandarmi. Membrii grupării au fost reţinuţi şi urmează, cel mai probabil să ajungă în faţa Parchetului Graz, care instrumentează acest dosar.

Citit 12572 ori Ultima modificare Miercuri, 25 Aprilie 2018 10:33

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.