Un accident pe zi în primele două luni ale anului

Un accident pe zi în primele două luni ale anului
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Traficul din Galaţi pare să fie un punct nevralgic, atât pentru şoferi, cât şi pentru pietoni. În primele două luni ale acestui an au avut loc, în municipiul Galaţi, 59 de accidente, echivalent cu un accident pe zi, în urma cărora au fost înregistrate 73 de victime. Dintre acestea, patru persoane au decedat, 12 au fost rănite grav, iar 57 de persoane au fost rănite uşor.

Statistică este îngrijorătoare, lucru remarcat atât de poliţiştii gălăţeni, cât şi de primarul Galaţiului, Ionuţ Pucheanu. „Avem în desfăşurare un plan foarte important, iniţiat de Poliţia Municipală Galaţi, dar şi la solicitarea primarului Galaţiului. La începutul lunii martie am avut o întâlnire cu conducerea Poliţiei Municipale, iar dumnealor au făcut o analiză din care a rezultat că în primele două luni ale anului au avut loc 59 de accidente rutiere. Astfel,  Poliţia Municipiului a iniţiat un plan de măsuri, care se va desfăşura până la sfârşitul anului, iar noi suntem parte din acest plan, care are ca drept scop creşterea gradului de disciplină rutieră”, ne-a explicat Petrică Hahui, directorul Poliţiei Locale Galaţi.

Planul de acţiune a intrat deja în vigoare, iar gălăţeni au putut vedea, în anumite zone ale oraşului, echipaje de poliţie care monitorizează traficul, dar şi pietonii care traversează neregulamentar. Aşadar, echipajele de poliţie, dar şi cele de poliţie locală vor fi prezente de acum înainte în mai multe zone de risc ale oraşului, zone în care au avut loc accidente rutiere.

10 zone de risc, monitorizate

„S-au stabilit 10 zone de risc, unde vor fi filtre pe patru intervale orare de câte trei ore. Asta înseamnă că zonele de risc sunt acoperite 12 ore din 24 de poliţia rutieră şi de ordine publică de la Poliţia municipiului şi de Poliţia locală, atât de ordine publică, cât şi de siguranţă rutieră. Noi contribuim, zilnic, cu 10 echipaje zilnic, de la rutieră şi ordine publică, în zonele stabilite”, a adăugat Petrică Hahui.

Aşadar, echipajele de poliţie şi de poliţie locală vor putea fi văzute, 12 ore din 24, în următoarele zone de risc ale oraşului:

- Zona 1 - strada Domnească (Hotel Galaţi) - strada Gării

- Zona 2 - strada Brăilei - Potcoava de Aur - Stirex

- Zona 3 - strada Brăilei - Inelul de Rocada

- Zona 4 -  Prelungirea Brăilei - din strada Gh. Asachi până în strada Dr. Constantin Levaditti

- Zona 5 - strada Oţelarilor - din strada Stadionului până în intersecţia cu bulevardul Galaţi

- Zona 6 - strada Brăilei - din strada Stadionului până în bulevardul Dunărea

- Zona 7 - strada 1 Decembrie 1918 până în bulevardul Milcov

- Zona 8 - Bulevardul Milcov - din bulevardul Traian Vuia până în strada Ionel Fernic

- Zona 9 - Bulevardul Henri Coandă, din bulevardul Traian Vuia până în bulevardul George Coşbuc

- Zona 10 - din Bariera Traian până în strada Zimbrului (Service vechi)

Şoferii şi pietonii trebuie să ştie că pot primi amenzi atât de la poliţiştii de la naţională, cât şi de la cei de la locală. Aceştia din urmă, dacă nu le intră în atribuţii o abatere constată în trafic, vor chema imediat la faţa locului colegii de la naţională. „Nu vor fi aceleaşi zone, ele se vor schimba de la un interval orar la altul. Poliţiştii locali au atribuţii în zona trecerilor de pietoni, mai ales că s-a constat că una dintre principalele cauze de producere a accidentelor sunt pietonii care traversează neregulamentar. Şi avem şi noi un set de sancţiuni pe care le putem aplica atât pietonilor, cât şi şoferilor. Trebuie precizat că, în cazul în care cei de la siguranţă rutieră de la Poliţia Locală depistează contravenţii pe care nu le pot sancţiona, cheamă imediat echipaj de la poliţia rutieră naţională”, a conchis directorul Poliţiei Locale Galaţi.

Conform sursei citate, se pare că, de la debutul planului de acţiune, numărul accidentelor rutiere a scăzut.

Citit 5355 ori Ultima modificare Miercuri, 25 Aprilie 2018 10:29

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.