REPORTAJ | Remorcherul salvator Farul, noua vedetă a flotei de la Dunăre (FOTO)
Foto: Ovidiu Amălinei

REPORTAJ | Remorcherul salvator Farul, noua vedetă a flotei de la Dunăre (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(44 voturi)

Flota Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos (AFDJ) Galaţi are, începând de ieri, o nouă „vedetă” - remorcherul multifuncţional „Farul” – o navă de 5.000 CP ce va fi „în linia întâi” în caz de pericol pe Dunăre. De altfel, remorcherul a fost botezat după numele navei care, în anii ’70, a salvat Galaţiul şi a intervenit pentru a stinge un incendiu teribil izbucnit la bordul navei „Vrachos”, ticsită cu azotat de amoniu. Desigur, nimeni nu-şi doreşte să mai treacă prin evenimente dramatice precum cele ce au inspirat filmul „Explozia”, dar paza bună trece primejdia rea, iar noul remorcher „Farul” este numai bun pentru aşa ceva.

Ancorat chiar în faţa Palatului Navigaţiei, cu multicolorele steaguri de semnalizare ale Marelui Pavoaz ridicate, remorcherul „Farul” chiar că părea desprins din filmele de acţiune! Vinciurile, gurile de evacuare ale puternicelor motoare Caterpillar, macaralele şi sistemele de tracţiune, tunurile de spumă şi apă, toate dădeau impresia de forţă, de energie încapsulată, gata de a fi descătuşată în caz de necesitate.

„E o bijuterie! A fost o investiţie de aproape cinci milioane de euro, de la bugetul de stat, dar a meritat! Totul este automatizat, are dotări pentru orice tip de intervenţie în caz de incidente navale, poate naviga oriunde, chiar şi prin gheaţă, din Portul Galaţi până în nordul Europei!”, ne spune directorul general al AFDJ Galaţi, Dorian Dumitru.

Într-un fel, celor de la administraţia fluvială li s-a luat o piatră de pe inimă. Pentru că, dincolo de scenariile de film, AFDJ Galaţi avea nevoie de o navă puternică de intervenţie. Dacă AFDJ Galaţi ar fi avut o navă precum „Farul” în 2014, de exemplu, poate că altfel ar fi stat lucrurile când, pe timp de furtună, „Fortuna S” s-a lovit de digul de sud de la Bara Sulina, s-a scufundat şi ameninţa să blocheze navigaţia pe toată Dunărea Maritimă! La aşa eveniment, toată administraţia fluvială a fost ieri în fierbere. Unde mai pui că, la ceremonia de înmânare a certificatului de naţionalitate al navei „Farul”, au fost prezenţi oaspeţi de seamă de la Ministerul Transporturilor, Căpităniei şi autorităţilor portuare, ai administraţiei publice şi chiar foşti angajaţi ai AFDJ Galaţi.

Cei mai curioşi au fost chiar la bordul navei, pentru a-i afla „secretele”. În cabina de comandă, primul lucru care te ia prin surprindere e că locul tradiţionalei timone a fost luat de o mulţime de joystick-uri, panouri electronice, senzori şi alte sisteme de comandă care te fac să te simţi mai degrabă la bordul unei nave din… Star Trek, decât la o navă menită să dea piept cu Dunărea. Căpitanul maritim Cătălin Sârbu este cel care va sta „la butoane”, secondat de un echipaj format din doar cinci persoane.

„Am fost deja cu nava în probe şi s-a comportat foarte bine. Răspunde perfect la comenzi, e uşor manevrabilă, asta pentru că e cu propulsie azimutală”, ne spune comandatul navei. Propulsia azimutală e, într-adevăr, o minune a tehnicii – îi permite navei să se învârtă ca titirezul, n-are nevoie de mult spaţiu pentru a se orienta şi deplasa în orice direcţie.

Că „Farul” e unul dintre cele mai moderne remorchere din industria navală ne-a confirmat şi dl Rino Brugge, managerul general al Damen Galaţi, constructorul navei. „Suntem foarte mândri de această navă. Are calităţi excelente şi a fost o onoare pentru noi să lucrăm pentru administraţia fluvială!”, ne mărturiseşte managerul Damen. Iar dorinţa s-ar putea să i se îndeplinească chiar foarte repede, pentru că „Farul” deschide, practic, drumul spre modernizarea flotei AFDJ Galaţi. „Este doar începutul!”, promite secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, dl Ionel Minea.

„Mai avem încă patru remorchere în plan – două maritime, două fluviale – dar şi nişte pilotine şi un complex de dragaj. În total, investiţii de 250 milioane de lei, de la bugetul de stat, dar şi fonduri europene”, ne explică reprezentantul Guvernului. Singura problemă ar fi cu legislaţia achiziţiilor publice, încă prea greoaie… Dar poate că investiţiile vor avea, totuşi, un parcurs fără probleme! Aşa cum ne dorim şi pentru remorcherul „Farul”. Primul drum al navei va fi la Tulcea, unde, la mijlocul distanţei dintre Galaţi şi gurile Dunării, va fi pregătit de intervenţie în caz de nevoie, dar va putea să acorde şi asistenţă la manevrele din şantierele navale. Vânt din pupa!

Caracteristici tehnice

Nava „Farul” este dotat cu două motoare Caterpillar de 2.500 CP, în total 5.000 CP, are sistem de remorcaj şi la prova şi la pupa, cu tracţiune de 50 de tone forţă, are şi cârlig de remorcă, are instalaţii de stins incendii cu apă şi cu spumă. În plus, are un sistem ridicat de automatizare, este foarte manevrabilă şi poate fi operată cu un echipaj de doar cinci, şase persoane. Nava are clasă de navigaţie A2, ceea ce înseamnă că poate naviga inclusiv pe mare, până la o distanţă de 50 de mile maritime de ţărm.

Dat fiind faptul că remorcherul „Perseus” va intra într-un proces de modernizare, remorcherul „Farul” va fi principala navă de intervenţii la eşuările de nave, stins incendii pe platformele portuare sau acţiuni de remorcaj pe Dunărea Maritimă.

Nu în ultimul rând, nava „Farul” va avea capacitatea de a da piept iarna şi cu sloiurile de gheaţă, în vederea asigurării condiţiilor de navigaţie şi pe timp de iarnă.

Citit 13206 ori Ultima modificare Joi, 10 Mai 2018 10:43

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.