Evaluaţi acest articol
(9 voturi)
1 comentariu

Miercuri dimineaţă, poliţiştii Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate şi procurorii DIICOT - Structura Centrală au efectuat 238 de percheziţii în Bucureşti şi pe raza a 28 de judeţe, în cadrul a  20 de dosare penale de criminalitate organizată.

Operaţiunea, intitulată "ZIUA Z", a vizat municipiul Bucureşti şi judeţele Botoşani, Suceava, Iaşi, Neamţ, Vaslui, Galaţi, Brăila, Vrancea, Covasna, Braşov, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Constanţa, Ialomiţa, Calaraşi, Ilfov, Teleorman, Dolj, Gorj, Caraş, Hunedoara, Timişoara, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Cluj şi Bistriţa Năsăud. Descinderile au avut loc la 238 de locuinţe, iar, la finalul lor, 290 de persoane au fost duse la audieri.

"Acţiunile concertate ale procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, declanşate  astăzi la nivel naţional, sunt rezultatul activităţilor investigative derulate în 20 de cauze penale instrumentate de către 14 structuri teritoriale ale DIICOT şi Structura Centrală, ce vizează destructurarea mai multor grupări infracţionale implicate în majoritatea formelor de criminalitate organizată ce intră în competenţa direcţiei", se arată într-un comunicat al DIICOT.

Astfel, dosarele în cadrul cărora au fost efectuate percheziţiile vizează comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, fals în înscrisuri sub semnătură privată, evaziune fiscală şi spălare de bani.

În alte dosare, se efectuează cercetări pentru efectuarea fără drept de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, acces ilegal la un sistem informatic şi operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice.

De asemenea, se efectuează cercetări pentru evaziune fiscală, falsificare de instrumente electronice de plată, punere în circulaţie de instrumente electronice de plată contrafăcute, deţinere de instrumente electronice de plată contrafăcute, fals material în înscrisuri oficiale şi fals informatic.

Totodată, au fost efectuate percheziţii în dosare penale în care sunt cercetate fapte de trafic de minori, trafic de persoane, proxenetism şi mărturie mincinoasă.

La operaţiune au participat peste 600 de poliţişti din cadrul structurilor de combatere a criminalităţii organizate, inspectoratelor de poliţie judeţene şi luptători ai structurilor de intervenţii şi acţiuni speciale ale Poliţiei Române. De asemenea, la activităţi au participat şi jandarmi, poliţişti de frontieră şi specialişti ai D.G.A., iar suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.

Citit 4786 ori Ultima modificare Luni, 21 Mai 2018 15:34

1 comentariu

  • postat de Simona Joi, 17 Mai 2018 12:22 81.12.149.*** Link la comentariu
    1
    29

    Excelenta actiune!
    Ar trebui realizate mai des astfel de actiuni fulger pentru a-i anihila pe toti mafiotii din orasul asta, in special pe traficanti si proxeneti. Poate cu aceasta ocazie se gandesc alesii nostri sa legalizeze in final si prostitutia, pentru ca ea oricum nu va disparea niciodata!

    Raportează

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro