FOTO-VIDEO REPORTAJ - Aeronavele F16 – Falcon, în ”misiune de luptă” pe cerul Galaţiului

FOTO-VIDEO REPORTAJ - Aeronavele F16 – Falcon, în ”misiune de luptă” pe cerul Galaţiului
Evaluaţi acest articol
(29 voturi)

Toate căile de acces spre aerodromul de la Vădeni, de lângă Galaţi, au fost luate cu asalt de miile de gălăţeni care sâmbătă, 26 mai, şi-au dorit să fie prezenţi la a 11-a ediţie a Fly-In. În acest an, vedetele showului aviatic organizat de Aerial Club Galaţi au fost, fără îndoială, avioanele F16 – Falcon, de fabricaţie americană, recent intrate în dotarea Forţelor Aeriene Române. Acrobaţiile aeriene ale celebrelor aeronave de luptă i-au făcut pe cei prezenţi să se simtă ca în mijlocul unui film de acţiune. Iar demonstraţiile piloţilor militari au fost, într-adevăr, demne de „Top Gun”. Iar aici nu este vorba doar de piloţii avioanelor F16, ci şi ai celorlalte aeronave militare care au făcut spectacol pe cerul Galaţiului.

Pentru a-i încânta pe iubitorii zborului, a fost „mobilizare generală” la Forţele Aeriene! Baza 86 Aeriană Borcea, Baza 95 Aeriană Bacău, Aerodromul Mihail Kogălniceanu, Şcoala de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene Buzău şi-au trimis la Galaţi cei mai buni piloţi. La manşa aeronavelor MIG 21 Lancer, a avioanelor de antrenament IAR 99 şi YAK 53, dar şi a elicopterelor IAR 316 B şi IAR 33 Puma, piloţii le-au oferit celor prezenţi la Vădeni Fly-In ocazia de a asista la veritabile demonstraţii de virtuozitate aeriană. Şi fie că a fost vorba de zborul în formaţie sau de simularea unor misiuni de luptă, evoluţiile piloţilor militari au fost primite cu entuziasm şi aplauze la… pistă deschisă.

„E, într-adevăr, ceva deosebit. Nu ai în fiecare zi ocazia să vezi „la treabă” aeronavele militare. Să le vezi aici, lângă tine, să le auzi, să simţi motoarele, mă bucur că am venit. Şi cine ştie, poate că şi autorităţile se vor trezi şi vor face aeroportul acela pe care îl tot promit de vreo 20 de ani”, ne spune unul dintre spectatori.

„Aeroportul rămâne un „deziderat”, cum zic unii… Noi am reuşit prin forţe proprii să amenajăm acest aerodrom, e vorba de pasiune aici, nu de profit, dar construirea unui aeroport ţine de interesele strategice privind dezvoltarea acestei regiuni şi nu putem decât să sperăm că, într-o zi, vor înţelege acest lucru şi cei care pot face ceva în acest sens”, ne-a mărturisit Albert Malaxa, preşedintele Aerial Club Galaţi.

Cei mai mari admiratori ai piloţilor au fost… cei mici. Unii dintre ei şi-au pus deja în cap să ajungă şi ei la manşa unei aeronave şi au şi început „antrenamentele” cu avioanele de jucărie, dar şi cu avioanele adevărate. Asta pentru că la show aviatic au fost prezente şi mai paşnicele avioane uşoare şi ultrauşoare. Cele 30 de motoparapante, motodeltaplane şi avioane de agrement venite din toată ţara au fost, desigur, ţinta a numeroase selfie-uri. Iar cei mai ambiţioşi au avut chiar ocazia să facă şi scurte zboruri de agrement, pentru a simţi pe viu cu e viaţa la înălţime.

Citit 18631 ori Ultima modificare Marți, 29 Mai 2018 00:39

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.