Mai mult ca niciodată, a ieşit iarăşi din Dunărea tot mai scăzută, precum „Nautilus”, insula submersibilă din dreptul Galaţiului. Sunt mulţi gălăţeni care au profitat deja ca să exploreze, să ajungă acolo cu barca, să se cocoaţe pe îngusta limbă de nisip, pentru o scaldă (neasigurată!) şi o plajă pe fugă, în picioare. Poate că s-ar putea planta pe insula care în mod normal stă acoperită de ape o structură de lemn, un debarcader pentru bărci, vreo nouă terasă, vreun mod de a semnala vizual oraşul alăturat? Dunărea a scăzut şi e în continuare în scădere sub caniculă: Administraţia Fluvială a Dunării de Jos informa ieri pe pagina sa de web despre nivelul apelor Dunării. Astfel, la Galaţi, la km 150, cota fluviului a ajuns la 155 cm, cu o variaţie de minus trei< cm. Cu tendinţa de scădere în continuare! „Viaţa liberă” scria anul trecut că, pe 18 iulie, cota fluviului era de 117 cm, în scădere, ca şi acum, tot cu trei cm.. Wikipedia ne lămureşte: cota cea mai scăzută a Dunării la Galaţi a fost atinsă în în 1921 când a măsurat 48 de cm; deci… e loc şi de mai rău! Într-o notă care semnala, în iulie 2015, niveluri foarte scăzute ale Dunării, jurnalistul Ticu Ciubotaru nota cotele tot din 20 august, dar 2012 – de 117 cm, dar şi ianuarie 2012 – de numai 131 cm. la Galaţi.
A fost ce-a fost, dar va mai fi ceva?
Dacă tot nu a putut fi complet dragată şi tot trebuie ea… ocolită de vase, insula ar merita să fie integrată turistic în vreun fel. Ea constituie încă un rest din ceea ce a însemnat ea cândva. Am apelat, ca fiind cuprinzător pentru temă, în volumul „Antihistorii” – Ed. Sinteze, al cercetătorului gălăţean Tudose Tatu, găsim date din arhive turceşti şi europene sau trimiteri la alţi autori care pomenesc insula cu pricina. La mică distanţă de Asaklu (aşezare numită apoi Zaclău, acum comuna I.C. Brătianu – n.red.), despărţită de acesta de un canal destul de larg, se afla, vestită pentru generaţii de gălăţeni, „Insula Chiciu devenită ulterior „Cocuţa„, insulă de dimensiuni impresionante în veacul 19, lungă de 1,5 kilometri (strada Domnească are patru km. - n.red.) şi având o lăţime de 400-500 metri. Aceasta era extrem de apropiată de Galaţi la începutul de veac 19. „...Astfel în faţa Galaţiului-Kalas şi în apropiere de Galaţi se află o insulă mică, unde nu se poate locui şi nu se pot construi fortificaţii-tabya, dat fiind că primăvara şi iarna este inundată. Întrucât Dunărea Mare curge prin amândouă părţile ei, situaţia trebuie clarificată. Deşi nu este ceva de folos, totuşi, în afară de faptul că este foarte aproape de Galaţi, încât se pot arunca cu pietre în locuinţele de acolo, locuitorii Galaţiului mai iau şi lemne de acolo şi pescuiesc în jurul ei”, scrie cercetătorul, citând „Cronici turceşti despre ţările române”, în special pe cronicarul turc Muhieddin al-Djemali. „Rolul ei era foarte important, fiind folosită ca loc de trecere (s.n. red.), chiar şi pentru dezertorii din obosita, neplătita şi înfometata armată otomană. Trecerea acelor fugari "se face prin insula aflată în faţa Galaţilor... iar 2 caice de trecere numite pot-pod (bacurile vremii – n.red.), desemnate special pentru trecerea în partea Măcinului, trec, din lăcomie, oi şi negustori şi alte vite şi că ele stau la capătul râului Siret, într-un loc pustiu, la o distanţă de 2 ceasuri de Galaţi.” Acum, insula rămâne doar o curiozitate, accesibilă numai cu barca, dar în mod neorganizat, deși, cu siguranță, niște curse până acolo cu vreo mică ambarcațiune ar avea tare mult succes la public.
