Primăria se pregăteşte să îngroape un bloc (FOTO)
Foto: Iulia Kelt

Primăria se pregăteşte să îngroape un bloc (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(16 voturi)

În campusul social din Micro 17 sunt realizate 11 blocuri - din care cinci zac goale, pentru că nu au curent electric - şi se construiesc alte trei. Ar fi trebuit să fie patru, dar Primăria se pregăteşte să renunţe la unul dintre imobile, dacă aleşii vor fi de acord. În vreme ce unii gălăţeni aşteaptă din mai 2016, de când s-au dat repartiţiile, să se mute în casă nouă, 30 de chiriaşi au cerut Primăriei să-i mute din campusul social, pentru că nu-şi permit costurile ridicate ale facturilor la energia electrică.

Un adevărat maraton îi aşteaptă astăzi, pe consilierii locali, convocaţi în şedinţă ordinară pentru a dezbate şi aproba peste 70 de proiecte de hotărâre. Unul dintre acestea vizează modificarea indicatorilor tehnico-economici, aprobaţi în septembrie 2013, pe baza cărora se construieşte campusul social din Micro 17.

"Proiectul aprobat prevedea construirea a 15 blocuri, iar până la această dată au fost executate 11. În perioada cuprinsă între data elaborării proiectului şi 31 decembrie 2015, s-a constatat că situaţia juridică a terenului impune repoziţionarea a patru blocuri, în concordanţă cu suprafaţa disponibilă. Prin repoziţionare nu s-au putut respecta cerinţele de însorire, aşa încât soluţia tehnică optimă a fost de renunţare la un tronson de bloc şi recompartimentarea celorlalte trei blocuri, în vederea sporirii confortului", se arată în raportul de specialitate al proiectului.

În locul celor patru blocuri cu 228 de unităţi locative, se propune construirea a trei, cu 72 de unităţi locative, cu una şi două camere. Dacă aleşii vor fi de acord, de la 58.621.260 de lei, valoarea totală a investiţiei va ajunge la 47.810.766 de lei.

Blocuri goale, chiriaşi nemulţumiţi

Aşa cum aţi mai putut citi în "Viaţa liberă", pe 26 mai 2016, 529 de familii gălăţene au primit de la fostul primar, Marius Stan, repartiţii în cele 11 blocuri, care totalizează 528 de locuinţe. Astăzi, 30 august 2018, cinci blocuri (M7 - M11), adică 240 de unităţi locative, zac goale. Nu au putut fi date în folosinţă deoarece nu sunt încă racordate la sistemul de alimentare cu energie electrică, iar municipalitatea nu ne-a putut spune când se va întâmpla acest lucru.

Potrivit Primăriei, pentru locuinţele funcţionale sunt încheiate 258 de contracte de închiriere. Unii dintre chiriaşi se declară nemulţumiţi de vecinii care nu numai că nu participă la curăţenia imobilelor, dar răspândesc şi mirosuri grele din locuinţe! Alţii se plâng de costurile prea mari ale facturilor, în condiţiile în care prepararea hranei, a apei calde şi a încălzirii se fac exclusiv electric. "Există 30 de cereri din partea chiriaşilor care doresc să fie mutaţi în alte locuinţe, motivând că facturile la energia electrică sunt mult prea ridicate pentru posibilităţile lor financiare", spune Primăria.

Ce se construieşte

Conform municipalităţii, din cele trei blocuri aflate în construcţie, la unul, M12, lucrările sunt realizate în proporţie de 75 la sută, iar la celelalte două, în proporţie de 50 la sută, data de finalizare a lucrărilor fiind 27 septembrie 2018. Primăria afirmă că, pentru aceste imobile, proiectul a fost modificat întrucât locuinţele din cele 11 blocuri sunt neconforme.

Din suma de 51.439.120 de lei, valoarea contractului încheiat de Primăria Galaţi cu asocierea Vega ’93 - House Consult, pentru construcţia campusului, plăţile efectuate până acum pentru lucrările executate se ridică la 40.666.528 de lei.

Pentru racordarea la energie electrică a locuinţelor, municipalitatea spune că a plătit firmei Luxten SRL 4.739.453 de lei.

Cât despre construcţia celui de-al doilea campus social, care ar fi trebuit ridicat în Drumul Viilor, proiectul tehnic este, în prezent, suspendat, ne-a comunicat Primăria.

Citit 13827 ori Ultima modificare Vineri, 31 August 2018 00:51

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.