Valentin Ştefan s-a născut la Galaţi, pe 25 iunie 1967, şi a fost căpitanul uneia dintre cele mai frumoase generaţii din istoria Oţelului, care a reuşit în 1997 şi 1998 să se claseze pe locul al patrulea în campionat şi a câştigat, astfel, dreptul de a participa de două ori în Cupa UEFA. În ultimii ani ai carierei de jucător, a evoluat în Cipru, la Omonia Nicosia şi apoi la Anagennisi Derynia, iar apoi s-a stabilit în această ţară. În urmă cu două luni, a acceptat să revină la Oţelul, să ajute la reconstrucţia clubului de suflet, o decizia suprinzătoare, mai ales că şi-a lăsat familia în Cipru şi, în urmă cu cinci ani, ne mărturisea că nu are de gând să se mai întoarcă în ţară decât în concedii.
Înaintea derbiului pentru promovare de sâmbătă (Oţelul - Gloria Buzău, ora 19.00), ne-a vorbit la fel cum o făcea pe vremea când era căpitanul Oţelului, toată discuţia fiind axată pe atitudinea de luptător şi devotamentul pentru spiritul Oţelului.
- Eşti în faţa primului meci cu o miză aparte de la revenirea în ţară şi la Oţelul, un meci care se conturează a fi derbiul pentru promovare. Cum îl simţi?
- N-a fost uşor să iau decizia de a reveni, dar nici n-am stat prea mult pe gânduri. Este vorba de Oţelul, dragostea mea de o viaţă şi nu am putut să refuz, chiar dacă mi-am lăsat familia în Cipru. Am venit să pun umărul la reconstrucţia echipei, să facem performanţă. Este un meci de trei puncte şi care se poate dovedi ulterior de şase puncte. Am încredere foarte mare în echipă, în băieţi. Valoarea individuală a majorităţii este foarte mare, avem mulţi jucători trecuţi prin primele două ligi, ceea ce trebuie să dea putere echipei în ansamblu. Aştept de la ei să creadă în propriile puteri şi să facă diferenţa, când intră pe teren să uite de absolut orice problemă şi să dea totul pentru Oţelul, pentru a promova această frumoasă echipă.
- Ca jucător, dincolo de valoarea fotbalistică, te-a caracterizat determinarea totală, atitudinea de luptător. Reuşeşti să transmiţi asta actualei echipe?
- Caracterul meu zic că este foarte puternic, am trecut peste multe obstacole grele în viaţă datorită acestei atitudini de luptător pe care am avut-o ca jucător şi o am şi în viaţa de zi cu zi. Cu acest spirit, unii se nasc, unii îl învaţă, iar alţii mai puţin, de aceea ajung să fie şi eliminaţi din anumite grupuri. Prin venirea mea, a lui Ion Gigi, cu ajutorul colegilor ce erau şi înainte în club, cred că avem o echipă în conducere cu care să-i facem pe băieţi să aibă această atudine de luptători. Ca jucător, suporter, conducător, mereu am avut la bază ideea că atunci când echipa are atitudinea optimă, când se dăruieşte, îşi dă sufletul pe teren, atunci şi spectatorul pleacă de la meci mulţumit, indiferent de rezultat. Firesc, asta vreau să văd la băieţi sâmbătă, ca şi în toate celelalte jocuri ce vor urma: spirit de sacrificiu şi spirit de echipă.
- Oţelul este un club reclădit de suporteri, unul al suporterilor, dar, privind fie şi numai prin numărul de membri socios, comunitatea gălăţeană nu pare să mai fie alături de echipă la fel ca în vremurile lui Vali Ştefan - căpitan. Cum crezi că se poate schimba această stare?
- Este vorba şi de situaţia societăţii în care trăim. Prin reducerea personalului din Combinat şi nu numai, au plecat din oraş şi mulţi oameni devotaţi fotbalului. Cred că numai rezultatele pot apropia din nou comunitatea de Oţelul nostru, sper să reuşim să le avem foarte curând, chiar începând de sâmbătă. Rezultatele sunt cel mai eficient instrument de marketing. Totodată, fotbalul cere şi răbdare, pe care suporterii români nu prea o au, iar cei gălăţeni sunt într-o foame uriaşă de rezultate, după performanţele fantastice de acum câţiva ani. Fotbalul se joacă în esenţă numai pentru spectatori. Ca să fii aplaudat, mă repet şi o voi spune întruna, avem nevoie de atitudine, de spirit de sacrificiu la fiecare meci. Toţi cei care lucrăm în club facem totul pentru a impulsiona echipa să readucă publicul în tribune pe măsura tradiţiei şi a ceea ce a însemnat şi înseamnă spiritul roşu-alb-albastru în Galaţi, în România, oriunde în lume. Mereu am considerat că suporterii gălăţeni au făcut corp comun cu cei din teren, am fost toţi în echipă. E timpul să fim din nou mulţi, puternici împreună, chiar de la meciul de sâmbătă. Oţelul este Galaţi, Galaţiul să fie Oţelul!
- Cum ţi-a fost readaptarea la fotbalul românesc de astăzi?
- Nu s-au schimbat foarte multe, dar nivelul a scăzut serios. Se vede cu ochiul liber asta, prin rezultatele din cupele europene şi ale echipei naţionale. Lucrurile s-au schimbat mult în rău din punct de vedere al mentalităţii, iar cele mai multe dintre cluburi stau foarte prost şi la infrastructură. Din nou vorbesc despre starea societăţii în general, copiii nu mai sunt atraşi de fotbal, de sport în general. La Oţelul, sper să creştem nivelul cât mai repede şi cât mai sus se va putea. Vom reuşi, mai ales dacă toţi jucători vor gândi şi vor înţelege că Oţelul este un mod de viaţă, că reprezintă pentru foarte mulţi oameni o religie. Pe aceast stadion au murit oameni, s-au vărsat foarte multe lacrimi, s-au câştigat trofee, fotbaliştii de astăzi trebuie să conştientizeze că joacă pentru Oţelul, o superechipă, cu un supertrecut, şi au obligaţia morală de a-i construi un viitor mare.
