Abateri de 3,7 milioane de euro la Transurb. Audit al Camerei de Conturi
Foto: Iulia Kelt

Abateri de 3,7 milioane de euro la Transurb. Audit al Camerei de Conturi
Evaluaţi acest articol
(13 voturi)

Peste 17,2 milioane de lei, adică mai bine de 3,7 milioane de euro, este valoarea totală a abaterilor constatate de Camera de Conturi Galaţi, structură a Curţii de Conturi a României, în urma auditului efectuat la SC Transurb SA. Decizia emisă pe 5 decembrie 2018, pe baza deficienţelor constatate, a ajuns în atenţia consilierilor locali.

În primul rând, auditorii îi reproşează companiei publice de transport că a înregistrat în evidenţa contabilă terenuri în valoare totală de 17,1 milioane de lei pentru care nu deţine titluri de proprietate sau contracte de dare în folosinţă gratuită, de administrare, închiriere sau concesiune. De asemenea, acuză că imobilele înregistrate în evidenţa contabilă a Transurb nu au fost evaluate la justa valoare. De pildă, sediul societăţii de pe strada Basarabiei este înregistrat cu o valoare contabilă de doar 107,32 de lei!

"Deoarece societatea înregistrează datorii atât la furnizori, cât şi la bugetul de stat şi local, există riscul de executare silită a acestor clădiri, a căror valoare nu reflectă realitatea. Ca o consecinţă a neobţinerii documentelor pentru intabularea clădirilor din patrimoniu, în vederea obţinerii autorizaţiilor de demolare a clădirilor aflate pe terenul altor proprietari, societatea plăteşte lunar suma de 25.439 de lei, reprezentând contravaloarea lipsă de folosinţă", se precizează în Decizie, care impune Transurb ca, până pe 29 martie 2019, să clarifice situaţia juridică a imobilelor şi să elimine situaţiile care generează cheltuieli ineficiente.

Bonificaţii nejustificate

Auditorii acuză compania că "în luna septembrie 2016 a plătit directorului general, în mod nejustificat, suma de 58.242 de lei, reprezentând echivalentul a şase indemnizaţii fixe lunare brute, în condiţiile în care nu au fost îndepliniţi trei din cei patru indicatori de performanţă, prevăzuţi în Actul adiţional la Contractul de mandat, iar clauza contractuală prevedea că bonificaţia se acordă corespunzător gradului de îndeplinire a criteriilor de performanţă", se arată în Decizie.

Genica Totolici, care era la acel moment director general al Transurb, ne-a declarat că interpretarea auditorilor este greşită şi consideră că raportul şi decizia aferentă ar trebui contestate.

Lucrări neexecutate, dar plătite

Cea de-a treia abatere descoperită de auditori vizează decontarea unor lucrări neexecutate: "În 2016, Transurb a plătit, în mod nejustificat, suma de 107.983 de lei reprezentând contravaloarea a două lucrări de reparaţii la hidroizolaţia clădirii administrative a Autobazei nr. 1", în condiţiile în care nu s-a întocmit o expertiză tehnică prealabilă pentru identificarea soluţiei tehnice optime. Auditorii cer Transurb să stabilească prejudiciul adus bugetului societăţii ca urmare a plăţii contravalorii lucrărilor neexecutate de către constructorul Leadtech SRL. Totodată, îi impun să stabilească şi prejudiciul rezultat din faptul că, în loc să solicite remedierea defectelor apărute în urma lucrării iniţiale, aflate în garanţie, a apelat la un alt agent economic, SC Cipsor Construct SR, căruia i s-a plătit suma de 103.778 de lei.

Citit 8794 ori Ultima modificare Joi, 20 Decembrie 2018 00:40

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.