Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
11 comentarii

Poliţiştii locali din cadrul Serviciului Siguranţă Rutieră şi poliţiştii de la ordine publică au aplicat 6.380 de sancţiuni contravenţionale, în sumă de peste 1.280.000 de lei, şi 2.535 puncte de penalizare, în cadrul Planului de măsuri „Parcarea – 2018”, plan demarat în luna februarie a anului trecut.

Pe parcursul anului cele mai multe amenzi au fost date pentru parcarea autovehiculului pe trotuar, pe spaţiul verde şi parcarea pe scuar, conducătorii auto în cauză fiind sancţionaţi în conformitate cu prevederile HCL 260/2018. Au mai fost aplicate sancţiuni contravenţionale pentru: autoturisme expuse la vânzare pe domeniul public, autoturisme abandonate pe domeniul public, încălcarea OUG 195/2002 (oprirea interzisă, staţionarea interzisă, acces interzis, acces interzis 3,5 t); încălcarea prevederilor HCL 425/2011.
În ultima lună a anului 2018, poliţiştii locali de la nivelul municipiului Galaţi au dat 375 de amenzi, în valoare de peste 89.000 de lei, iar cei sancţionaţi au acumulat şi 175 de puncte penalizare.
De la intrarea în vigoare a HCL 260, în anul 2018, pentru fapte referitoare la circulaţia, oprirea, staţionarea şi parcarea autovehiculelor pe domeniul public sau privat al municipiului Galaţi, altele decât cele prevăzute în OUG 195/2002, sancţiunile sunt cuprinse între 700 şi 2.500 lei.
În 2019, la nivelul Poliţiei Locale Galaţi este pus în aplicare un nou Plan de măsuri, Siguranţa în trafic”. Astfel, în perioada ianuarie – decembrie 2019, efectivele de poliţişti locali de la Secţii de Ordine Publică şi Serviciul Siguranţă Rutieră, vor fi angrenate în acţiuni specifice, zilnic, în intervalele de timp concomitente sau diferite, iniţial pe străzile intens circulate, apoi pe străzile aferente, atât în echipe mixte (Siguranţă Rutieră şi Ordine Publică), cât şi independent.
„În anul 2018 programul de măsuri «Parcarea 2018» şi-a atins parţial scopul, în sensul că, cu toate eforturile depuse atât de poliţiştii locali de la Serviciul Siguranţă Rutieră, cât şi de cei de la ordine publică, atestaţi să desfăşoare activităţi şi în domeniul rutier, nu s-a reuşit în totalitate o disciplinare a conducătorilor auto, în special în domeniul parcărilor neregulamentare, chiar dacă numărul de sancţiuni a fost mare, ca şi cuantumul amenzilor, respectiv numărul de puncte penalizare.Din acest motiv, în acest an, în cadrul Planului de măsuri «Siguranţa în trafic», vom aborda problematica parcărilor neregulamentare în special pe marile artere de circulaţie, la trecerile de pietoni, în staţiile mijloacelor de transport în comun, în intersecţii, dar şi în faţa instituţiilor publice şi de învăţământ (Palatul de Justiţie, Colegiul Naţional „Costache Negri”, etc)”, ne-a declarat Petrică Hahui, directorul general al Poliţiei Locale Galaţi. Foto: Iulia Kelt

Citit 2799 ori Ultima modificare Sâmbătă, 12 Ianuarie 2019 11:57

11 comentarii

  • postat de d.i.c. Miercuri, 16 Ianuarie 2019 16:59 89.137.137.*** Link la comentariu
    0
    3

    Multi nu inteleg un aspect! Primaria face parcari din banii nostrii pe care ii dam la taxe si impozite si tot Primaria dupa ce face acea parcare care trebuie sa fie gratuita pune taxa. Asa ceva e mai mult decat jaf si bataie de joc!
    Doar cand se face din banii personali ai cuiva pe terenul privat al cuiva atunci pot pune taxa dar asa nu!

    Raportează
  • postat de Liviu Luni, 14 Ianuarie 2019 10:23 5.13.184.*** Link la comentariu
    0
    5

    Am sesizat in repetate randuri primaria (primarul) cu privire la masura incorecta de a transforma parcarile libere de pe Brailei in parcari cu plata, astfel fortand locatarii sa achite permise de parcare de 35 Ron/luna (420 Ron /an). Acestea sunt parcarile blocurilor de cand au fost ele construite si nu-s vre-o investitie noua facuta de primarie ca sa fie taxata suplimentar. Alte parcari nu au fost realizate in zona desi ar fi cateva posibilitati. De ce nu ne raspunde nimeni, de ce nu intereseaza pe primar/consilieri parerea noastra? Faceti parcari noi si puneti taxe daca doriti, nu ne taxati pentru ce am platit de zeci de ori in taxe si impozite si inca platim.
    Ma declar dezamagit de Primar si Consilieri care se ascund in spatele unei HCL date tot de ei, pentru a pedepsi locatarii in acest oras cu si mai multe taxe si realizari...!

    Raportează
  • postat de mmmmm37 Luni, 14 Ianuarie 2019 07:20 5.13.182.*** Link la comentariu
    2
    1

    Problema locurilor de parcare nu e doar problema primariei ci si a celor care isi cumpara masina fara sa se intereseze daca are loc de parcare, sau care au cate 2-3 masini si nu le a pasat de altii. Sunt si parcari cu taxe, dar acolo costa si lumea evita...(cele cu 1000 lei pe an, sau 500 pt. pensionari). De asemenea, multi cu garaje le tin exact pt locuri de divertisment. Ideea e ca trebuie sa recunoastem ca orasul s a sufocat de masini, atat pe carosabil cat i in parcari...
    Sa fim clari, un impozit de 60 lei pe an nu implica si un loc de parcare gratuit....
    PS eu platest impozit 2000 si parchez ca toata liumea, adica unde gasesc si nu am pretentii la loc asigurat de primarie

    Raportează
  • postat de yo Duminică, 13 Ianuarie 2019 12:11 188.24.211.*** Link la comentariu
    1
    6

    Cate din aceste amenzi au fost pe locuri capacana lasate special de primarie? Eu am fost amendat de politia locala, 700 minim, platit 350, pt o parcare "pe loc destinat spatiului verde", de fapt o groapa 1m/1m la marginea unei alei langa niste pubele de gunoi iar groapa era datorata mai mult ca sigur masinii care intra pe acel loc ca sa ridice pubelele. Acel loc exista si astazi, cand e apa e un mic lac, alaturi sunt masini parcate regulamentar pe trotuar si din aceasta cauza te poti pacali lejer in aceasta locatie.

    Raportează
  • postat de galatean Sâmbătă, 12 Ianuarie 2019 22:41 89.137.137.*** Link la comentariu
    6
    14

    Legea spune clar ca avem voie sa parcam pe trotuar daca lasam o distanta suficienta ca sa treaca oamenii si asa e firesc avand in vedere ca nu sunt locuri de parcare. Masina e o necesitate. Daca avea bani imi luam din aia electrica dar nu imi permit. Politia locala vad ca vor doar sa aduna cat mai multi bani la buget ca nu-i asa..de unde bani pentru bugetari si salariile mari din primarie. S-au transformat in vanatori sa iti ia banul muncit cu truda. Acel ban poate doreai sa il dai la copil sa creasca dar politia si primaria l-a luat. Ce fac cu acei bani?! Ce vedeti de atata timp in orasul mort!

    Raportează
  • postat de Costel Sâmbătă, 12 Ianuarie 2019 15:32 89.136.0.*** Link la comentariu
    0
    19

    Sunt 8000 de garaje in Galati. Daca consideram ca si in fata garajelor mai este un loc de parcare ocupat, cocluzionam ca trebuie intreprinsa actiunea de creare de locuri de parcare prin demolarea garajelor. Actualul primar a facut ceva doar in zona Ancora in Mazepa. Haideti sa identificam cate locuri de parcare sunt in Galati si sa le marcam prin trasarea de dungi pe carosabil.
    Sunt si multi soferi indolenti care parcheaza total anapoda dar sunt si multi fortati de lipsa locurilor de parcare sa parcheze pe unde apuca. Sa presupunem ca locuiesti in zona de langa Spitalul Judetean si vrei sa parchezi masina la ora 21 cand ajungi acasa. Nu ai unde.

    Raportează
  • postat de Gurău Daniela Sâmbătă, 12 Ianuarie 2019 10:13 188.24.201.*** Link la comentariu
    3
    22

    Cred că Hotărârea Consiliului Local 260/2018 are ca singur scop atragerea de bani la bugetul local. Ce facem în zonele în care numărul de locuri de parcare este insuficient și conducătorii auto sunt nevoiți să își parcheze mașinile în alte locuri libere . Mă refer acum la zona R4 strada Brăilei și strada Roșiori. După ora 16 veți putea vedea unde se parchează mașinile. Este foarte simplu să aplici amenzi și să nu te intereseze că șoferii nu au pur și simplu unde să își parcheze regulamentar autoturismele proprii . Apelăm la cea mai simplă măsură și amendăm proprietarii de autoturisme , în loc să găsim soluții la o problemă veche. S-a promis că se va construi acea parcare subterană în zona blocului R5 , numai că lucrările avansează foarte greu. Mă întreb oare se va putea respecta termenul de finalizare al acestei lucrări ? Ce se va întâmpla cu posesorii de autoturisme până la finalizarea acestei lucrări ? Vor fi amendați de fiecare dată când vor avea ghinionul să își parcheze mașina pe trotuare ? Cine este oare vinovat mai ales că amenzile nu sunt mici ?

    Raportează
  • postat de Tureltan Sâmbătă, 12 Ianuarie 2019 09:42 78.96.80.*** Link la comentariu
    5
    23

    Nu era normal sa se precizeze cate parcari s-au amenajat in cartiere si mai apoi sa se spuna despre amendarea soferilor.? De fapt cine trebuie sanctionat: cel care nu amenajeaza locuri de parcare, nu planteaza indicatoare ptr acestea sau cel care n-are unde sa parcheze? Sa o luam si altfel. Ca sofer platesc destule hangarale ptr masina mea, in spiritul legii. Daca legiutorul nu are posibilitatea sa ofere conditii ptr. ca eu sa -mi conduc si sa-mi parchez masina, de ce ma pune sa platesc? Iata anomalii:platesc taxe ptr. cainii care sunt adapostiti in incita unor unitati ale Primariei, platesc taxe ptr apa de canalizare , dar apa nu se colecteaza, platesc imprimate ptr . a mi se elibera niste documente, platesc impozite pe terenul pe care il detin s.a.m.d. Si banii se duc unde vor muschii primarului.

    Raportează
  • postat de Dani Sâmbătă, 12 Ianuarie 2019 08:59 86.124.204.*** Link la comentariu
    2
    26

    Cetatenii vor sa-i vada patruland pe jos prin cartiere, pe strazi ziua, noaptea sa se simta prezenta lor, sa se simta in siguranta, nu doar dat amenzi la parcari si alte nimicuri

    Raportează
  • postat de IC Sâmbătă, 12 Ianuarie 2019 06:33 86.124.206.*** Link la comentariu
    4
    11

    6380 ????? Astea sunt numai amenzile din Micro 19 ??? De ce intreb ?? Sa calculam ,minim 20 autovehicule parcate ,langa parcare amenajata ,pe strazile Lacatusilor si Strungarilor X minim 300 zile/an= 6000 amenzi !!!!! Am lasat deoparte Aleea Comertului care iarasi este full de dube care ,incalcand restrictiile de acces , stationeaza la intrarea in piata de parca ar fi parcare amenajata iar uneori circula ,la ore de varf,prin piata ,printre pietonii-cumparatori ,tarabe ,comercianti si... obezii caini ai pietei.Si cartierul are multe strazi + trotuare pline de masini parcate aiurea ....

    Raportează
  • postat de Costel Sâmbătă, 12 Ianuarie 2019 00:52 86.124.205.*** Link la comentariu
    3
    22

    Ce ce pe bulevardul Brailei in zona Tribunalului, a Bancii Comerciale Romane si a ANAF-ului, DE CE NU aplica amenzi domnii politisti locali pentru OPRIRE NEREGULAMENTARA nu mai spunem ca STATIONEAZA mai ales in zona tribunalului, in timp ce parcarea de la casa de cultura a sindicatelor este libera ( ca doar semne regulamentare de circulatie conform legislatiei in vigoare SUNT ) ???????
    Sau doamnele si domnii avocati NU au bani sa plateasca parcarea de la sindicate ??????
    Sau domnii politisti au dispozitie de la PARTID ( CENTRU ) ?????
    Intr-o saptamina i-ar face invidiosi cu incasarile pe cei de la ANAF.

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.