Au început ”execuţiile” politice în PNL Galaţi

Au început ”execuţiile” politice în PNL Galaţi
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Primarul comunei Jorăşti, Dănuţ Tofan, şi cinci consilieri locali ai comunei, printre care şi viceprimarul, au fost excluşi din PNL, a anunţat senatorul George Stângă, preşedintele organizaţiei judeţene liberale. Este prima sancţiune aplicată după alegerile europarlamentare, unde, potrivit lui George Stângă, PNL a obţinut "cel mai mare procent, 25,3 la sută, şi cel mai mare număr de voturi, 56.409, într-o competiţie electorală la nivelul judeţului Galaţi".

Preşedintele organizaţiei judeţene PNL Galaţi, senatorul George Stângă, a anunţat ieri că PNL a câştigat alegerile europarlamentare în 26 de localităţi din judeţ, dintre care 15 cu primari PNL. "În proporţie de 99 la sută, PNL a avut un procent de peste 15 la sută, cu o singură excepţie, în comuna Jorăşti, a avut 13,3 la sută. În condiţiile în care la Jorăşti avem primar în funcţie, viceprimar şi majoritate în Consiliul Local, şapte consilieri din 11, PNL a decis, ieri, în unanimitate, excluderea din partid a dlui primar, a dlui viceprimar şi a patru consilieri locali. Dl Tofan rămâne primar independent, are posibilitatea să se ducă oficial alături de cei pe care i-a sprijinit în campania electorală, iar pentru ceilalţi cinci, excluderea va duce la pierderea mandatelor", a anunţat Stângă.

Sancţiunile nu se opresc aici. A fost constituită o echipă care să analizeze rezultatele şi implicarea, iar acolo unde se va considera că acestea nu au fost pe măsura aşteptărilor, vor fi propuse sancţiuni.

Citit 8247 ori Ultima modificare Vineri, 07 Iunie 2019 13:31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.