Căminul A din Campusul Studenţesc, sfinţit şi inaugurat

Căminul A din Campusul Studenţesc, sfinţit şi inaugurat
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

După slujba de sfinţire oficiată de un sobor de preoţi, Căminul A din Campusul "Al. I. Cuza", a cărui reabilitare a început în urmă cu doi ani şi a costat aproximativ 2 milioane de euro, a fost astăzi dat în folosinţă, în prezenţa conducerii Universităţii şi a primarului Galaţiului, Ionuţ Pucheanu.

Căminul dispune de 40 de camere, cu două locuri sau tip apartament, cu baie proprie. Pe fiecare etaj, în premieră, căminul are câte o sală de mese şi o mini-bucătărie, unde cei cazaţi pot găti sau depozita alimentele. La subsol există o spălătorie proprie, iar pe etaje au fost amenajate două săli de lectură cu o capacitate de 21 de locuri fiecare. În plus, căminul dispune de un sistem video de supraveghere centralizată.

"Imobilul a fost în reparaţie capitală de peste 20 de ani. Consolidarea a început în urmă cu doi ani, cu ajutor financiar de la Compania Naţională de Investiţii. Dar, pe lângă suma de la minister, am mai pus şi noi tot pe atât. Ne-am dorit să redăm acest cămin studenţilor, la standardele şi normativele europene. Vreau să arunc mănuşa Primăriei Galaţi, să ne dea o mână de ajutor la realizarea unui nou obiectiv: e vorba de construcţia unui alt cămin, cu 200 de locuri de cazare, pe amplasamentul Cantinei nr. 1. Vrem ca municipalitatea să contribuie la amenajarea spaţiului din campus, aşa cum a făcut-o şi în cazul acestui proiect", a declarat la inaugurare conf. dr. ing. Cezar Bichescu, prorectorul Universităţii.

La rândul său, primarul Ionuţ Pucheanu a promis sprijin pentru amplasarea unei staţii de biciclete bike-sharing în campus. "Credem că oraşul poate renaşte şi datorită instituţiilor de învăţământ superior din zonă. Mi-ar plăcea ca locatarii să preţuiască investiţia pe care Universitatea a făcut-o", a declarat primarul Galaţiului, care a promis că în două luni se va semna "Proiectul de Bike-sharing", prin care în campus se vor trasa piste de biciclete şi va exista o staţie de astfel de vehicule cu care studenţii se vor putea deplasa la cursuri.

Chiar dacă în noul cămin sunt condiţii mai bune, costul de cazare va fi acelaşi, adică 145 de lei pentru studenţii la buget şi 260 de lei pentru cei de la taxă. Criteriile de selecţie pentru cazarea tinerilor vor fi stabilite de Liga Studenţilor. Tot ce se ştie sigur e că aici vor locui şi studenţi străini.

Citit 2768 ori Ultima modificare Vineri, 21 Iunie 2019 02:15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.