Galaţiul, printre judeţele fără medici de familie în mediul rural

Galaţiul, printre judeţele fără medici de familie în mediul rural
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

În România secolului 21 mai sunt judeţe care în mediul rural nu au medici. Printre acestea se numără Brăila, Covasna, Maramureş, Sibiu, Galaţi sau Vaslui. Aşa arată un raport dat publicităţii de Curtea de Conturi. Când vine vorba de medicii stomatologi, stăm şi mai prost, numărul judeţelor fără astfel de doctori fiind de câteva ori mai mare.

Documentul Curţii de Conturi arată că în judeţele Arad, Argeş, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Braşov, Caraş-Severin, Cluj, Covasna, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Hunedoara şi Maramureş sunt zone întregi în care nu sunt medici stomatologi. "Din analiza de ansamblu a posturilor ocupate de medici pe întreg teritoriul României, în anul 2017, se reţine faptul că numărul medicilor este mai concentrat în centrele universitare, acesta fiind de 5.042 posturi ocupate de medici în Bucureşti, 1.552 în Iaşi, 1.399 în Cluj, respectiv, 1.203 posturi ocupate de medici în Timiş, în timp ce în centrul ţării se înregista un număr de 841 posturi ocupate medici în Mureş, 639 în Braşov, la polul opus numărul posturilor ocupate de medici fiind de 149 în Călăraşi şi 172 în Ialomiţa. În concluzie, distribuirea teritorială a personalului medical nu s-a realizat în funcţie de numărul locuitorilor din zona respectivă, existând situaţii în care bolnavii din mediul rural au apelat la asistenţă medicală doar în unităţile sanitare din mediul urban, personalul medical din mediul rural fiind inexistent", constată experţii Curţii de Conturi, într-o radiografie făcută sistemului de sănătate în perioada 2014-2017.

Specialiştii le amintesc autorităţilor că, pentru acoperirea deficitului de resurse umane în zonele defavorizate, Ministerul Sănătăţii poate acorda următoarele "stimulente": spor de până la 20 la sută din salariul de bază pentru zone defavorizate, locuinţe de serviciu, stimulente financiare, majorările salariale acordate în anul 2018, acordarea de facilităţi la transport şi locuinţă de serviciu, acordarea de credite pentru dotarea cabinetelor, reabilitarea unităţilor sanitare publice şi dotarea acestora la standarde europene.

Măririle de salarii au dus la creşterea cheltuielilor

Cifrele arată că între anii 2014-2017 s-a înregistrat un trend crescător al cheltuielilor cu sănătatea, respectiv au crescut de la 26.660.900 mii lei, în 2014, la 33.817.000 mii lei, în 2017, reprezentând în medie 4 la sută din PIB, iar inspectorii Curţii de Conturi spun că o pondere importantă în creşterea cheltuielilor cu sănătatea a fost reprezentată de majorările salariale, ca urmare a modificărilor legislative în domeniul salarizării.

Experţii mai atrag atenţia că în centrele universitare numărul spitalelor este mai mare. De exemplu, în Bucureşti funcționează 50 de spitale, urmat de Iaşi şi Cluj, cu 19 spitale, în centrul ţării regăsim 12 spitale (judeţul Braşov), iar judeţele cu cel mai mic număr de spitale se regăsesc în cele patru puncte cardinale, respectiv la nord - judeţul Bistriţa-Năsăud cu trei spitale, la sud-vest - judeţul Caraş-Severin cu cinci spitale, la sud - judeţul Giurgiu cu trei spitale, iar la est cu patru spitale - judeţul Vaslui. "Având în vedere numărul de paturi raportat la populaţia fiecărui judeţ, se reţine faptul că există o distribuţie neuniformă a acestora, astfel: în Bucureşti - cca. 12 paturi/1.000 locuitori, în Iaşi - cca. 9 paturi/1.000 locuitori, în Braşov - cca. 7 paturi/1.000 locuitori, în Bistriţa-Nasăud - cca. 5 paturi/1.000 locuitori, în Giurgiu - cca. 3 paturi/1.000 locuitori", arată raportul Curţii de Conturi.

Câţi medici ne tratează

Sinteza mai prezintă şi câţi medici ne-au tratat în perioada studiată. Astfel, unei populaţii de 10.000 locuitori, în anul 2014, îi reveneau 27,58 medici, în timp ce în anul 2017 îi reveneau 29,91 medici, numărul medicilor fiind mai mare în centrele universitare. De exemplu, în 2017, în Bucureşti se înregistra cel mai mare număr de medici, respectiv 12.724, în timp ce la polul opus se înregistra un număr de 284 medici (judeţul Călăraşi). Potrivit situaţiei medicilor din statele Uniunii Europene se reţine faptul că România s-a situat în 2016 pe antepenultimul loc, având un număr de 284,10 medici la 100.000 locuitori, respectiv jumătate din medicii care deservesc acelaşi număr de locuitori în Austria.

Citit 2038 ori Ultima modificare Vineri, 21 Iunie 2019 01:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.