Accident mortal, produs de un gălăţean pe DN 1
Foto: Mediafax

Accident mortal, produs de un gălăţean pe DN 1
Evaluaţi acest articol
(18 voturi)

Un eveniment rutier în care a fost implicată maşina condusă de un bărbat din Galaţi a avut loc vineri dimineaţă pe DN1. Potrivit informaţiilor furnizate de Poliţia Braşov, autoturismul condus de şoferul gălăţean se îndrepta către Sibiu, iar într-o curbă deosebit de periculoasă între localităţile Codlea şi Vlădeni, acesta ar fi pierdut controlul volanului şi ar fi pătruns pe contrasens. Acolo a întâlnit o autoutilitară cu care s-a ciocnit frontal.

În urma impactului, autoutilitara s-a răsturnat, iar persoanele din autoturism au fost grav rănite, pasagerul din dreapta faţă, rămas încarcerat, decedând la scurt timp după sosirea la faţa locului a echipajelor de intervenţie. Alte patru persoane au fost rănite în impact, fiind transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

Poliţiştii din Braşov au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Citit 21389 ori Ultima modificare Duminică, 18 August 2019 13:17

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.