Investiţie de trei milioane de euro la Psihiatrie

Investiţie de trei milioane de euro la Psihiatrie

Ambulatoriu modernizat cu bani europeni
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Ambulatoriul de specialitate al Spitalului de Psihiatrie "Elisabeta Doamna" din Galaţi va fi reabilitat, extins şi modernizat până la 31 decembrie 2021, cu bani europeni. Contractul în valoare totală de 14.545.756 de lei, din care 10.477.062 - finanţare nerambursabilă maximă, a fost semnat, ieri, de primarul Ionuţ Pucheanu şi Luminiţa Mihailov, director al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud-Est.

Potrivit datelor oficiale, investiţia de aproximativ 3 milioane de euro îi are ca beneficiari direcţi pe pacienţii, deloc puţini - 115.000 pe an - care vor primi asistenţă medicală de specialitate într-o unitate sanitară modernizată şi dotată la standarde europene. Spitalul, ale cărui clădiri sunt monumente istorice şi de arhitectură construite în perioada 1894-1927, dispune de 235 de paturi pentru spitalizare continuă şi zece paturi pentru spitalizare de zi. În total, sunt trei secţii de spitalizare adulţi cu câte 75 de paturi şi un compartiment de psihiatrie copii cu zece paturi.

"Ambulatoriul de specialitate funcţionează în clădirea în care este amplasat şi compartimentul de psihiatrie copii, iar spaţiile sunt insuficiente. Pavilionul a fost construit în 1927, fără fundaţie, nu a fost niciodată consolidat şi a fost încadrat, în urma expertizei, în categoria a doua de risc seismic. Va fi extins astfel încât în cadrul ambulatoriului să funcţioneze şi laboratoarele de analize medicale şi radiologie. Diversificarea serviciilor medicale este în avantajul pacienţilor spitalizaţi, care în acest moment sunt transportaţi cu ambulanţa către celelalte unităţi medicale, pentru consultaţii interdisciplinare”, a explicat managerul spitalului, Doina Sandu.

Potrivit acesteia, se vor înfiinţa trei cabinete în specialităţi complementare patologiei psihiatrice - cardiologie, medicină internă şi neurologie, iar noile dotări cuprind: computer tomograf, electrocardiograf, ecograf 3D, aparate noi şi moderne de radiologie digitală, iar pentru pacienţii psihici - un nou tip de terapie complementară, terapia electroconvulsivantă.

Primăria Galaţi mai are în domeniul sănătăţii, în implementare, două proiecte cu fonduri europene, la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Sf. Ioan", în valoare de aproximativ 5,5 milioane de euro, pentru modernizarea ambulatoriului integrat şi a compartimentului de primiri urgenţe.

Citit 1730 ori Ultima modificare Sâmbătă, 09 Noiembrie 2019 10:28

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro