Patru milioane de euro pentru ”Ștefan cel Mare” şi ”Traian Vuia”

Patru milioane de euro pentru ”Ștefan cel Mare” şi ”Traian Vuia”
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

Primarul Ionuț Pucheanu și directorul Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, Luminița Mihailov, au semnat, ieri, două contracte de finanțare europeană, în valoare de aproximativ patru milioane de euro, pentru modernizarea și reabilitarea Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” și a Colegiului Tehnic „Traian Vuia”.  

Conform Primăriei Galaţi, proiectul pentru Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare”, de peste două milioane de euro, vizează reabilitarea, modernizarea și mansardarea clădirii. Noul etaj, care va dubla practic suprafaţa construită a şcolii, va include şapte săli de clasă, un laborator, un cabinet laborator și două grupuri sanitare pentru elevi. Vor fi reabilitate şi terenurile de sport și gardul școlii. De asemenea, se vor achiziționa obiecte de mobilier școlar și echipamente IT pentru cinci săli de clasa, pentru un cabinet medical şi unul de psihologie, pentru sala multimedia şi laboratorul de informatică.

Reabilitarea și modernizarea Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” este necesară pentru a le crea celor peste 900 persoane (elevi și personalul școlii) un mediu educațional care să ofere confort și siguranță și care să permită desfășurarea unui proces instructiv-educativ eficient. Perioada de implementare a proiectului este de 28 de luni de la semnarea contractului de finanțare, iar durata estimată pentru execuția lucrărilor este de 24 de luni.

Având la ora actuală 900 de elevi şi cadre didactice, Școala Gimnazială „Stefan cel Mare”, situată în cartierul Țiglina II, a fost construită în anul 1973.

La rândul său, fiind construit în anul 1982 şi având 598 de elevi înscrişi, Colegiul Tehnic „Traian Vuia” se pregăteşte, în următoarea perioadă, să suporte lucrări de reabilitare şi consolidare a clădirii, reabilitare termică şi a instalaţiilor sanitare şi electrice, înlocuirea tâmplăriei interioare, refacerea placajelor cu faianță, zugrăveli lavabile la pereți și tavane, lucrări de sistematizare verticală, achiziționare de mobilier școlar (bănci, scaune, catedre) și calculatoare. În valoare de aproximativ 1,7 milioane de euro, proiectul are o perioadă de implementare de 16 luni de la semnarea contractului de finanțare, iar durata estimată pentru execuția lucrărilor este de 12 luni.

Citit 4038 ori Ultima modificare Marți, 03 Decembrie 2019 15:56

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.