Update. A fost confirmat încă un deces din cauza coronavirusului

Update. A fost confirmat încă un deces din cauza coronavirusului
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Update. Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, duminică seară, că s-a înregistrat al treilea deces pe teritoriul României al unei persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19).

Este vorba despre un bărbat în vârstă de 70 de ani care a fost internat în Spitalul Județean Piatra Neamț. A fost confirmat pozitiv în data de 19 martie 2020 și în data de 20 martie 2020 transferat la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași.

Pacientul avea afecțiuni cronice preexistente (diabet, hipertensiune arteriala).

În urma anchetei epidemiologice nu s-a constat istoric de călătorie sau contact cu o persoană infectată.


Vești proaste de la Grupul de Comunicare Strategică. Duminică au fost înregistrate primele două decese pe teritoriul României ale unor pacienţi infectaţi cu noul tip de coronavirus. Este vorba despre un pacient în vârstă de 67 de ani confirmat cu COVID-19 pe 18 martie 2020 la UPU din cadrul Spitalului Filiași și transferat, în aceeași dată, la Spitalul de Boli Infecțioase Craiova. Pacientul avea afecțiuni preexistente foarte grave, patologie neoplazică în stadiu terminal (cancer). Al doilea pacient, în vârstă de 74 de ani, era internat la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale Dr. Victor Babeş – București, transferat de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, având o boală cronică preexistentă pentru care se afla în programul de dializă.

Totodată, Grupul de Comunicare Strategică a anunțat faptul că, până duminică, la ora 13,00, au fost confirmate 433 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus), cu 66 mai multe față de raportarea de sâmbătă. Dintre acestea, 64 au fost declarate vindecate și externate (47 la Timișoara, 11 la București, 3 la Craiova, 2 la Constanța și 1 la Iași). Pacienții nou-confirmați au vârsta cuprinsă între 9 și 74 ani, dar nu au fost făcute publice localitățile de unde provin. Conform datelor oficiale, 14 pacienți erau internați la Terapie Intensivă, trei dintre ei fiind în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este bună, staționară. Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 4.803 persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 65.799 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. La Galați, 14 persoane sunt internate la Spitalul de Boli Infecțioase cu suspiciune de coronavirus. De asemenea, 81 de persoane sunt internate în centrele de carantină, iar 1.802 sunt în izolare la domiciliu. Conform autorităților, 71 de gălățeni au terminat perioada de izolare de 14 zile. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 9.967 de teste, din care 242 în unități medicale private. Până în prezent, prin structurile abilitate ale MAI au fost întocmite 129 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. Totodată, Poliția a aplicat 520 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină. În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 43 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 33 în Italia, 4 în Spania, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Irlanda, unul în Tunisia și unul în Franța. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus), opt cetățeni români aflați în străinătate - șapte în Italia și unul în Franța, au decedat.

Citit 2619 ori Ultima modificare Miercuri, 25 Martie 2020 14:31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.