Cum rezolvă alţii accesul la locurile de agrement

Cum rezolvă alţii accesul la locurile de agrement
Evaluaţi acest articol
(16 voturi)

Suntem încă în campanie electorală, candidaţii se bat cu pumnul în piept că ne fac şi ne dreg, aşa că m-am gândit să le dăm idei de promisiuni noi. Atenţie, însă, deşi ideile sunt oferite cu titlu gratuit, avem de gând să urmărim realizarea lor, în cazul în care câştigătorul cursei electorale şi le asumă.

Pandemia de coronavirus a scos la iveală un lucru pe care noi deja îl ştiam, populaţia, o parte îl cunoştea, o parte îl intuia, dar am sentimentul că autorităţile nu prea îl conştientizaseră. Galaţiul suferă la capitolul posibilităţi de petrecere a timpului în aer liber. Să fim extrem de sinceri: închiderea restaurantelor şi a teatrelor, în starea de urgenţă, pe urmă redeschiderea lor doar cu opţiunea de a realiza activităţile specifice afară a scos la iveală faptul că gălăţenii nu prea au unde să se ducă, pentru a se mişca în aer liber, şi nici nu sunt încurajaţi să o facă. Faleza Inferioară, practic unicul loc de promenadă suficient de spaţios şi care nu presupune taxă, s-a dovedit neîncăpătoare. A devenit atât de aglomerată, încât a ajuns o problemă discutată în guvern şi s-a impus purtarea măştii de protecţie.

Avem spaţii de agrement în afara oraşului, nu şi transport

Ce se întâmplă însă cu spaţiile de agrement din afara oraşului, dar care se află totuşi în proximitatea lui? Uite un proiect comun pentru viitorul primar şi viitorul preşedinte CJ: să facă în aşa fel încât complexul de la Zătun şi Pădurea Gârboavele, cu atracţiile sale - Grădina Zoo, zona de grătare, noul waterpark de la Deliria - să fie accesibile şi celor care nu au autoturisme. Pentru Zătun, e nevoie de un drum de acces şi de o linie de autobuz, pentru Gârboavele, doar de autobuz. Sincer, cred că şi unii dintre posesorii de autoturisme s-ar bucura dacă ar putea să le lase acasă şi să bea şi ei un păhărel la grătar. Sau, pentru amatorii de bicicleală prin pădure, ar fi o oportunitate de ajuns fără să fie nevoie să meargă pe biciclete şi pe drumul naţional, cu autocamioane vâjâindu-le pe la urechi.

La Braşov se poate, la noi de ce nu?

De putut, se poate, a demonstrat-o Primăria Braşov, care a implementat încă de acum doi ani un serviciu suplimentar, tocmai pentru iubitorii de ciclism, atât turişti, cât, mai ales, localnici. Este vorba despre transportul bicicletelor, în remorcă, pe traseul Livada Poştei - Poiana Braşov. Potrivit informaţiilor din presa braşoveană şi de pe site-ul RATBV, serviciul a fost iniţial contra cost, un bilet special costând 5 lei, iar bicicletele se încărcau pe o remorcă ataşată la un autoturism, care urma practic autobuzul de pe linia respectivă. Cererile au crescut însă, iar anul trecut s-a decis suplimentarea remorcilor, care erau ataşate direct la autobuzele de linie, fiecare având capacitatea de trei biciclete, iar serviciul a devenit gratuit, cel puţin pentru moment. Anul acesta, serviciul este disponibil pe perioada verii, în weekend şi de sărbătorile legale, iar din câte am putut vedea cu ochii mei la faţa locului, duminică, la ora 15,00, remorca de 16 biciclete a autobuzului - potrivit site-ului RATBV, aceasta este disponibilă pentru autobuzele care pleacă la oră fixă, celelalte având remorcile de trei biciclete - era aproape plină, semn că braşovenii şi turiştii profită din plin.

Citit 3111 ori Ultima modificare Duminică, 27 Septembrie 2020 22:28

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.