UPDATE. Masca rămâne obligatorie doar în spațiile închise si în spațiile deschise aglomerate

UPDATE. Masca rămâne obligatorie doar în spațiile închise si în spațiile deschise aglomerate
Evaluaţi acest articol
(31 voturi)

UPDATE. În urma ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Galați din data de 14 octombrie 2020 au fost luate următoarele măsuri:

Art. 1 Se menține la nivelul județului Galați coordonarea operațională a Serviciul de Ambulanţă Judeţean Galaţi și a serviciilor voluntare pentru situații de urgență constituite la nivelul unităților administrative teritoriale din județul Galați de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “General Eremia Grigorescu” al judeţului Galaţi.

Art. 2 Se menține la nivelul județului Galați coordonarea operațională a Poliției Locale de către Inspectoratul Judeţean de Poliţie Galaţi.

Art. 3 Se menține la nivelul județului Galați obligativitatea asigurării continuității activității centrelor rezidențiale de îngrijire și asistență a persoanelor vârstnice, centrelor rezidențiale pentru copii și adulți, cu și fără dizabilități, precum și pentru alte categorii vulnerabile și stabilirii programului de lucru al angajaților cu avizul Direcției de Sănătate Publică Galați.

Art. 4 Direcția de Sănătate Publică Galați va testa săptămânal personalul de îngrijiri care își desfășoară activitatea în așezămintele prevăzute la art. 3.

Art. 5 Se menține la nivelul județului Galați obligația desfășurării în regim permanent a activității tuturor centrelor operative pentru situații de urgență cu activitatea temporară, precum și a Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Galați.

Art. 6 La nivelul județului Galați este obligatorie purtarea măștii de protecție în spațiile publice închise, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă, în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne.

Art. 7 (1) La nivelul județului Galați este obligatorie purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul şi gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spațiile publice deschise, cum sunt piețele, târgurile, zonele de așteptare (stații de autobuz, peroane şi altele asemenea), falezele, zonele în care se desfășoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, zonele pietonale comerciale, așa cum au fost stabilite prin Anexa nr. 1 la Hotărârea CJSU Galați nr. 81 din data de 30.07.2020;

(2) La nivelul județului Galați este obligatorie purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul şi gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, și în proximitatea instituțiilor de învățământ până la o distanță de 50 m de intrarea în perimetrul școlii.

Art. 8 Administratorii/Proprietarii spațiilor publice deschise prevăzute la art. 7 au obligația de a afișa la loc vizibil informații privind obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile respective.

Art. 9 În localitățile Ivești (6,72) și Cuca (4,74) unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori, este obligatorie purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul şi gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise.

Art. 10 La nivelul județului Galați este obligatorie purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul şi gura, pentru candidații și echipele de campanie în timpul evenimentelor / întrunirilor / acțiunilor aferente campaniei electorale a alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaților din anul 2020.

Art. 11 La nivelul județului Galați sunt interzise organizarea și desfășurarea de mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri în spații deschise, precum și a întrunirilor de natura activităților culturale, științifice, artistice, sportive sau de divertisment în spații închise, cu excepția celor organizate și desfășurate potrivit punctelor 12-28.

Art. 12 La nivelul județului Galați, activitățile de pregătire fizică în cadrul structurilor și bazelor sportive, constând în cantonamente, antrenamente și competiții sportive vor fi desfășurate numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și ministrului sănătății.

Art. 13. La nivelul județului Galați, competițiile sportive vor fi desfășurate fără spectatori, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății.

Art. 14. În condițiile art. 12, se permite desfășurarea de către sportivii profesioniști, legitimați și/sau de performanță a activităților de pregătire fizică în bazine acoperite sau aflate în aer liber, iar activitățile de pregătire fizică în spații închise sunt permise numai cu respectarea regulilor de distanțare între participanți, astfel încât să se asigure minimum 7 mp/persoană.

Art. 15 La nivelul județului Galați, activitățile instituțiilor muzeale, a bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, studiourilor de producție de film și audiovizual, a instituțiilor de spectacole şi/sau concerte, școlilor populare, de artă şi de meserii, precum și evenimentele culturale în aer liber se vor desfășura numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății.

Art. 16 (1) În condițiile art. 15 organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este interzisă în localitățile Ivești (6,72) și Cuca (4,74) unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori.

(2) În condițiile art. 15 organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului în localitățile Galați (1,89), Șendreni (2,52), Gohor (2,16), Vânători (1,56) și Vârlezi (1,51) unde incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

(3) În condițiile art. 15 organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în toate localitățile din județul Galați, care nu sunt menționate la art. 16 alin. (1) și (2).

Art. 17 (1) În condițiile art. 15 organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in, organizarea şi desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale, este interzisă în localitățile Ivești (6,72), Cuca (4,74), Galați (1,89), Șendreni (2,52), Gohor (2,16), Vânători (1,56) și Vârlezi (1,51) unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5/1.000 de locuitori.

(2) În condițiile art. 15 organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in, organizarea şi desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale, este permisă în toate localitățile din județul Galați, care nu sunt menționate la art. 17 alin. (1).

(3) În condițiile art. 15 organizarea şi desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale  este permisă în toate localitățile din județul Galați, care nu sunt menționate la art. 17 alin. (1).

Art. 18 La nivelul județului Galați, activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor și rugăciunilor colective, se vor desfășura în interiorul și/sau în afara lăcașurilor de cult cu respectarea regulilor de protecție sanitară, stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne.

Art. 19 În condițiile art. 18, pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2, organizarea de procesiuni și/sau pelerinaje religioase la nivelul județului Galați este permisă numai cu participarea persoanelor care au domiciliul sau reședința în localitatea unde se desfășoară respectiva activitate.

Art. 20 (1) La nivelul județului Galați este interzisă participarea la procesiunile și/sau pelerinajele religioase prevăzute la art. 18 a persoanelor care nu au domiciliul sau reședința în localitățile în care se desfășoară aceste activități.

(2) La nivelul județului Galați este interzis efectuarea transportului rutier de persoane prin servicii ocazionale, precum și suplimentarea unor curse regulate, potrivit reglementărilor în vigoare, în scopul participării la procesiunile și/sau pelerinajele religioase către locurile unde se desfășoară aceste activități.

Art. 21 La nivelul județului Galați sunt interzise activitățile recreative și sportive desfășurate în aer liber, cu excepția celor care se desfășoară cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună, stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, după caz, cu ministrul tineretului și sportului, ministrul mediului, apelor și pădurilor sau ministrul agriculturii și dezvoltării rurale.

Art. 22 La nivelul județului Galați sunt interzise organizările de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.) atât în spații deschise cât și închise (saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente etc.).

Art. 23 La nivelul județului Galați sunt permise organizarea de cursuri de instruire și workshop-uri pentru adulți, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, cu un număr de participanți de maximum 25 de persoane în interior și de maximum 50 de persoane în exterior și cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătății.

Art. 24 La nivelul județului Galați sunt permise organizarea și desfășurarea de către instituțiile cu atribuții în domeniul apărării naționale, ordinii și siguranței publice, în aer liber, a activităților specifice, sub supravegherea unui medic epidemiolog.

Art. 25 La nivelul județului Galați sunt permise organizarea și desfășurarea activităților specifice din domeniul diplomatic, la sediile misiunilor diplomatice și oficiilor consulare acreditate în România, organizate în aer liber, astfel încât să fie asigurată o suprafață de minimum 4 mp pentru fiecare persoană participantă și respectarea regulilor de protecție sanitară.

Art. 26 La nivelul județului Galați sunt permise în condițiile Legii nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, republicată, organizarea de mitinguri cu un număr de participanți de maximum 100 de persoane și cu respectarea următoarelor măsuri:

a) purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, de către toți participanții;

b) dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care sosesc în spațiul în care se desfășoară mitingul;

c) menținerea distanței fizice de minimum 1 metru între participanți și asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp/persoană acolo unde este posibil;

d) dezinfectarea mâinilor persoanelor care distribuie eventuale materialele pe perioada desfășurării mitingului;

e) aplicarea regulilor de igienă colectivă și individuală pentru prevenirea contaminării și limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2;

Art. 27 La nivelul județului Galați sunt permise organizarea și desfășurarea evenimentelor/întrunirilor în cadrul campaniei electorale cu obligația organizatorilor de a asigura respectarea următoarelor măsuri:

a) purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către toți participanții la evenimente/întruniri;

b) efectuarea triajului observațional şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care intră/sosesc în spațiul în care se desfășoară evenimentele/întrunirile;

c) menținerea distanței fizice de minimum 1 metru între participanții la evenimente/întruniri, inclusiv cele desfășurate pe stradă sau din ușă în ușă;

d) afișarea regulilor de acces și de protecție individuală în locuri vizibile în spațiile în care se desfășoară evenimentele/întrunirile;

e) limitarea numărului participanților la maximum 20, în cazul evenimentelor/întrunirilor/acțiunilor desfășurate în spațiu închis și a duratei acestora la maximum două ore;

f) limitarea numărului participanților la maximum 50, delimitarea prin semne vizibile a perimetrului și asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp/persoană, în cazul evenimentelor/ întrunirilor/acțiunilor desfășurate în aer liber;

g) limitarea numărului persoanelor care se deplasează în grup sau formează un grup la maximum 6, în cazul acțiunilor desfășurate pe stradă;

h) limitarea numărului persoanelor care compun echipele la maximum 2, în cazul acțiunilor din ușă în ușă;

i) dezinfectarea mâinilor persoanelor care distribuie materialele de propagandă electorală, înaintea începerii acțiunii;

j) aplicarea regulilor de igienă colectivă și individuală pentru prevenirea contaminării și limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Art. 28 La nivelul județului Galați este interzisă circulația în interiorul localităților pentru persoanele aflate în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri.

Art. 29 (1) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor este interzisă în localitățile Ivești (6,72) și Cuca (4,74) unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori.

(2) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00 - 23.00, în localitățile Galați (1,89), Șendreni (2,52), Gohor (2,16), Vânători (1,56) și Vârlezi (1,51), unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

(3) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00 - 23.00, în toate localitățile din județul Galați care nu au fost menționate la art. 29 alin. (1) și (2).

(4) În situația în care, operatorii economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor se află într-una din situațiile menționate la art. 29 alin. (1), (2) și (3), se permite prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective.

Art. 30 (1) Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate, în localitățile Ivești (6,72) și Cuca (4,74) unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori;

(2) Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00-23.00, în localitățile Galați (1,89), Șendreni (2,52), Gohor (2,16), Vânători (1,56) și Vârlezi (1,51), unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori;

(3) Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului, în toate localitățile din județul Galați care nu au fost menționate la art. 30 alin. (1) și (2).

(4) În situația în care operatorii economici de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor se află într-una din situațiile menționate la art. 30 alin. (1), (2) și (3), se permite prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective.

Art. 31 Operatorii economici prevăzuți la art. 29 și 30 vor respecta obligațiile stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății şi al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri.

Art. 32 La nivelul județului Galați prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 m între mese și participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, și cu respectarea măsurilor de protecție sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, cu excepția localităților Ivești (6,72) și Cuca (4,74) unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori.

Art. 33 La nivelul județului Galați se interzice desfășurarea activitățiilor în baruri, cluburi și discoteci.

Art. 34 La nivelul județului Galați este interzisă exploatarea locurilor de joacă, a sălilor de jocuri, precum și a activității barurilor, cluburilor și discotecilor,  aflate în centrele comerciale în care își desfășoară activitatea mai mulți operatori.

Art. 35 La nivelul județului Galați transportul feroviar se va desfășura cu respectarea măsurilor și restricțiilor referitoare la igiena și dezinfecția spațiilor comune din gări, halte, stații sau puncte de oprire, a echipamentelor și garniturilor de tren, procedurile și protocoalele din interiorul gărilor, haltelor, stațiilor sau punctelor de oprire, dar și în interiorul vagoanelor și garniturilor de tren, gradul și modul de ocupare al materialului rulant, regulile de conduită pentru personalul operatorilor și pentru pasageri, precum și privitor la informarea personalului și pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor și personalului ce activează în domeniul transportului feroviar, în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor, ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne.

Art. 36 La nivelul județului Galați transportul rutier se va desfășura cu respectarea măsurilor și restricțiilor referitoare la igiena și dezinfecția mijloacelor de transport persoane, procedurile și protocoalele din interiorul mijloacelor de transport, gradul și modul de ocupare a mijloacelor de transport, regulile de conduită pentru personalul operatorilor și pentru pasageri, precum și privitor la informarea personalului și pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor și personalului ce activează în domeniul transportului rutier, în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor, ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne.

Art. 37 La nivelul județului Galați transportul intern și internațional de mărfuri și persoane se va desfășura în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor, ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne.

Art. 38 La nivelul județului Galați rămân suspendate activitățile operatorilor economici desfășurate în spații închise în următoarele domenii: activități în piscine, locuri de joacă și săli de jocuri.

Art. 39 (1) Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă în localitățile Ivești (6,72) și Cuca (4,74) unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori.

(2) Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului, în localitățile Galați (1,89), Șendreni (2,52), Gohor (2,16), Vânători (1,56) și Vârlezi (1,51), unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

(3) Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului, în toate localitățile din județul Galați care nu au fost menționate la art. 39 alin. (1) și (2).

Art. 40 La nivelul județului Galați, operatorii economici care desfășoară activități de jocuri de noroc, îngrijire personală, primire turistică cu funcțiuni de cazare, precum și activități de lucru în birouri cu spații comune în sistem deschis, au obligația de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri și al ministrului sănătății, în baza căruia își pot desfășura activitatea.

Art. 41 La nivelul județului Galați, operatorii economici care desfășoară activități de jocuri de noroc au obligația să respecte orarul de lucru cu publicul și restricțiile stabilite prin hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, la propunerea Grupului de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României sau a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Galați. Măsurile se stabilesc pentru unitățile administrativ-teritoriale în care se constată o răspândire comunitară intensă a virusului și/sau un număr în creștere al persoanelor infectate cu virusul SARS-CoV-2.

Art. 42 La nivelul județului Galați, operatorii economici care desfășoară activități de administrare a ștrandurilor exterioare, a piscinelor exterioare sau sălilor de sport/fitness au obligația de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății.

Art. 43 La nivelul județului Galați, operatorii economici care desfășoară activități de tratament balnear au obligația de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul ministrului sănătății.

Art. 44 La nivelul județului Galați, se menține obligația ca activitatea în creșe, grădinițe și after-school-uri, să se desfășoare numai cu respectarea condițiilor stabilite prin ordin comun al ministrului educației și cercetării, al ministrului muncii și protecției sociale și al ministrului sănătății.

Art. 45 La nivelul județului Galați, se menține permiterea în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ a activităților didactice și alte activități specifice precum și organizarea și desfășurarea examenelor pentru elevi/studenți, cadre didactice, în condițiile respectării măsurilor de prevenire stabilite prin ordin comun al ministrului educației și cercetării și al ministrului sănătății.

Art. 46 La nivelul județului Galați, se menține obligația analizării modului de desfășurare a activității și organizării programului de lucru în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu pentru toate instituțiile și operatorii economici publici sau privați.


Situația epidemiologică este din cea în ce mai gravă la nivelul județului Galați. 81 de gălățeni au primit, în ultimele 24 de ore, rezultate pozitive în urma testărilor pentru depistarea coronavirusului.

Direcția de Sănătate Publică (DSP) a anunțat că, la nivelul județului Galați, numărul persoanelor infectate cu Covid-19 a ajuns la 5.086.

Din nefericire, în ultimele 24 de ore a fost raportat încă un deces, astfel că numărul total al persoanelor care și-au pierdut viața după ce s-au infectat cu coronavirus a ajuns la 188.

De partea cealaltă, numărul celor declarați vindecați a crescut în ultimele 24 de ore cu 110, astfel că, din cei 5.086 de gălățeni infectați, 4.135 au fost declarați vindecați. Totuși, numărul cazurilor active este foarte mare, respectiv 763, iar asta înseamnă că presiunea pe spitalele care tratează pacienți cu coronavirus este din ce în ce mai mare. La fel de serioasă este presiunea și pe secțiile de Terapie Intensivă, unde sunt internate opt persoane, cu două mai puțin față de raportarea de marți. De asemenea, în urma retestărilor, 31 de persoane au fost reconfirmate, în ultimele 24 de ore, cu infecția SARS COV 2.

Direcția de Sănătate Publică a reluat, după intrarea în vigoare a Legii Carantinei, monitorizarea persoanelor care trebuie să stea în izolare și în carantină. Conform datelor oficiale, numărul gălățenilor aflați în izolare a scăzut miercuri cu 18, astfel că în izolare la domiciliu sunt în prezent 29 de gălățeni. A crescut însă, în ultimele 24 de ore, numărul celor aflați în carantină, care a ajuns la 513, cu 74 mai mulți față de raportarea de marți.

De asemenea, datele oficiale arată că, de la începutul pandemiei și până în prezent, la nivelul județului Galați, au fost efectuate 43.130 de teste pentru depistarea coronavirusului, cu 603 mai multe față de raportarea de marți, ceea ce arată că rata de infectare rămâne una destul de ridicată. Trebuie precizat că aceste teste nu au fost făcute doar pentru cazurile noi, ci au fost retestați și gălățenii deja declarați vindecați, cei care urmează să fie declarați vindecați, dar și cei reconfirmați cu virusul Covid-19.

Vă reamintim că, în municipiul Galați, cât și în localitățile Șendreni, Vânători, Gohor, Ivești și Cuca, au fost instituite mai multe restricții din cauza faptului că rata de infectare a depășit 1,5 la mia de locuitori. Restricțiile sunt valabile până pe 19 octombrie, când DSP Galați va recalcula rata de incidență pentru ultimele 14 zile, dar pot fi modificate în funcție de Hotărârea de Guvern prin care se va prelungi starea de alertă pentru încă 30 de zile.

Peste 4.000 de români, infectaţi în doar 24 de ore

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că, până pe 14 octombrie, pe teritoriul României au fost confirmate 164.477 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19). 122.714 pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.016 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 894 de persoane au fost reconfirmate.

Până acum, 5.601 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. În intervalul 13-14 octombrie, au fost raportate 66 de decese (38 de bărbați și 28 de femei). Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, un deces la categoria de vârstă 40-49 de ani, opt decese la categoria 50-59 de ani, 14 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 23 de decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 19 decese la categoria de peste 80 de ani. Toate decesele înregistrate au fost ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 9.439. Dintre acestea, 686 sunt internate în secțiile de Terapie Intensivă.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.740.624 de teste. Dintre acestea, 31.318 au fost efectuate în ultimele 24 de ore.

Pe teritoriul României, 15.843 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 8.959 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 36.250 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată sunt 43 de persoane.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele 24 de ore, 4.678 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 659.850 de lei. De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate cinci infracțiuni de zădărnicirea combaterii bolilor.

Citit 6461 ori Ultima modificare Joi, 19 Noiembrie 2020 19:27

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.