Unul din trei gălățeni testați are virusul

Unul din trei gălățeni testați are virusul
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

87 de gălățeni au fost confirmați ca purtători ai virusului Sars-Cov-2 în urma celor 288 de teste efectuate în unitățile spitalicești din județ, în ultimele 24 de ore, ceea ce face ca numărul total al infectaţilor înregistrat în judeţul nostru de la debutul crizei sanitare să ajungă la 10.185. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 31 de persoane erau declarate duminică, 29 noiembrie, ca reconfirmate pozitiv. În același interval, 84 de pacienţi internaţi în spitale au fost declaraţi ca vindecaţi la retestarea care a precedat externarea din unităţile medicale de profil. În ultima zi a săptămânii nu a fost raportat niciun deces în rândul bolnavilor diagnosticați cu COVID-19, însă ”relaxarea” a venit după două zile, de vineri și sâmbătă, când Galațiul a bifat două creșteri semnificative la decese, autoritățile raportând patru cazuri pe 27 noiembrie și respectiv cinci cazuri, pe 28 noiembrie. Numărul total al deceselor în rândul gălățenilor care s.au infectat cu COVID-19 de la debutul crizei sanitare și nu au supraviețuit, majoritatea pe fondul unor comorbidități, a ajuns la 271. Potrivit informaţiilor furnizate de Prefectura Galaţi, de la începutul pandemiei au fost efectuate 61.829 de teste. 7.971 dintre pacienţii diagnosticaţi au fost declaraţi vindecaţi după ce au fost îngrijiţi în unităţile medicale de profil. Duminică, se aflau în carantină la domiciliu 448 de persoane, iar în izolare la domiciliu erau 49 de gălăţeni. În regim de carantină instituţionalizată se aflau 42 de oameni, iar în izolare instituţionalizată, 336.

 

Citit 2956 ori Ultima modificare Vineri, 04 Decembrie 2020 00:08

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.