UPDATE A decedat un jucător al Oțelului din „Generația de aur”

UPDATE A decedat un jucător al Oțelului din „Generația de aur”
Doliu în lumea fotbalului gălățean
Evaluaţi acest articol
(29 voturi)

UPDATE. Constantin Bosânceanu, unul dintre componenții Generației de Aur a Oțelului din anii '90, a decedat la vârsta de 54 de ani.

"Nimeni nu se aștepta să moară"

Trecerea dintre ani s-a dovedit a fi una tristă pentru suflarea fotbalistică gălățeană, Constantin Bosânceanu, fost fundaș dreapta al Oțelului, încetând din viaţă în ultima zi din 2020. În vârstă de 54 de ani, Bosânceanu nu acuzase probleme grave de sănătate care să-i pună viața în pericol, însă pe 31 decembrie a început să se simtă rău și s-a dus la spitalul din Suceava, conform spuselor unor apropiați, dar nu s-a mai întors de acolo.

"Nu știam să fi avut ceva probleme grave de sănătate. Nimeni nu se aștepta să moară. Eu chiar am păstrat legătura constant cu el, inclusiv în ziua de Crăciun ne-am auzit la telefon și părea totul în regulă. Din câte am înțeles, pe 31 a fost de dimineață la stadion, apoi a început să se simtă puțin cam rău. S-a dus la spital, l-au pus în perfuzii și n-a mai stat mult... Îi găsise inima puțin mărită. Mare păcat!”, ne-a spus Tudorel Pelin, unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Bosânceanu dintre colegii de la Oțelul anilor '90.

Trupul neînsuflețit a rămas la spital, iar în cursul zilei de duminică, 3 ianuarie 2020, erau așteptaţi să revină în ţară copiii săi, pentru a se ocupa de toate cele necesare înmormântării. Bosânceanu locuia la Suceava și nu avea o situația financiară grozavă în ultimii ani. Ocupa funcția de maseur la Foresta, echipă aflată în Liga a III-a. Suferise o operație la șold, în urmă cu patru ani, iar încă de atunci a fost semnalat faptul că nu are o situația materială prea bună.

"Bosânceanu, fundaș dreapta cum nu are nici Galata!"

Numele lui Bosâncenau a rămas unul drag tuturor iubitorilor de fotbal din Galați, datorită evoluțiilor sale foarte bune din anii '90, atunci când Oțelul reușea să se califice în doi ani la rând în Cupa UEFA. Galeria avea și un cântec devenit cunoscut printre suporteri, care cuprindea enumerarea echipei de atunci. "Bosânceanu, fundaș dreapta, cum nu are nici Galata!", era una dintre părțile strigate cu pasiune din tribunele stadionului "Oțelul".

"M-am înțeles foarte bine cu el, era un băiat de nota 10. Și nu spun asta doar pentru că s-a întâmplat ce s-a întâmplat, ci pentru că așa a fost. Dacă era vorba de muncă, punea osul, dacă era vorba de distracție, știa să se distreze. Era tot timpul optimist și aducea energie pozitivă în grupul nostru de atunci", ne-a mai spus Pelin despre cel care a fost Constantin Bosânceanu, zis și "Boxeru" sau "Butoiașul atomic", din cauza fizicului său. Era scund și îndesat, dar mereu tare pe picioare în fața adversarilor și având capacitatea de a-și depăși adversarii în viteză.

Mai mulți jucători din acea perioadă ai Oțelului au scris mesaje de condoleanțe pe rețelele de socializare, la fel cum au făcut-o și sute de fani ai roș-alb-albaștrilor.


 

Constantin Bosânceanu a decedat în ultima zi din 2020, din cauza unui stop cardiac. Ajuns la 54 de ani, Bosânceanu e primul jucător din „Generația de aur” a Oțelului care a trecut în neființă. Bosânceanu a fost fundaș dreapta în perioada anilor '94-'98 la Oțelul, considerată de mulți fani drept cea mai frumoasă din istoria clubului roș-alb-albastru.

Vom reveni cu amănunte în ediția tipărită a ziarului din 4 ianuarie 2021.

Citit 6263 ori Ultima modificare Luni, 18 Ianuarie 2021 00:32

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.