Câţi directori politici a schimbat Transurb în ultimii 32 de ani
Foto: Marian Calestru

Câţi directori politici a schimbat Transurb în ultimii 32 de ani
Evaluaţi acest articol
(15 voturi)

Eugen Iordache, Genica Totolici, Constantin Graur, Gigel Caliga, Adrian Negraru şi Mihai Cadinoiu. Acestea sunt numele directorilor generali ai Transurb din ultimii 32 de ani. Fiecare dintre aceştia a beneficiat de susţinere politică şi este răspunzător - într-o mai mică sau mai mare măsură - pentru modul în care funcţionează transportul public local. Însă, nu o dată, SC Transurb a fost catalogat „fief politic” al PUR, PC, respectiv ALDE.

Schimbarea iminentă a conducerii SC Transurb SA, anunţată de primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, a fost unul dintre subiectele fierbinţi ale săptămânii trecute. Explicaţia primarului a fost aceea că nu e vorba despre apartenenţa politică a conducerii Transurb - în majoritate formată din membri ALDE - ci despre managementul defectuos, care nu este o problemă de actualitate. Nu mai puţin adevărat este că posturile de la cârma Transurb au constituit, din 2005 încoace, un motiv de dispută politică între PSD, pe de o parte, şi PUR, PC, respectiv ALDE. În acest moment, PSD are o majoritate confortabilă în Consiliul Local, acolo unde ALDE nici măcar nu este reprezentat. Tocmai pentru că politica a fost cea care a impus directori la Transurb, considerăm necesar să vă oferim o radiografie a modului în care s-au schimbat directorii în ultimii 32 de ani.

Prima schimbare politică

Potrivit datelor noastre, la conducerea regiei devenite societate de transport public local s-a aflat, din 1989 şi până în februarie 2005, inginerul Eugen Iordache. Pe 15 februarie 2005, „Viaţa liberă” anunţa schimbarea lui din funcţie: „Ce nu au putut să facă grevele, austeritatea bugetară şi restructurările ‑ adică să îl scoată pe „linie moartă” ‑ a reuşit ... politica. În luna noiembrie 2004, majoritatea din Consiliul Local Galaţi (PNL‑PD şi PUR) a votat schimbarea lui Eugen Iordache cu Genica Totolici, de profesie jurist, membră PUR şi consilier judeţean al acestui partid. O numire politică şi nu o consecinţă a prezentării vreunui bilanţ economic negativ”.

Cu privire la eventualitatea unui proces prin care să ceară despăgubiri pentru încălcarea contractului de muncă, Iordache declarase că 99,99 la sută nu va ridica pretenţii. Primarul Nicolae afirmase că hotărârea de Consiliu privind această numire este ilegală, dar că trebuie să o respecte. Şi îi pusese în vedere noii directoare: „De la mine veţi avea sprijin, dar nu şi dacă am constatat că aveţi derapaje politice”.

Genica Totolici a rămas directoare la Transurb timp de 12 ani, susţinută de partidul condus de Eugen Durbacă: PUR, devenit PC, apoi ALDE.

În mai 2017, după excluderea din ALDE a lui Durbacă, liderul filialei, Cristian Dima, a anunţat retragerea sprijinului politic acordat Genicăi Totolici. Aceasta a rămas, însă, în fruntea Transurb, până la expirarea mandatului său de director – 2 decembrie 2017.

Doi directori în trei zile

„Cu aproximativ o lună şi jumătate înainte ca mandatul de director general al Genicăi Totolici să se încheie, PSD şi ALDE au îngropat securea războiului, generat de negocierile tensionate, şi-şi vor pune semnătura pe un protocol privind împărţirea funcţiilor: postul de director general va reveni ALDE, în timp ce social-democraţii vor adjudeca funcţia de director tehnic al Transurb”, scria „Viaţa liberă” în 16 octombrie 2017.

Pentru că mandatul Genicăi Totolici expira într-o zi nelucrătoare, Consiliul de Administraţie (CA) al societăţii s-a întrunit pe 29 noiembrie 2017 şi a decis ca, timp de două zile, pe 2 şi 3 decembrie 2017, să-l pună director interimar pe Constantin Graur, şeful serviciului Exploatare din cadrul Transurb.

Pe 4 decembrie 2017, acelaşi CA îl numea director general interimar pe economistul Gigel Caliga, unul dintre oamenii de bază ai preşedintelui ALDE, Cristian Dima, cu care acesta fusese coleg şi la PNL, pe vremea când amândoi erau consilieri locali.

Mandat pentru o lună şi jumătate

La finele lunii martie 2018, postul de director general la Transurb era, în sfârşit, scos la concurs. Numai că mandatul de director interimar al lui Gigel Caliga expira pe 3 aprilie, iar acesta îşi dorea preşedinţia Consiliului de Administraţie al Transurb. A obţinut-o, iar pe 4 aprilie 2018, prin decizia CA, a fost numit director general interimar inginerul Adrian Negraru. Membru ALDE, acesta deţinuse funcţia de director tehnic al Transurb înainte ca aceasta să fie ocupată de Ghiţă Paraschiv, agreat de PSD.

Negraru ar fi trebuit să rămână la conducerea Transurb până la finalizarea concursului pentru postul de director. Numai că a izbucnit un scandal între Transurb şi Primărie, care s-au acuzat reciproc, prin comunicate de presă, pentru situaţia financiară dezastruoasă a societăţii.

Pe 18 mai 2018, Negraru şi Caliga şi-au anunţat demisia într-o conferinţă de presă.

"Eu şi ALDE ne dorim ca societatea de transport public să presteze acest serviciu la nivel european. Dacă pentru ca acest serviciu să fie disponibil cât mai repede şi în condiţii bune, iar asupra societăţii să nu planeze riscul insolvenţei sau falimentului sau neplata la timp a salariilor celor ce poartă răspunderea călătorilor transportaţi trebuie ca niciun membru din conducerea societăţii să nu facă parte din ALDE, s-a rezolvat”, declara pentru „Viaţa liberă” liderul ALDE, Cristian Dima.

Director prin concurs, dar tot cu carnet de partid

Pe 4 iunie 2018, Consiliul de Administraţie al Transurb l-a numit director interimar pe inginerul Mihai Cadinoiu. Acesta s-a şi înscris la concursul pentru post, contracandidat fiindu-i juristul Narcis Neagu, şeful Serviciului Comercial din cadrul Transurb. Pentru că acesta din urmă nu întrunea condiţiile legale pentru a ocupa acest post, Cadinoiu a rămas singur în concurs şi a câştigat postul, fiind şi astăzi director general Transurb. Este membru ALDE, ba mai mult, a şi candidat la alegerile locale pe listele partidului.

Rămâne de văzut cine şi cum îi va lua locul, pentru că mandatul ar fi trebuit să i se încheie în 2022.

Foto 1: Primarul Dumitru Nicolae, alături de Eugen Iordache şi Genica Totolici, fotografie din 14 februarie 2005

Foto 2: Genica Totolici şi Constantin Graur

Foto 3: Adrian Negraru şi Gigel Caliga

Foto 4: Mihai Cadinoiu, actualul director al Transurb şi primarul Ionuţ Pucheanu

Citit 30926 ori Ultima modificare Marți, 09 Februarie 2021 10:23

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.