Cine face depozite de pietre în oraș? Protestele anti-mască şi vânătoarea de bolovani (FOTO)

Cine face depozite de pietre în oraș? Protestele anti-mască şi vânătoarea de bolovani (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(18 voturi)

Protestele împotriva măsurilor anti-COVID au generat o nouă ocupație pentru forțele de ordine: vânătoarea de pietre, "arme" descoperite inițial la unul dintre mitingurile de săptămâna trecută. Amplasate strategic, la îndemâna manifestanților, pietrele au fost strânse, dar reapar, în număr mare, în fiecare noapte, în cele mai neobișnuite locuri. Saci întregi cu pietre, bolovani, dale sparte, cărămizi ori bucăți de gresie au fost strânși, zilele trecute, înainte de protestul anunțat la Prefectura Galați. Periind, în baza analizei de risc, locul manifestării și traseul pe care preconizau că se vor deplasa protestatarii, jandarmii și angajații Ecosal au descoperit că tot centrul orașului, de la Monumentul Eroilor spre pasaj și Potcoava de Aur, era împânzit cu astfel de depozite de "muniție". Pietrele au fost strânse, dar probabilitatea ca acestea să reapară era mare și astfel obiceiul de a curăța orașul, mai ales zona centrală, a devenit cotidian. Astfel, la o săptămână de la primele descoperiri, forțele de ordine susțin că zilnic sunt scoase la iveală astfel de obiecte ce pot deveni extrem de periculoase într-o confruntare.

"Pentru a preveni incidente la proteste, echipajele de jandarmi și lucrători de la Ecosal verifică în fiecare zi zona centrală. Au fost găsite pietre în parcuri, lângă bănci, în scări de bloc și în tronsoane sau pe acoperișurile garajelor", ne-a declarat lt. Cătălin Bădin, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Galați. Cei care s-ar ocupa cu astfel de "strategii" sunt se pare minori şi nu pot fi trași la răspundere. Întrebarea este însă dacă acești copii acționează singuri, din teribilism și fără a anticipa consecințele, sau sunt dirijați de persoane care orchestrează din umbră mișcările de protest.

Foto: IJJ Galați

Citit 3376 ori Ultima modificare Miercuri, 07 Aprilie 2021 01:06

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.