Scad infectările, reapar decesele. Șase bolnavi, răpuși în plină recesiune a virusului

Scad infectările, reapar decesele. Șase bolnavi, răpuși în plină recesiune a virusului
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

Mai puțin de 20 de gălățeni au fost declarați purtători ai virusului și aproape 60 de pacienţi aflaţi sub tratament în unităţile medicale de profil au fost declarați vindecați. În schimb, șase bolnavi în stare gravă au decedat, în ultimele 24 de ore.

Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 625 de pacienţi testaţi într-un interval de 24 de ore, 14 au fost declaraţi purtători ai virusului. Numărul total al celor infectaţi ajunge astfel la 27.285. Distinct de cazurile nou-confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, o singură persoană a fost reconfirmată.

Din nefericire, ziua de marți a adus din nou decese în rândul pacienţilor aflaţi în stare gravă, șase bolnavi pierzându-și viața, ceea ce face ca numărul total al victimelor COVID-19 din Galați să ajungă la 826.

Tot marți, 11 mai, 49 de pacienţi au primit vestea bună a unor teste negative, care i-au făcut automat vindecaţi şi le-au permis externarea din spitale. În total, 26.082 dintre persoanele depistate pozitiv şi internate în unităţile spitaliceşti din judeţ au fost declarate vindecate.

Conform datelor furnizate de Prefectura Galaţi, marți, 11 mai, se aflau în carantină la domiciliu 834 de persoane, 207 erau în izolare la domiciliu, iar alte 170, în izolare instituţionalizată.

De la începutul pandemiei, în Galaţi au fost efectuate 135.284 de teste.

Citit 1714 ori Ultima modificare Miercuri, 12 Mai 2021 11:47

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.