Un gălățean, martorul unui eveniment crucial pentru umanitate

Un gălățean, martorul unui eveniment crucial pentru umanitate
Evaluaţi acest articol
(18 voturi)

Pe 4 octombrie 2021 se împlinesc 64 de ani de la lansarea, de către fosta URSS, a primului satelit artificial din lume, SPUTNIK 1. Acesta a fost lansat pe 4 octombrie 1957, la ora 14,00 (ora Moscovei), ulterior satelitul transmiţând semnale radio pe frecvenţa de 20.000 khz. 

Am scris câteva cuvinte și acum un an despre felul în care a experimentat acest eveniment crucial pentru umanitate un gălățean prin adopție, Vasile Toderiţă, născut în Tazlău (Neamț), dar venit în urbea noastră de 67 de ani. În ziua lansării primului satelit SPUTNIK, era militar în termen, radiotelegrafist clasa a II-a, la Aeroportul Militar din Craiova, unde fusese repartizat pe 15 martie același an. "Lucram la staţia de recepţie R250, de ultimă generaţie atunci. La orele 13,45, ora României, am auzit la Radio Bucureşti anunţul că Uniunea Sovietică a lansat cu succes un satelit în cosmos. Am părăsit frecvenţa de recepţie morse şi, staţia având extensie de bandă, am recepţionat semnalul, care dura 1-2 minute (apoi dispărea, cât înconjura satelitul Pământul), pe 20.022 khz. Ofiţerul de serviciu a anunţat superiorii, Securitatea, Clubul de radioamatori. Toţi cei prezenţi în staţie, subsemnatul, Vasile Toderiță, Victor Ghijlea din Zalău - Şimleu Silvaniei, Dimcică Dimciu din Constanţa şi Gheorghe Caraclinski am fost ridicaţi în grad, de la caporal la sergent, mi-au dat și o permisie de șapte zile, dar am refuzat-o, părinții mei erau săraci, le îngreunam şi mai mult situaţia. Clubul radioamatorilor ne-a adoptat ca membri, eu am avut indicativul y071923 şi am fost menţionaţi în Cartea rusă, a venit la noi și ministrul Forțelor Armate." Să fii, chiar numai pe unde radio, martorul unui moment care a schimbat istoria omenirii este o amintire deosebită.

Sursa foto, history.com. Colaj, VLG.

Citit 4247 ori Ultima modificare Marți, 05 Octombrie 2021 20:47

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.