Miercuri, jumătate de Galaţi rămâne fără apă aproape 24 de ore

Miercuri, jumătate de Galaţi rămâne fără apă aproape 24 de ore
Fără apă, din 21 septembrie ora 8,00 până pe 22 septembrie ora 7,00
Evaluaţi acest articol
(29 voturi)

Printr-un comunicat de presă, SC Apă Canal SA anunță că, în perioada: 21 septembrie ora 8,00 – 22 septembrie ora 7,00, alimentarea cu apă potabilă va fi sistată pentru consumatorii arondați Stației de Repompare Filești (blocuri, abonați casnici, agenți economici, instituții) din arealul cuprins între: strada Gheorghe Doja, bulevardul G. Coșbuc, strada Drumul Viilor, strada Nicolae Mantu, strada Drumul de Centură, Sat Filești, Calea Smârdan, respectiv următoarele cartiere, cu străzile adiacente: Cartier Aurel Vlaicu, Cartier Siderurgiștilor Vest, Cartier Micro 14 (inclusiv Viaduct), Cartier I.C. Frimu, Cartier Filești, Sat Filești, Cartier Micro 38, Cartier Micro 39A, Cartier Micro 39B, Cartier Micro 39C, Cartier Micro 40, Cartier Micro 13B.

„De asemenea, în același interval orar, vom furniza apă cu presiune redusă în zona arondată Rezervorului Traian (blocuri, abonați casnici, agenți economici, instituții): strada Domnească (Basarabiei-Parc CFR), strada T. Vladimirescu și Aleile CFR, strada Lacului, strada Brateș, strada Științei, strada Ep. Melchisedec Ștefănescu (M. Bravu - Grădina Veche), strada M. Bravu (V. Alecsandri-Basarabiei), strada V. Alecsandri (Mihai Bravu - Carnabel), strada Cezar (Domnească - Grădina Veche), Grădina Veche, Basarabiei (Mihai Bravu - Grădina Veche), strada R. Negru (T. Vladimirescu - Științei), strada Elena Doamna (Științei - Grădina Veche), strada Afinului.

Iată cum motivează operatorul necesitatea acestei măsuri: „Stația de repompare Filești, care asigură alimentarea cu apă pentru aproximativ jumătate din orașul Galați de aproximativ 50 de ani, este supusă reabilitării integrale în cadrul unei mari investiții cu fonduri europene

În data de 21 septembrie 2022, Tancrad va executa lucrări de cuplare a unor noi tronsoane de conducte reabilitate în cadrul proiectului în incinta stației, precum și reabilitarea unui important nod hidraulic de pe conductele magistrale de refulare Dn1000mm (ieșire din stație). Această ultimă lucrare va permite constructorului cuplarea/decuplarea unui nou provizorat și înlocuirea conductelor de refulare, fără a necesita alte opriri ale stației”.

„Rugăm toţi abonații afectaţi de această oprire să-şi asigure rezerva necesară de apă pentru consum şi uz casnic în perioada întreruperii furnizării apei.

Pentru situații deosebite, Apă Canal SA Galați va pune la dispoziție cisterne cu apă. Acestea sunt amplasate în: Micro 39C (bloc A1 – parcare), Micro 40 (strada Av. M. Zorileanu, zona bloc I2 – Școala 30) și Biserica Sf. Mina (strada Tecuci). În situații speciale se poate solicita cisterna mobilă. Cererile pot fi făcute la Dispeceratul societății noastre, la numerele de telefon 0236.463294 și 0236.473380 int.133.

Acesta este ultima oprire programată a Stației de repompare Filești din anul 2022.

Ne cerem scuze față de consumatorii afectați de sistarea apei potabile, mulțumim pentru înțelegere și îi asigurăm că echipele care execută lucrările vor face tot posibilul pentru finalizarea acestora și reluarea furnizării apei potabile într-un interval cât mai scurt de timp”, transmite Apă Canal.

Citit 20202 ori Ultima modificare Luni, 05 Iunie 2023 10:10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.