Ce este bine să faci și ce nu în caz de cutremur

Ce este bine să faci și ce nu în caz de cutremur
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Un cutremur destul de puternic, de 5,4 grade pe scara Richter, s-a produs joi, puţin înainte de ora 7 dimineață, speriind populația din zona Vrancea, fiind resimţit destul de puternic şi la Galaţi. Conform specialiștilor Institutului pentru Fizica Pământului, în această zonă, o mişcare telurică de intensitate medie sau mare se poate produce în orice moment. Cu ajutorul specialiştilor, „Viața liberă” vă pune la dispoziție câteva sfaturi pentru a fi în siguranță în situații similare celei de joi dimineață.  

În propria locuință este necesar să identificăm mobilierul și obiectele grele care atârnă peste mese, paturi, locuri circulante și să le asigurăm, astfel încât să nu ne pună viața în pericol în caz de oscilații sau cădere. Piesele de mobilier grele, înalte, trebuie asigurate de un perete sau de o grindă solidă. Amplasați toate aparatele grele pe rotile astfel încât să nu fie în vecinătatea ieșirilor din încăperi sau coridoare, spre a nu le bloca prin deplasări, la seisme. Se impune verificarea periodică a tavanelor, podului, acoperișului, balcoanelor, teraselor, astfel încât la seisme să nu cadă cărămizi, placaje, tencuieli, ornamente, țigle. Este recomandabil să avem în spațiile comune extinctoare, amplasate în locuri cunoscute și accesibile și să știm cum să le utilizăm.

Doctorul Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a enumerat, pentru Digi24, joi dimineață, imediat după producerea seismului, cele mai importante reguli generale care trebuie urmate în caz de cutremur. "Nu ieșiți din apartament pe casa scărilor, nu coborâți pe scări, adăpostiți-vă sub un obiect, sub o masă, grindă. Să știți care sunt zonele mai tari din casă și să stați acolo în timpul cutremurului. Fără panică și după ce trece cutremurul să nu dea toată lumea mesaje sau să dea telefoane imediat pentru că pot să-i blocheze pe cei care au nevoie de serviciile de urgență. Nu plecați cu mașinile, pentru că puteți bloca serviciile de intervenție. Toți să avem în casă provizii măcar pentru 72 de ore, adică apă, medicamente, un radio pe baterie", a explicat șeful DSU,  doctorul Raed Arafat.

Cum să facem faţă unui seism puternic în România

Este important să ne păstrăm calmul, să nu intrăm în panică și să-i liniștim și pe ceilalți, protejând copiii, bătrânii și femeile. Dacă suntem afară în momentul producerii unui cutremur, este important să rămânem departe de clădiri, să ne ferim de tencuieli, cărămizi, coșuri, parapete, cornișe, geamuri, care de obicei se pot prăbuși în stradă. Dacă însă ne aflăm înăuntru, nu este indicat să ne apropiem de ferestre, ci este recomandat să stăm spre centrul clădirii, lângă un perete structural rezistent.

După un cutremur puternic, ni se recomandă să nu plecăm imediat din spațiul în care ne aflăm și să acordăm primul ajutor celor afectați de seism. Nu este indicat să încercăm să pornim gazul, în cazul în care a fost oprit automat.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Galați ne reamintește cele mai importante reguli de comportare în timpul și după producerea seismului.

Întrucât mișcarea seismică este un eveniment imprevizibil, apărut de regulă prin surprindere, este necesar să cunoaștem bine modul și locurile care pot asigura protecție în toate împrejurările: acasă, la serviciu, în locurile publice, în mijloacele de transport. Acestea, cu atât mai mult cu cât timpul pe care îl avem la dispoziție pentru realizarea unei oarecare protecții este foarte scurt. Având în vedere aceste aspecte, precum și evenimentele seismice care au avut loc în ultima perioadă în România, ISU Galaţi subliniază următoarele reguli:

Obligațiile legale ce revin persoanelor fizice  

a) să-și însușească metodele de protecție și regulile de comportare în cazul producerii unei situații de urgență specifice și să participe la activitățile organizate, potrivit legii, în acest scop;

b) în cazul producerii unei situații de urgență specifice, cetățenii sunt obligați să participe la acțiunile de intervenție pentru care sunt solicitați și să se conformeze măsurilor și dispozițiilor stabilite de autoritățile centrale și locale.

Pe lângă regulile generale, prezentate la început, ISUJ Galaţi ne reaminteşte să nu ne speriem de zgomotele din jur, să rezistăm tendinţei de a părăsi camera sau locuința, deoarece faza seismică inițială are o durată redusă, iar tocmai faza puternică a mișcării seismice ne poate surprinde pe scări, holuri, paliere, în aglomerație și panică, astfel putându-se produce accidente grave, nedorite.

Atenție!

Scările sunt elemente de construcții foarte sensibile la deplasările diferențiate ale etajelor și, chiar dacă ar rezista, deplasarea persoanelor pe scări sub efectul oscilației seismice este extrem de periculoasă. Chiar dacă ieșirea de la etajele inferioare sau dintr-o locuință situată la parter ar fi în principiu posibilă și fezabilă în scurt timp, în special pentru persoane tinere, afară sunt multe alte riscuri: coșuri de fum, parapete, ornamente, vitraje etc.

În imagine, purtătorul de cuvânt al ISU Galați, colonel Eugen Chiriță

"Rămâneți în încăpere sau locuință, departe de ferestre care se pot sparge şi vă pot accidenta, protejați-vă sub o grindă, toc de ușă solid, sub un birou sau masă care sunt suficient de rezistente spre a vă feri de căderea unor obiecte, mobile suprapuse, lămpi, tencuieli ornamentale etc. În lipsa unor astfel de posibilități, vă puteți proteja stând la podea lângă un perete solid, pe genunchi și coate, cu fața în jos, cu palmele împreunate vă veți proteja capul, ceafa, iar cu antebrațele pe lateral capul. Această recomandare implică o cunoaștere prealabilă a acelor elemente de construcție rezistente”, ne-a comunicat purtătorul de cuvânt al ISU Galați, colonel Eugen Chiriță. Acesta ne-a mai spus că seismul care a avut loc pe 3 noiembrie nu s-a soldat cu victime sau pagube materiale.

Citit 1402 ori Ultima modificare Marți, 16 Mai 2023 06:06

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.