Modernizarea Portului Galați, reaprobată prin hotărâre de guvern

Modernizarea Portului Galați, reaprobată prin hotărâre de guvern
Evaluaţi acest articol
(18 voturi)

Guvernul a adoptat miercuri, 9 noiembrie, o hotărâre privind reaprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții "Platformă multimodală Galați - înlăturarea blocajelor majore prin modernizarea infrastructurii existente și asigurarea conexiunilor lipsă pentru rețeaua centrală Rhin - Dunăre/Alpi".

"La Portul Galați discutăm de investiții care vor asigura dezvoltarea componentei de transport multimodal. Portul Galați a căpătat o relevanță aparte odată cu declanșarea conflictului din Ucraina și sprijinul pe care țara noastră l-a realizat prin reoperaționalizarea căii ferate de la Galați la Giurgiulești, dar în același timp trebuie să vedem proiectul mare, prin care ne asigurăm conectivitatea între fluviile Dunărea și Rhin", a declarat premierul Nicolae Ciucă, înaintea ședinței de Guvern.

Proiectul terminalului multimodal este împărțit în trei etape de implementare (subproiecte finanțate prin POIM 2014-2020 - n.r.), proiectul în ansamblul său fiind realizat de Administrația Porturilor Dunării Maritime (APDM) Galați în parteneriat cu Grupul Metaltrade.

După cum v-am informat în paginile ziarului "Viața liberă", terminalul multimodal este cel mai important proiect de investiții din Portul Galați, însă de-a lungul timpului a înregistrat mai multe sincope în derularea licitațiilor privind componentele proiectului, fiind nevoie inclusiv de o reactualizare a costurilor, a indicatorilor tehnico-economici și planificarea derulării efective a investiției.

Conform Hotărârii de Guvern adoptate miercuri, 9 noiembrie, valoarea totală a investiției (inclusiv TVA) este de 780,256 milioane de lei, din care partea de construcții-montaj este de 572,74 milioane de lei.

Din valoarea proiectului, către APDM Galați revin investiții în valoare de 374,712 milioane de lei, Port Bazinul Nou - 356,786 milioane de lei, iar Metaltrade In&Out Gate SRL - 48,758 milioane de lei.

Durata de execuție a investiției este de 40 de luni, eșalonată astfel: anul 1 - 78,025 milioane de lei, anul 2 - 288,694 milioane de lei, anul 3 - 288,695 milioane de lei, anul 4 - 124,842 milioane de lei.

APDM Galați ar urma să realizeze lucrări de modernizare chei, modernizare sistem rutier (inclusiv pasaj), repoziționare cale ferată, Port Bazinul Nou va realiza platforma multimodală propriu-zisă, iar Metaltrade In&Out Gate SRL va amenaja zona de acces.

Citit 5138 ori Ultima modificare Vineri, 11 Noiembrie 2022 16:58

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.