Parada felinarelor în Parcul „Carol”, o tradiție germană la Galați (GALERIE FOTO)

Parada felinarelor în Parcul „Carol”, o tradiție germană la Galați (GALERIE FOTO)
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Parcul "Carol I" (fostul "CFR") din Galați a răsunat de colinde în limba germană și a fost luminat de zeci de felinare colorate, purtate de copii în seara de 11 noiembrie, când s-a desfășurat "Parada felinarelor". Evenimentul a fost organizat de profesoara de limba germană Carmen Tofan, care a reușit și anul acesta să aducă în oraș o frumoasă tradiție germană.

„Facem câteva ture de parc, cu felinarele, iar apoi copiii care învață limba germană vor cânta câteva cântecele. Să-i scuzați dacă mai greșesc - unii știu mai bine, alții mai puțin bine limba, dar important e entuziasmul lor”, a explicat profesoara Carmen Tofan.

De patru ani, dascălul organizează această activitate din dragoste pentru cultura germană și din dorința de a le transmite elevilor cât mai multe despre civilizația poporului a cărui limbă o studiază. Evenimentului i s-au alăturat mai multe unități de învățământ din oraș: Liceul Teoretic „Emil Racoviță”, Școala Gimnazială Nr. 25, Școala Gimnazială Nr. 3, Colegiul Economic „Virgil Madgearu” și Liceul Teoretic „Sfânta Maria”.

În paralel, ca urmare a parteneriatelor inițiate de Carmen Tofan, activități similare s-au desfășurat și în alte localități: la Tecuci, prin Colegiul Național „Calistrat Hogaș”, la Bacău, prin Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza”, dar și peste Prut, la Chișinău, unde Liceul Public „Mircea Eliade” a organizat propria paradă a felinarelor.

„Sfântul Martin este sărbătorit pe 11 noiembrie în Germania. Copiii confecționează felinare împreună cu profesorii și pornesc într-o adevărată procesiune, din casă în casă, cântând cântece de toamnă și de Sfântul Martin. Gazdele le oferă dulciuri, prăjituri și covrigi - este, dacă vreți, un fel de colind al toamnei. La noi nu ne dă nimeni nimic, dar am luat inițiativa și am adus gogoși cu ciocolată pentru toți cei care au venit la paradă”, a spus, zâmbind, coordonatoarea activității.

Pentru profesoara gălățeană, evenimentul nu este doar o lecție de limbă, ci și una de cultură. „Organizez această paradă pentru ca elevii mei să îndrăgească limba și cultura germană. Cred că orice profesor ar trebui să le transmită copiilor nu doar cunoștințe, ci și dragostea pentru poporul și civilizația care vorbește limba respectivă”, a adăugat Carmen Tofan.

În Europa Apuseană, Sfântul Martin este o sărbătoare plină de lumină și bunătate. Legenda spune că Martin, ofițer în armata romană născut în anul 316 d.H., a întâlnit într-o noapte geroasă un cerșetor înfometat și înfrigurat. Fără să ezite, și-a tăiat mantia roșie cu sabia și i-a dăruit jumătate din ea. În noaptea aceea, l-a visat pe Isus purtând mantia oferită cerșetorului. Impresionat, Martin s-a botezat, a părăsit armata și s-a dedicat faptelor bune. În cele din urmă, oamenii l-au ales episcop al orașului Tours, iar după moartea sa, procesiunile cu felinare și torțe au devenit simbol al luminii și al generozității.

La sfârșitul paradei din Parcul "Carol I", spectatorii au asistat și la o mică scenetă, în care un elev costumat în Sfântul Martin și-a tăiat mantia și a împărțit-o cu un „cerșetor”. Ulterior, copiii au oferit gogoși cu ciocolată celor prezenți, împărțind bucurie, lumină și spirit de sărbătoare.

Galerie de imagini

Citit 989 ori Ultima modificare Miercuri, 12 Noiembrie 2025 18:34

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro