Revelion electoral din buric şi socoteala de la o anumită vârstă

Revelion electoral din buric şi socoteala de la o anumită vârstă
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Bilă Albă – Doctorului Nicolae Bacalbaşa pentru că a reuşit să convingă audienţa de peste an astfel încât Antena 1 a decis să îl includă în programul de Revelion. Faptul că doctorul – candidat la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Galaţi - a dat discursul electoral pe dansul din buric al domnişoarelor sumar îmbrăcate nu este de ici, de colea!

Putea la fel de bine să vrea şi să nu poată. Adică, să dorească să revină la emisiunea lui Dan Negru – unde a debutat, alături de blondele de poveste – şi să nu fie de acord cunoscutul prezentator. Dar uite că a şi dorit şi chiar a reuşit să facă o ţară întreagă să îl vadă la oră de maximă audienţă: miezul nopţii la trecerea dintre ani. Cum a reuşit domnul doctor asemenea minune, nu ştim!; l-o fi anesteziat pe Negru sau şi-a anesteziat propriul simţ al măsurii – pentru că Revelionul anteniştilor a fost peste măsură de amuzant?! Important este că doctorul Bacalbaşa a reputat deja o mare victorie de imagine dansând pe manelele lui Salam, Guţă şi Carmen Şerban, lucru care l-a făcut să crească, într-o noapte, în sondaje cât Chebac într-un an!  

Bila Neagră -  Preşedintelui PC Galaţi, Eugen Durbacă, deoarece a indus în eroare audienţa susţinând, în conferinţa de presă din decembrie 2011, că are 67 de ani, când, de fapt, pe 16 mai împlineşte frumoasa vârstă de 69 de ani, aşa cum reiese şi din datele prezentate pe site-ul CJ Galaţi. „Să discutăm de cei de pe eşicherul politic:  „Nicolae e cu patru ani mai mare ca mine, Chebac are 62 de ani, Toader are 66, Dobre are 60 de ani, iar eu am … 67 de ani. Care e diferenţa? Bacalbaşa e mai mare ca mine cu un an”, tranşa, curajos, Eugen Durbacă problema vârstei candidaţilor la alegerile locale din acest an. Cum de poate Eugen Durbacă să împlinească, din decembrie 2011 până în mai 2012 doi ani, este o întrebare bună. Matematic, ea poate fi explicată doar prin faptul că de la o anumită vârstă socoteala nu mai iese la fel ca înainte.

Citit 9945 ori Ultima modificare Luni, 09 Ianuarie 2012 14:27

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.