Bărbatul de 37 de ani care, acum două luni, a schingiuit doi frați din Piscu până ce i-a băgat pe unul în spital, iar pe celălalt în mormânt a fost trimis în judecată cu propunerea de menținere a arestului preventiv. Agresorul, Mihai Arbănașu, este acuzat de patru fapte: lovire sau alte violențe, omor calificat, tentativă de omor calificat și tulburarea ordinii și liniștii publice. Procurorii spun că toate aceste fapte au fost comise după o condamnare anterioară, iar acum sunt judecate împreună în același dosar.
55 de lovituri cu lopata și parul timp de 30 de minute
Un conflict pornit de la nimic, în noaptea de 18 spre 19 iunie, s-a transformat într-o scenă de o violență greu de imaginat, într-o curte din Piscu. Ceea ce a părut inițial o simplă ceartă între consăteni a degenerat într-o bătaie cruntă care a durat aproximativ o jumătate de oră, potrivit procurorilor.
Conform anchetatorilor, cei doi frați erau în stare avansată de ebrietate și, ajunși la pământ după primii pumni pe care i-au primit, nu s-au mai putut apăra, iar lucrurile au luat o turnură teribilă. Arbănașu ar fi continuat să-i lovească, însă nu doar cu pumnii și picioarele, ci și cu obiectele pe care le avea la îndemână: partea metalică de la o lopată și un par.
Aceștia ar fi încasat nici mai mult, nici mai puțin de 29 de lovituri cu lopata și 26 cu parul.
Bărbatul și-a filmat victimele în agonie
Furia bolnavă a bărbatului de 37 de ani nu s-a oprit aici și a recurs la violențe și chinuri greu de imaginat. Cei doi frați ar fi fost călcați cu picioarele pe cap și pe corp, iar unuia dintre bărbați i-ar fi fost smulsă și barba.
Coșmarul nu s-a petrecut însă departe de ochii oamenilor. Mai multe persoane au văzut sau au auzit ce se întâmpla și au rămas îngrozite de scenele la care au asistat.
Mai mult decât atât, Arbănașu ar fi filmat cu telefonul mobil scenele teribile în care își bătea și umilea consătenii, pentru a putea să se laude cu isprava sa și la alte persoane.
După cele aproximativ 30 de minute de groază, cei doi frați au ajuns la spital, zdrobiți de bătaia pe care o înduraseră. Pentru unul dintre ei, cel de 58 de ani, medicii nu au mai putut face nimic. Rănile au fost prea grave, iar pe 20 iunie, la o zi după atac, bărbatul a murit. Fratele său, de 56 de ani, a scăpat cu viață, însă rănile pe care le-a suferit au fost atât de grave, încât i-au pus viața în pericol.
Nu este pentru prima dată când Arbănașu ajunge în atenția justiției
Cazul devine și mai grav după ce procurorii au verificat trecutul bărbatului și au aflat că Arbănașu a fost condamnat definitiv, în 2012, pentru tentativă de omor calificat.
Mai mult, anchetatorii spun că, pe 11 iunie, cu numai câteva zile înainte de bătaia din curtea locuinței, bărbatul ar mai fi agresat un consătean, un tânăr de 31 de ani. L-ar fi lovit cu pumnii și picioarele în față și peste corp, iar victima a avut nevoie de 7-9 zile de îngrijiri medicale.
În dosarul actual, procurorii îl acuză de patru fapte: lovire sau alte violențe, omor calificat, tentativă la omor calificat și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Dosarul a fost finalizat pe 5 august, iar bărbatul a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv. Cauza va fi judecată de Tribunalul Galați, unde procurorii au cerut și menținerea măsurii de arest.

