Mazepa II/ Un cartier de care puţini au grijă

Mazepa II/ Un cartier de care puţini au grijă
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Mazepa II, sufocat de maşini, animale şi gunoaie

De câţiva ani, mergem săptămânal în cartierele Galaţiului pentru a sta de vorbă cu oamenii despre ceea ce se întâmplă în zona lor şi despre cum pot interveni autorităţile locale pentru a schimba ceva. Şi, an de an, vedem că, atunci când revenim într-un cartier, totul arată aproape la fel. Poate doar câte un copac se mai usucă, un garaj se mai dărâmă, dar în rest sunt aceleaşi gropi, aceiaşi câini şi aceleaşi maşini parcate în exact aceleaşi locuri.

Este şi cazul cartierului Mazepa II, în care am fost joia trecută, şi în care au venit aceiaşi oameni care ne-au onorat cu prezenţa şi anul trecut, pentru a ne vorbi despre, în mare parte, aceleaşi probleme: câini, mizerie, maşini parcate prost, aglomeraţie, gălăgie şi, în general, nepăsare, atât din partea oamenilor, cât şi a autorităţilor.

Prea puţine locuri de parcare, prea multe maşini

De mult timp, cei care locuiesc în Mazepa II, sau „La Telefoane”, aşa cum spun oamenii, se plâng de numărul din ce în ce mai mare al maşinilor din cartier, dar şi numărul mic de locuri de parcare. Unul dintre aceştia a venit la întâlnirea cu cititorii, pentru a discuta mai pe larg cu reporterii „Vieţii libere” despre problema aglomeraţiei din cartier. Nicolae Botea este un gălăţean în vârstă de 74 de ani care locuieşte în cartier, dar este în acelaşi timp şi preşedintele Asociaţiei de proprietari 202. Omul a venit cu mai multe nemulţumiri la întâlnirea cu reporterii cotidianului nostru, iar una dintre acestea a fost lipsa locurilor de parcare.

Şi Ifrim Ivanciu, în vârstă de 78 de ani, fost profesor de muzică la Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri", ne-a spus că este nemulţumit de lipsa acută a locurilor de parcare. "Ies din casă şi sunt nevoit să mă strecor, efectiv, printre maşinile parcate foarte aproape una de alta. Hai, că eu sunt singur, dar ce fac mămicile care au copii în căruţ? Pe unde îi duc? E inadmisibil să nu ai pe unde să treci, să trebuiască să te fereşti ca să nu te murdăreşti de praful de pe maşini", ne-a spus bărbatul.

Mai mult decât atât, în spatele Tribunalului, dar şi în spatele clădirii Romtelecom, garajele au rezistat trecerii timpului şi buldozerelor Primăriei, iar oamenii se întreabă până când trebuie să le mai suporte acolo. „A fost o perioadă, la începutul anilor 2000, când s-au construit garaje într-o veselie, pe baza autorizaţiilor primite de la Primărie. Dar ele nu au făcut decât să strice aspectul unei zone frumoase. Sunt locuri între garaje unde nici măcar asfalt nu mai există, e doar pământ. Să veniţi vara aici, să vină şi domnul primar, să vadă cum se ridică praful de nu putem sta cu geamurile deschise, să aerisim casa. Nu mi se pare deloc normal ce se întâmplă, pentru că trăim totuşi într-un oraş european”, se plânge un domn din cartier.

Animalele fără stăpân îi împart pe cetăţeni în două tabere

Una dintre principalele probleme ale oraşului, cea a animalelor fără stăpân, este şi una dintre cele mai mari probleme ale locuitorilor din Mazepa II şi de pe Regiment 11 Siret, zonă pe care am abordat-o tot joia trecută. Dacă, în ceea ce priveşte câinii, situaţia s-a mai îmbunătăţit în ultima vreme, numărul lor scăzând considerabil, nu acelaşi lucru se poate spune despre pisici, iar în lunile ce au trecut de la începutul anului, cât acestea au fost în călduri, liniştea oamenilor a fost serios tulburată. "Era o hărmălaie de nedescris noaptea. Motanii se băteau, urlau unii la alţii, întărâtau şi câinii din cartier, a fost groaznic. Şi e numai vina celor care îi ademenesc pe lângă blocuri, pentru că îi hrănesc. Eu sunt de părere că cine iubeşte animalele trebuie să le ia acasă. Dar puţini sunt cei care fac asta", ne-a explicat Ivanciu Ifrim, cetăţeanul de 78 de ani.

Mutat în Galaţi acum 64 de ani, Ivanciu Ifrim a văzut oraşul dezvoltându-se şi decăzând sub ochii lui. "Din păcate, în ultimii ani, nu s-a mai întâmplat nimic bun în Galaţi. Câinii au fost lăsaţi să se înmulţească necontrolat, mizeria a devenit din ce în ce mai prezentă în vieţile noastre, am fost lăsaţi de izbelişte. Cel mai greu e cu animalele fără stăpân. Ele sunt suflete nevinovate, aşa este, dar dacă oamenii nu sunt educaţi să înţeleagă că nu e bine să îi hrăneşti pe stradă, să îi faci să vină la blocul tău cu zecile, atunci ne vom lovi mereu de cazuri de oameni muşcaţi de câini. Suntem două tabere, aşa este. Una a iubitorilor falşi de animale şi una a oamenilor care vor un cartier normal, curat. Din păcate, prima tabără este mai numeroasă, din ce văd eu. Altfel, nu îmi explic cum de nu reuşim să le civilizăm pe doamnele care tot hrănesc patrupedele astea", ne-a mai spus domnul Ivanciu Ifrim.

Taxa de ecarisaj, o problemă

"De ce trebuie să plătim taxa asta de ecarisaj de două ori? Am plătit o dată pentru apartament, şi acum aflu că mai trebuie să plătim şi pentru bloc. Nu e normal. Eu consider că această a doua taxă de ecarisaj ar trebui plătită doar de către cei care au în casă câine sau pisică, pentru că, practic, şi animalele lor fac mizerie pe străzi", ne-a mai spus Ifrim Ivanciu.

Una dintre cele mai ciudate situaţii din oraş am întâlnit-o tot aici, în cartier, într-un complex de garaje, unde, pe lângă un câine legat lângă o cuşcă, am întâlnit, scris mare pe perete, un "Loc de hrănit câinii", improvizat probabil de locuitorii de acolo.

Cel puţin în ceea ce priveşte pisicile, reducerea numărului lor este o operaţiune dificilă. Acestea s-au ataşat doar de anumite persoane din cartier, iar de restul fug mâncând pământul, ceea ce face prinderea lor şi, implicit, castrarea, cu atât mai dificilă. Cu toate astea, oamenii din Mazepa II şi de pe Regiment 11 Siret speră ca, într-un timp cât mai scurt, să scape de animalele fără stăpân din cartier.

Parcul "Viva" ar trebui multiplicat

Chiar dacă există un singur parc în zonă, locuitorii nu se plâng, pentru că acesta arată impecabil. Chiar dacă s-a mai deteriorat o parte din aparatura de fitness, parcul "Viva" oferă relaxare pentru copii, care au parte de leagăne, groapă de nisip, balansoare, tobogan şi alte aparate, pentru tinerii care pot juca baschet, fotbal sau tenis de masă, dar şi pentru adulţi şi bătrâni, care se pot relaxa pe o bancă. Nici îndrăgostiţii nu au fost uitaţi, aceştia având posibilitatea de a se plimba pe podul de pe iaz, de a arunca bănuţi în apă şi de a-şi pune o dorinţă, dar şi de a admira peştii exotici.

Fie că se plimbă pe aleile parcului, că se dau în leagăne, că fac gimnastică sau merg cu bicicleta, ori că stau pur şi simplu la aer, pe o bancă, fiecare gălăţean se poate relaxa în parcul "Viva". Cel puţin, asta ne spun oamenii. „E frumos, sigur. Înainte, avea gard, iarba creştea necontrolat, leagănele erau ruginite şi vechi. Ce să mai spunem de rahaţii de câine şi de gunoaie? Acum se face curăţenie, au dispărut gardurile, semn că ne mai civilizăm şi noi. Covorul acela din mijlocul parcului e foarte moale şi foarte plăcut la atingere, nu ca pietrişul de dinainte. E un parc modern, dar e păcat că e singurul. Ar fi bine ca toate să fie aşa. Vă puteţi imagina cum ar arăta Grădina publică pe modelul acesta? Ar fi, probabil, o atracţie pentru întreaga ţară, nu numai pt gălăţeni. Plus că acum ne simţim şi în siguranţă, datorită numărului mare de paznici", ne-a spus o doamnă.

Ultimul maidan al Galaţiului

În spatele blocurilor de pe strada Regiment 11 Siret, am identificat şi ultimul maidan al oraşului, un teren de fotbal improvizat, plin de gropi şi noroi, dar cu porţi adevărate de fotbal, nu cu suporturi de bătut covoarele. "Mai ies copiii la joacă, dar pentru că e chiar în spatele parcării, mai ies unii vecini şi fac scandal, că vezi dragă doamne, le lovesc maşinile. Eh, au uitat când erau mici şi se jucau la fel. Dar, ce-i drept, pe atunci nici nu erau atâtea maşini", ne-a mai explicat o femeie.

Chiar dacă iarba e crescută doar pe jumătate de teren, iar cealaltă jumătate e, de fapt, o mocirlă, să vedem un astfel de teren ne dă speranţa că, poate, copiii sunt mai tentaţi să iasă afară la joacă, decât să socializeze virtual, de pe scaun, din faţa unei laptop sau a unei tablete.

Cartier curat, ghene pline

Dacă în mai tot cartierul este destul de curat, lucru observat, de altfel, şi de cetăţeni, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre zona ghenelor de gunoi, acolo unde maşina Ecosal încă nu ajunsese. Cu toate astea, spun oamenii, reprezentanţii societăţii de salubrizare îşi fac foarte bine treaba în ultima vreme. "Sunt foarte mulţumit de curăţenie. Se vede că e an electoral, dar nu îmi pasă foarte tare de asta, atât timp cât cartierul meu este curat", ne-a declarat domnul Nicolae Botea, în vârstă de 75 de ani.

Şi Ifrim Ivanciu s-a declarat mulţumit de activitatea Ecosal, chiar dacă a avut de furcă cu muncitorii. "Acum câteva zile, au venit în cartier, dar grădina blocului meu au ocolit-o la curăţenie. Aşa că m-am luat de ei şi le-am spus că dacă nu fac curăţenie, o să vină "Viaţa liberă" să facă poze, să arate cum muncesc ei. Şi imediat au făcut, ceea ce m-a bucurat. În rest, sunt foarte mulţumit de activitatea lor, pentru că se vede că anul ăsta chiar trag pentru curăţenia oraşului", ne-a mai spus bărbatul.

WC-urile ecologice, bombe de mizerie

"De ce nu se iau prostiile astea de pe străzi? Miroase groaznic în jurul lor, darămite în ele. Eu propun să le ia în casă cine le-a inventat, să vedem dacă poate sta acolo. E ceva groaznic. Ar fi mai bine să se facă iarăşi toalete publice ca pe vremuri, cu wc-uri turceşti, la care plăteşti un leu, dar să fie curăţenie, să ai şi hârtie igienică, să nu îţi fie scârbă să intri. Şi, uite-aşa, se mai crează şi ceva locuri de muncă", ne-a mai spus domnul Ifrim Ivanciu.

Fruntaş la blocuri, codaş la reabilitare

Conform domnului Nicolae Botea, Galaţiul are nevoie urgentă de un proiect de reabilitare termică a tuturor blocurilor din oraş, pe fonduri europene, dat fiind că este unul dintre cele mai mari oraşe din ţară, ca număr de blocuri, însă codaş la aspectul reabilitării. În plus, pe lângă sporirea confortului termic, reabilitarea ar aduce şi o înfrumuseţare a oraşului, crede cetăţeanul citat.

Ce schimbări vor oamenii

Nicolae Botea, 75 de ani: "Mi-aş dori, în primul rând, ca nivelul de curăţenie din cartier să se păstreze şi după alegeri, să nu fie doar praf în ochii oamenilor. Să se reabiliteze termic toate blocurile, mai ales că, aşa cum am mai zis, Galaţiul este unul dintre liderii naţionali ca număr de blocuri, însă la coadă când vine vorba de reabilitare termică. Ar conferi şi un aspect mult mai frumos oraşului, dacă am avea blocuri asemănătoare din punct de vedere al culorii, nu kitschoase, ca acum. De asemenea, cu parcările trebuie neapărat să se facă ceva, dat fiind că avem atâtea garaje şi atâtea maşini pe aici, încât, în curând, nu vom mai avea pe unde să călcăm. În rest, cum s-ar spune, numai de bine!"

Ifrim Ivanciu, 78 de ani, locuieşte în cartier din anii '60: "Aş vrea să nu mai fie nevoie să plătesc a doua taxă de ecarisaj, ci plata ei să fie asigurată doar de cei care au animale în casă. Apoi, trebuie să se facă ceva şi cu animalele de pe stradă, pentru că nu se mai poate. Sunt mii de câini în Galaţi şi, cred, eu, mai multe mii de pisici fără stăpân, ceea ce nu e bine. Când îi apucă nebuneala, fac o hărmălaie de nedescris. Apoi, trebuie rezolvate problemele celor care nu au unde să îşi lase maşinile şi le înghesuie de aşa natură încât nu mai avem loc unul pe lângă altul, dar nici printre ele. Suntem oameni bătrâni, ne deplasăm mai greu, nu e normal să nu avem pe unde să trecem. Şi ultima problemă la care sper să se găsească rezolvare este cea a toaletelor ecologice. Aceste bomboane de pe coliva oraşului sunt, de fapt, nişte bombe ecologice, dat fiind că în ele miroase extrem de urât, sunt pline de mizerie şi, colac peste pupăză, sunt şi rar igienizate. Ar trebui reînfiinţate toaletele ecologice de pe vremuri. Dai un ban ca să mergi la baie, dar măcar te poţi spăla pe mâini, e curăţenie. În alte oraşe s-a păstrat moda asta, numai la noi au adus cutiile astea de plastic şi le zic wc-uri"

"Viaţa liberă", în cartierul tău

"Viaţa liberă" continuă raidurile în cartierele Galaţiului, pentru a afla direct de la oameni care sunt problemele cu care se confruntă. Astfel, joi, 21 aprilie, între orele 9,00 şi 9,30, vă aşteptăm în staţia de autobuz din cartierul Dimitrie Cantemir, pentru a afla direct de la dumneavoastră care sunt principalele probleme ale zonei şi ce ar putea face autorităţile pentru remedierea lor.

       

       

Citit 3239 ori Ultima modificare Luni, 02 Ianuarie 2023 12:19

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.