UNDA VERDE mai întârzie în Galați şi ne COSTĂ mai mult
Foto: Foto ”Viața liberă”, Marius Negri

UNDA VERDE mai întârzie în Galați şi ne COSTĂ mai mult
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Înfofolite în plastic, sau întoarse cu spatele la carosabil, aşa stau noile semafoare care ar trebui, la finele acestei luni, să aducă unda verde pe străzile Galaţiului. Spunem „ar trebui” pentru că, după cum recunosc autorităţile, chiar dacă echipamentele sistemului inteligent de management al traficului vor fi în integralitate montate la 31 mai, nu vor fi şi funcţionale! Reamintim, investiţia, cu finanţare europeană, ar fi trebuit să fie gata la finele anului trecut, dar nu a fost, aşa că a intrat în prelungiri. Care... se prelungesc: „La unda verde încă mai avem de lucrat. Termenul de finalizare a lucrării este 31 mai, e puţin probabil să o finalizăm până atunci, dar, după cum aţi văzut, facem eforturi. Probabil că vom avea întârzieri, pentru că au fost şi nişte probleme tehnice, devieri de trasee din cauza reţelelor utilitare de dedesubt, de unele nici nu se ştia exact, nu exista o hartă clară unde avem şi unde nu avem reţele, de aici şi un surplus de materiale care au mai adus costuri suplimentare în implementarea proiectului”, spune Primăria.

Două milioane de lei

Costurile suplimentare înseamnă, de fapt, peste două milioane de lei. Potrivit datelor publicate de Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, Primăria municipiului Galaţi tocmai a atribuit, prin negociere fără anunţ de participare, „Lucrări şi echipamente/utilaje suplimentare pentru obiectivul Sisteme Inteligente pentru managementul traficului în vederea creşterii fluenţei şi siguranţei circulaţiei şi a prevenirii criminalităţii în municipiul Galaţi”, în valoare de două milioane de lei fără TVA, firmei UTI Group SA. Reamintim, Asocierea UTI Grup SA & Swarco Traffic România SRL & Mobilis SRL, a câştigat licitaţia pentru implementarea undei verzi cu o ofertă de 13,7 milioane de lei fără TVA, în condiţiile în care preţul estimat de plecare a fost de 13,8 milioane de lei fără TVA.

Autorităţile nu sunt îngrijorate

Autorităţile se declară mulţumite de modul în care s-a lucrat pentru implementarea proiectului şi nu găsesc nimic de reproşat nici constructorului, nici managerului de proiect. Şi nici nu-şi fac griji că, în cazul în care termenul limită de 31 mai, până la care proiectul a fost prelungit de către aleşii locali, nu va fi respectat, vom ajunge în situaţia de a returna banii europeni primiţi: „Nu există riscul de a returna banii europeni. Partea proastă o reprezintă faptul că nu am absorbit toţi banii pentru proiect şi plătim din buget propriu”, afirmă autorităţile.

Cât plătim?

Valoarea totală a proiectului „unda verde” este de 19,2 milioane de lei cu TVA. La finele anului trecut, când aleşii şi-au dat votul pentru prelungirea perioadei de implementare, au fost de acord cu suportarea de la bugetul local a sumei estimate de 5,7 milioane de lei, fără TVA. Acum autorităţile afirmă că au primit confirmarea de la Minister că li se decontează 15,3 milioane de lei pentru unda verde. "Mai avem, probabil, patru milioane din bani proprii, pe care îi plătim până la 19. Dar este un proiect care, indiferent, cu bani proprii sau cu bani europeni, trebuia făcut!", spune Primăria.

O situaţie financiară exactă a proiectului va fi dată publicităţii la închidere. Atunci se va şti precis ce bănuţ s-a absorbit, ce s-a cheltuit de la bugetul local.

Citit 9988 ori Ultima modificare Luni, 02 Ianuarie 2023 12:59

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.