Drumul expres spre Focşani, prima investiţie în zona Galaţi

Drumul expres spre Focşani, prima investiţie în zona Galaţi
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

*Patronatele solicită o hartă a investiţiilor, pentru urmărirea circuitului banilor publici

Maparea (realizarea unei hărţi) a investiţiilor publice ar putea fi o modalitate de urmărire a evoluţiei lucrărilor din bani publici, cât şi un instrument util în stimularea mediului de afaceri, consideră patronatele din cadrul Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii (CNIPMMR), din care fac parte şi patronatele gălăţene. Propunerea face parte dintr-un "Program de Guvernare" mai amplu, realizat de patronate şi pus la dispoziţia partidelor politice, în speranţa că măcar o parte din doleanţele întreprinzătorilor se vor regăsi şi pe viitoarea agendă publică. Patronatele propun ca maparea investiţiilor să se numere printre atribuţiile unui viitor Minister al Antreprenoriatului şi Turismului, structură a administraţiei centrale care să reunească într-un tot unitar toate politicile referitoare la mediul de afaceri, politici fragmentate în prezent între tot felul de ministere.

Maparea investiţiilor publice planificate pe o perioadă de cel puţin trei, cinci ani şi promovarea acestora ar trebui să ducă în final la corelarea investiţiilor publice cu cele private. "Este necesar ca investitorii să cunoască măsurile avute în vedere de sectorul public de la nivel naţional şi local (în materie de infrastructură de transport, apă, canalizare etc.) pentru a creşte eficienţa şi eficacitate propriilor măsuri de dezvoltare economică", a explicat preşedintele CNIPMMR, Florin Jianu.

O hartă a investiţiilor ar fi binevenită şi din perspectiva „strategiilor investiţionale” fluturate adesea de autorităţile publice, mai ales în perioade electorale, dar care de prea puţine ori apucă să se concretizeze, a subliniat, la rândul său, preşedintele Patronatului IMM-urilor Galaţi, Marian Filimon, care este şi prim-vicepreşedinte la nivel naţional al CNIPMMR.

"Au devenit deja de notorietate hărţile cu tot felul de autostrăzi, unele „construite” de trei, patru ori până acum, dar care, în realitate, au rămas tot pe hârtie. Dar dincolo de asta, dacă s-ar face o hartă care să reunească toate investiţiile publice, s-ar vedea şi foarte clar unde şi cum se duc banii de buget. S-ar vedea, de exemplu, că Galaţiul suferă la acest capitol şi ar exista argumente în plus pentru iniţierea sau accelerarea unor proiecte care să fie inclusiv o temelie pentru dezvoltarea mediului de afaceri local”, a explicat reprezentantul patronatelor gălăţene.

Un bun punct de plecare într-o eventuală mapare a investiţiilor publice ar putea fi, de exemplu, Master Planul General de Transport, care fixează priorităţile în materie de modernizare a infrastructurii de transport pe următorii mai bine de 15 ani. Documentul, după ce a trecut de "chinurile facerii" şi, de bine, de rău, a fost aprobat de Comisia Europeană, aşteaptă de vreun an de zile să fie adoptat oficial de oficialităţile române, chiar dacă de existenţa acestei strategii depinde accesarea fondurilor europene destinate infrastructurii puse la dispoziţie prin programele operaţionale aferente perioadei 2014-2020.

Acum, în sfârşit, a fost realizat proiectul unei Ordonanţe de Urgenţă prin care acest Master Plan să fie bătut în cuie, rămâne însă de văzut când şi cum va fi pus acesta în practică. Asta pentru că, în ciuda faptului că unele proiecte au mai fost împinse ca terme de realizare de 2020 la 2022 sau 2023, pentru a nu mai vorbi de cele din start planificate pentru a fi realizate după 2030, una din marile probleme rămâne cea a fondurilor necesare, bugetul public fiind deja apăsat de creşterile de pensii şi salarii din bugetul public, programele de asistenţă socială de tot felul sau măsuri de ordin fiscal care au încurajat mai degrabă consumul bazat pe importuri şi mai puţin sectorul productiv şi exporturile.

Una peste alta, pe sectorul rutier, strategia de transport prevede realizare, până în 2030, a vreo 11 autostrăzi şi 19 drumuri expres, pe lângă proiectele de modernizări ale unor drumuri deja existente şi variante de ocolire. În ceea ce priveşte Galaţiul, acesta a rămas din nou în coadă, singurul proiect care ar avea şanse să se realizeze mai repede fiind drumul expres Focşani - Galaţi - Giurgiuleşti, cu o lungime de102 km, proiect estimat la 399,84 milioane de euro şi care ar trebui să fie realizat în perioada 2021 - 2023. Dacă va fi măcar acesta realizat, rămâne de văzut. Asta pentru că, până şi pentru proiectele prioritare până în 2020, din suma de 13 miliarde de euro necesară, există fonduri în mod clar identificabile pentru finanţare doar pentru o treime! Prin urmare, unele proiecte prioritare vor deveni mai prioritare decât altele, iar drumurile în această privinţă arareori au dus spre Galaţi.        

Citit 13357 ori Ultima modificare Luni, 09 Ianuarie 2023 22:02

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.