Pregătiri pentru IARNĂ. Ecosal a alocat mai mulţi bani pentru DESZĂPEZIRE
Foto: Foto-arhivă ”Viața liberă”

Pregătiri pentru IARNĂ. Ecosal a alocat mai mulţi bani pentru DESZĂPEZIRE
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

În ultimul document postat în SEAP (Sistemul Electronic de Achiziţii Publice), Serviciul Public Ecosal Galaţi anunţă licitaţia pentru deszăpezirea oraşului, prin închirierea de vehicule industriale cu tot cu şofer. Valoarea maximă estimată a deszăpezirii în iarna 2016-2017 este de 5.302.530 lei, şi, conform declaraţiilor directorului instituţiei, Mirela Furtună, criteriul după care va fi atribuit contractul va fi preţul cel mai mic.

"În principiu, vom acţiona la fel ca anul trecut, adică vom împărţi oraşul în şase zone, una va fi luată de către Ecosal, iar celelalte se vor duce către terţi. În fiecare zonă, vom atribui un număr de utilaje, de diverse categorii", ne-a explicat directorul serviciului de salubrizare.

Preţul estimat, mai mare decât anul trecut

Chiar dacă iarna trecută a fost una blândă, iar costurile pentru deszăpezire au fost, de fapt, mai mici decât se aşteptau cei responsabili, valoarea estimată a lucrărilor era cifrată la 4.991.534 lei, cu aproape 311.000 de lei mai mică decât cea de anul acesta. "Aceea a fost doar valoarea aproximată pe anul trecut, dat fiind că, raportat la numărul de ore în care s-a lucrat pentru îndepărtarea zăpezii, a poleiului şi a gheţuşului, s-au cheltuit 1.671.423 lei. Şi anul acesta, Ecosal se va ocupa de îndepărtarea poleiului în tot oraşul, lucru valabil şi în cazul ninsorilor în cantităţi reduse. De asemenea, vom asigura atât sărăriţele, cât şi sarea pentru drumuri", ne-a spus Mirela Furtună.

Cine se va ocupa de deszăpezirea oraşului

Dacă cei de la Ecosal au dat asigurări că, în cazul cantităţilor reduse de zăpadă, vor acoperi ei nevoile oraşului, restul firmelor care se vor ocupa de deszăpezire vor fi ştiute abia în jurul datei de 1 noiembrie, termen la care vor fi finalizate atât licitaţia, cât şi toate actele necesare. "Noi, Ecosalul, ne vom ocupa şi anul acesta de zona 6, adică de cartierul Traian Nord, zona Arcaşilor şi Ştefan cel Mare. Celelalte firme care se vor ocupa de deszăpezire vor fi cunoscute în curând, sper eu la jumătatea lunii octombrie, cel târziu începutul lui noiembrie. Nu vrem să fim prinşi nepregătiţi", a conchis directorul Ecosal.

Citit 3082 ori Ultima modificare Luni, 09 Ianuarie 2023 22:03

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.