Doar o întrebare… De ce tot insistă unii să TAIE CABLURILE subterane?
Foto: Sursa foto: Internet

Doar o întrebare… De ce tot insistă unii să TAIE CABLURILE subterane?
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

N-a fost nici vineri, nici 13, dar zilele de miercuri şi joi au pus la grea încercare nervii a mii de gălăţeni din cartierele Ţiglina I şi II. Ştim cu toţii cum este să se taie lumina şi să rămâi în beznă. Dar una e ca bezna să ţină câteva minute, hai, un sfert de oră, şi alta e să treacă ore întregi până când becurile sau televizorul ţi se aprind din nou. Şi dacă avaria respectivă, chiar şi de două-trei ore, ar fi un caz singular, mai treacă-meargă. Dar să ţi se întâmple acest lucru zile la rând, ba chiar de mai multe ori în aceeaşi zi, parcă îţi vine să ieşi hăulind pe stradă, ca să eviţi să-ţi întâlneşti copiii prin casă.

Concret, în două seri la rând, pe 2 şi 3 noiembrie, în cele două Ţigline de mai sus s-a „luat” curentul. Prima dată a ţinut două ore şi jumătate. Hm… A doua zi, joi, „numai” vreo oră şi douăzeci de minute – de-a dreptul elegant. În schimb, seara, bomboana pe colivă: trei ore fără câteva minute, pe întuneric, singur cu gândurile tale ucigaşe şi, eventual, cu smartphone-ul, atât cât îl mai ţinea şi pe el bateria.

Am întrebat la Electrica Galaţi ce s-a întâmplat şi am primit răspunsul: nişte Dorei. Clişeu, e adevărat, dar enervant de adevărat. Iată răspunsul primit: „Vă informăm că întreruperile în distribuţia energiei electrice înregistrate în zilele de 2 şi 3 noiembrie 2016, în zonele Ţiglina I şi Ţiglina II, au fost cauzate de lucrările executate de terţi pentru modernizare străzi, parcuri şi parcări, sau pentru înlocuirea diverselor conducte de apă, lucrări care necesită săpături. Avariile au constat în defectarea mai multor cabluri prin care se asigură atât alimentarea de bază, cât şi sursele de rezervă.

Miercuri, 2 noiembrie, prima avarie a fost înregistrată la ora 19,17, iar la ora 21,49 echipele Sucursalei de Distribuţie a Energiei Electrice Galaţi au remediat integral avaria. Joi, 3 noiembrie, avaria a fost înregistrată la ora 17,37, iar realimentarea integrală cu energie electrică a avut loc la ora 18,56. În aceeaşi zi, ora 20,46 s-a produs o nouă declanşare care a dus la întreruperea în distribuţia energiei electrice din zonele Ţiglina I şi Tribunal, până la ora 23,30”.

Ce să mai spui, în final, în afară de întrebarea din titlu? Poate doar că-i rugăm pe nemuritorii Dorei ca, data viitoare, chiar să-şi propună să taie cablurile respective. Poate doar aşa le ratează!…

Citit 17525 ori Ultima modificare Duminică, 11 Iunie 2023 20:35

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.