Toamna aduce un covor de frunze arămii, copaci goi, desfrunziţi şi parcuri pustiite, lipsite de vizitatorii care preferă acum un loc călduros în care să îşi petreacă timpul. Întunecat şi parcă izolat de oraş, Parcul Corneliu Coposu, din valea Ţiglina I, cunoscut şi sub numele de Cloşca, sau mai degrabă Parcul lui Durbacă, îşi duce zilele în uitare. Alei părăsite, cu dale rupte, bănci care nu mai sunt utilizabile, stâlpi vandalizaţi, coşuri de gunoi lipsă şi murdare şi, peste toate astea, copaci neîngrijiţi, spaţii verzi în paragină şi un munte de pungi şi sticle pe care gălăţenii le lasă în urma lor, de parcă spaţiul public nu ar fi tot al nostru.
Un parc bacovian
Păşind prin intrarea principală, cea din spre Inelul de Rocadă, zărim Turnul Televiziunii. O vedere frumoasă, dar gropile din alea principală, nu arată bine. Dalele sunt fărâmate şi nu au mai fost înlocuite, aleea a fost peticită cu ciment. Sculpturile care amintesc de faptul că oraşul nostru e un centru siderurgic important, sunt ruginite şi înţesate de gunoaie. ”Mie chiar nu îmi place să văd în faţa mea, o construcţie atât de ruginiţă şi gunoaie lângă ea. Este inadmisibil. Poate se gândesc huliganii să-şi pună gunoiul în coş şi problema curăţeniei poate fi rezolvată. Pentru cealaltă problemă, îi invităm pe cei de la conducerea Primăriei la o plimbare în parc. Poate aşa se vor gândi să îşi facă treaba,” ne spune, revoltat, un bătrân ce se odihnea pe-o bancă.
Nu există loc unde să nu găseşti pungi goale de chipsuri, coji de seminţe, poate chiar şi o sticlă de ceva alcool sau suc. Nu avem nevoie de anchete pentru a ne da seama că vizitatorii sunt cei care fac mizerie. ”Foarte rău a ajuns parcul. Peste tot văd sticle de bere, seminţe lângă bănci şi alte mizerii. Peisajul este dezolant. Trandafirii au fost smulşi sau sunt uscaţi. Din păcate, nu am unde să îmi scot nepotul, altfel nu aş călca aici,” spune o doamnă care vine zilnic cu băieţelul în parc.
Grafitti peste artă
Ca şi cum nu ar fi fost de ajuns, nu există loc unde arta străzii să nu îşi fi pus amprenta: grafitti acoperă tot – sculpturile celebre, semnate de artiști mari ai oraşului – Sergiu Dumitrescu, Gheorghe Terescenco, Mircea Roman, Aurel Vlad, Napoleon Tiron, Gheorghe Marcu, Anton Constantin Şevţov, Darie Dup, Mircea Spăratu, Neculai Bândărău şi Ioan Alexandru Grosu – aproape că nu se mai disting de inscripţii şi pete de rugină. Iar dacă nu gem încă sub urmele timpului şi ale oamenilor, unele sculpturi nu se mai văd de vegetaţia crescută haotic peste tot.
Parcul adăposteşte importante lucrări de artă monumentală, Galaţiul fiind singurul oraş din Europa care are pe străzi 50 de lucrări ale taberelor de sculptură în metal care au avut loc înainte şi după Revoluţie. Dar nouă nu ne pasă! Grafitti e pe ziduri, pe bănci, pe dale, ar fi fost şi pe frunzele copacilor, dacă toamna nu şi-ar fi spus cuvântul.
Locul de joacă - o pată de culoare într-un univers cenuşiu
Singura porţiune din parc ce arată cât de cât civilizat este locul de joacă, modernizat printr-un tobogan pentru cei mici. Dar şi aici, băncile de lemn sunt deja rupte şi leagănele ar mai avea nevoie de o vopsea. Trist e că vorbim de un parc din centrul oraşului, reprezentativ, care e văzut, dacă nu vizitat, zilnic, de sute de gălăţeni. În occident, parcurile sunt date în grija comunităţii sau a celor din cartiere, noi nu suntem în stare să păstrăm ce se reabilitează pe banii noştri.
