Abonamente de un leu. Facilităţi în TRANSPORTUL LOCAL pentru elevi şi pensionari

Abonamente de un leu. Facilităţi în TRANSPORTUL LOCAL pentru elevi şi pensionari
Evaluaţi acest articol
(17 voturi)

Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, a anunţat, pe pagina publică de Facebook, că, în urma mesajelor primite de la gălăţeni şi a consultărilor cu asociaţiile de pensionari, a stabilit facilităţile pentru costul abonamentelor de transport public în comun. Acestea sunt total diferite faţă de propunerile care au ajuns pe masa aleşilor locali şi pe care le-aţi putut citi în ziarul „Viaţa liberă”.

Potrivit edilului, pentru elevi şi studenţi, costul pentru un abonament pe o linie va fi de un leu pe lună. "Este un cost simbolic, însă esenţial pentru o evidenţă mai precisă asupra subvenţiilor pe care municipalitatea le acordă. Este important ca elevii şi studenţii să poată ajunge la cursuri fără să îşi facă griji în privinţa transportului, ei se pregătesc pentru a ne reprezenta pe noi toţi anii viitori", a precizat primarul.

Praguri de venituri pentru pensionari

Potrivit primarului, persoanele cu pensia mai mică de 1.450 de lei vor plăti un leu pentru abonamentul lunar pe o linie. "Pentru persoanele cu pensia cuprinsă între 1.451 de lei şi 2.000 de lei, reducerea pentru costul abonamentului/o linie/lună este de 75 la sută. Pentru persoanele cu pensia cuprinsă între 2.000 de lei şi 2.500 de lei, reducerea pentru costul abonamentului/o linie/lună este de 50 la sută. Persoanele cu pensia peste 2.500 de lei vor plăti integral costul abonamentului pentru transportul în comun", scrie Pucheanu, precizând că acestea vor fi propunerile pentru următoarea şedinţă de Consiliu Local.

Rămâne de văzut dacă aleşii vor fi de acord.

Citit 16254 ori Ultima modificare Sâmbătă, 17 Iunie 2023 08:53

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.