Galaţiul îşi pierde şi contribuabilii, şi banii. Trei luni cu încasări ”sub linie”, la FINANȚE

Galaţiul îşi pierde şi contribuabilii, şi banii. Trei luni cu încasări ”sub linie”, la FINANȚE
Evaluaţi acest articol
(17 voturi)

Încasările la bugetul general consolidat, pe primul trimestru din 2017, la nivelul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Galaţi, au fost cu 19,5 milioane lei mai mici decât cele din perioada similară a anului trecut.

Conform unui raport prezentat în Comisia de Dialog Social, încasările pe care AJFP Galaţi le-a făcut la bugetul general consolidat, în fiecare lună din perioada ianuarie-martie 2017, au fost, de fiecare dată, mai mici decât în luna similară a anului trecut. În ianuarie 2017 s-a încasat cu 1,7 milioane lei mai puţin decât în ianuarie 2016; în februarie, s-a încasat cu 600.000 de lei mai puţin, în timp ce în martie s-a înregistrat cel mai mare decalaj, de 17,2 milioane lei. Totalul încasărilor din primul trimestru al lui 2017 a fost astfel cu aproape 20 de milioane de lei mai mic decât cele 357 milioane de lei încasate în primul trimestru din 2016.

Şeful AJFP Galaţi, Cristian Mirică, semnatarul documentului citat, a menţionat şi cauzele care au dus la scăderea încasărilor. Astfel, începând cu luna februarie 2016, contribuabilii mijlocii cu sediul în judeţul Galaţi au migrat forţat la Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii Constanţa, constituită la nivelul Regionalei ANAF Galaţi. Măsura, care a fost contestată la vremea respectivă de reprezentanţii patronatelor gălăţene, a vizat 260 de contribuabili mijlocii, care, trimestrial, declarau sume de plată către bugetul general consolidat în valoare totală de aproximativ 133 milioane lei. Bani care, iată, nu se mai contabilizează la Galaţi, ci la Constanţa.

Într-un al doilea "val" al migrărilor, în ianuarie 2017, AJFP Galaţi a predat spre administrare către Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii Constanţa, alte 64 de firme mari şi mijlocii, care, la rândul lor, declarau trimestrial sume totale de 28 milioane lei.

De asemenea, notează Cristian Mirică, în trimestrul I din 2017, contribuabilii gălăţeni declaraţi inactivi au fost cu 1.600 mai mulţi decât în ianuarie-martie 2016, în timp ce firmele nou-apărute au fost cu 200 mai puţine.

Nu în ultimul rând, diminuarea încasărilor bugetare s-a datorat şi unor noi prevederi legislative. Printre acestea se regăsesc eliminarea a 102 taxe, stabilirea sumei de 450.000 lei ca fiind neimpozabilă în cazul tranzacţiilor imobiliare, scutirea de impozit pe salariu a sezonierilor şi a eliminarea cotei de 2 la sută la impozitul pe venitul microîntreprinderilor, scutiri de la plata contribuţiei de asigurări de sănătate pentru anumite categorii, precum şi dublarea sumei neimpozabile lunare pentru deducerea din venitul brut din pensii, de la 1.050 lei, anul trecut, la 2.000 lei, măsură care are consecinţe şi în ceea ce priveşte baza de calcul a contribuţiei la asigurări sociale de sănătate, care s-a diminuat corespunzător.

Citit 13446 ori Ultima modificare Luni, 12 Iunie 2023 14:47

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.