Zona Port. Cartier cu istorie bogată, uitat de autorităţi

Zona Port. Cartier cu istorie bogată, uitat de autorităţi
Evaluaţi acest articol
(16 voturi)

Să mai încercăm, încă o dată, un exerciţiu de imaginaţie. Închideţi ochii şi gândiţi-vă la mirosul de prăjituri ce venea din patiserii, vizualizaţi berăriile din zona Port, bărbaţii în costum, cu pălărie, şi doamnele cu rochii lungi. Gândiţi-vă apoi la pescarii de pe malul Dunării, la cantităţile de peşte pe care le aduceau la suprafaţă. Acum deschideţi ochii. Ce mai există de atunci?

Joia trecută, am ajuns din nou în cartierul Port, aşa cum facem o dată la jumătate de an. Cu speranţa că s-a mai schimbat ceva, am aşteptat cetăţenii să ne spună una, alta despre zona lor. Cu toate astea, în afară de nemulţumiri, nu am auzit altceva. "Nu s-a rezolvat nimic din ce am vorbit în trecut. Am ajuns la concluzia că degeaba vrem să ne facă Primăria ceva, pentru că câinii latră şi caravana trece, vorba aia", ne-a explicat Dumitru Valentin, un cetăţean de 64 de ani, care locuieşte în zonă de când s-a născut. "Am văzut şi perioada bună a zonei, dar şi perioada mai puţin bună. Tot sper, de ani buni, ca autorităţile să ia ceva măsuri, să aducă o înfrumuseţare acestui cartier. Dar nu se întâmplă nimic. Se fac promisiuni, se mai toarnă o mână de asfalt şi gata!", ne-a mai spus bărbatul.

Străduţe înguste, trotuare de formă

Pe majoritatea străduţelor reabilitate din cartier, trotuarele sunt aproape insesizabile. Asta pentru că, mai peste tot, sunt atât de mici încât abia poate să meargă un om zvelt, darămite o persoană "cu greutate" sau un om în scaunul cu rotile. "Decât aşa, mai bine nu le mai făceau deloc. Şi-aşa sunt degeaba. Folosesc mai mult ca parcare pentru maşinile din cartier, decât ca spaţiul pietonal. Noi, oamenii, mergem tot pe stradă", ne-a mai spus Dumitru Valentin.

Cel puţin pentru moment, prea multe proiecte de reabilitare a zonei şi de readucere a farmecului de altădată nu există. Cartierul continuă să se inunde de fiecare dată când creşte mult Dunărea, clădirile vechi mai au un pic şi se dărâmă singure, iar ultimele vestigii ale vremurilor trecute sunt indicatoarele de pe ziduri, care te îndrumă spre o sifonărie sau o frizerie.

Piaţa, cea mai mare dorinţă a locuitorilor zonei

Până acum câţiva ani, cei care locuiesc în zona Port, cunoscută şi sub numele de "Valea Oraşului", şi-au putut face cumpărăturile necesare din Piaţa Moruzzi, situată în spatele Spitalului CFR. Acum, însă, din aceasta a mai rămas doar reclama, pentru că uşile sunt închise de mult timp. "Aici sunt foarte mulţi oameni bătrâni, cărora le vine destul de greu să meargă pe jos, cu sacoşele în mână, din Piaţa centrală până acasă. Şi dacă vin cu autobuzul, tot e greu, pentru că din staţie până acasă, pe vremea asta...", ne-a spus o doamnă.

Dumitru Valentin, bărbatul cu care am stat mai mult de vorbă, ne-a spus că necesitatea unei pieţe în cartier este extrem de mare. "Cred că suntem singurul cartier din Galaţi care nu are o piaţă sau măcar un supermarket. Cel mai aproape e Billa, dar sunt cam trei staţii de mers. Şi nu găseşti mereu ce ai nevoie, la calitatea pe care o vrei. Producătorii care vin în pieţe vin cu marfă de grădină, lucruri sănătoase. Avem mare nevoie de redeschiderea Pieţei Moruzzi", ne-a explicat cetăţeanul.

Mobilierul urban, încercat de vreme

Băncile din cartier, puţine cum sunt, arată jalnic, iar oamenii spun că aşteaptă de mult timp ca autorităţile să ia măsuri în acest sens. "E normal să se strice lemnul de pe bănci, că plouă, ninge pe ele şi, dacă nu le dai cu lac des, se strică. Putrezeşte lemnul! Ar trebui să fie schimbate şi, dacă mă întrebaţi pe mine, ar fi mai bune alea de metal. Dai o mână de vopsea o dată pe an şi ai scăpat", ne-a declarat un domn.  

Străzile Griviţei şi Leului, ultimele artere neasfaltate

În ultimii ani, administraţiile care au condus oraşul au promis şi, pe alocuri, au refăcut câteva străzi din zona Port. Cu toate astea, două artere din cartier au rămas încă de izbelişte, iar oamenii nu mai ştiu ce să creadă.

Strada Griviţei, de exemplu, este una dintre cele mai late străzi din cartier, având dimensiuni comparabile cu strada Dogăriei, cea care face legătura între Autogară şi Palatul Navigaţiei. Cu toate astea, spun oamenii, interesul autorităţilor este minim. "Acum câţiva ani, când s-au apucat de treabă pe restul străzilor, am întrebat şi eu dacă pe strada noastră se va interveni. Ni s-a spus că da, fără probleme, o să avem şi noi asfalt. Cum nu-l vedeţi dumneavoastră acum, nu l-am văzut nici noi atunci. Şi nici de atunci. Cereri am făcut către Primărie, dar degeaba. Când plouă, se face mocirlă, iar când e uscat, ne umplem de praf. Dintr-o parte în alta a străzii sunt cam şapte metri, spaţiu suficient, zicem noi, pentru două benzi de circulaţie şi trotuar. Dar cine să facă?", ne-a întrebat, supărat, Ion Mantu, un bărbat din zonă.

Asfaltul se termină la strada Leului

Curioşi să aflăm cum se numeşte străduţa pe care asfaltul a ocolit-o, am intrat să vorbim cu oamenii. "Leului îi zice străzii, iar de asfalt nici nu mai sperăm. Măcar de-ar înnoi piatra asta cubică, tot ar fi bine. Aşa e strada de zeci de ani, dar nimănui nu-i pasă. Pe vremea când se mergea cu trăsura sau şareta, mai era cum mai era, dar acum... toată lumea are maşini", ni s-a pâns o femeie care n-a vrut să-şi spună numele.

Oricum am pune problema, aceste două străzi sunt lăsate în paragină, iar unii locuitori ai cartierului fac acuze chiar grave. "Din câte ştiu eu, strada Griviţei apare, în acte, asfaltată pe anumite porţiuni. Unde o fi asfaltul ăsta, nu ştiu. E drept, situaţia e veche tare, de vreo 8 sau 9 ani. Noi sperăm ca administraţia locală actuală să ia măsuri şi să intervină. Plătim şi noi impozite ca toţi ceilalţi", ne-a mai spus Ion Mantu.

Mizerie de nedescris, la punctele de colectare

Dacă, în alte cartiere, această problemă a fost rezolvată, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre zona Port. Pe la majoritatea punctelor de colectare a gunoaielor din cartier, deşeurile erau împrăştiate în toate direcţiile, iar oamenii dau vina pe căutătorii în gunoi. "Degeaba aruncăm noi la container, dacă vin oamenii străzii şi răscolesc, în căutare de bidoane de plastic. Nu e normal aşa ceva. Poate că sunt drastic, dar cred că e nevoie de containere închise în cutii din alea de metal, cu gratii, şi doar cu o gură mică prin care să aruncăm gunoiul. Noi, românii, de asta avem nevoie ca să fie curăţenie", ne-a explicat un bărbat.

Am surprins şi noi doi bărbaţi căutând în gunoaie în cartier, însă nu am putut sta de vorbă cu ei. "Nu avem ce să le facem. Aici, doar Poliţia poate interveni, deşi ce să îi facă? Să îi dea amendă? De unde să plătească?", a conchis un alt cetăţean.

Transportul cu căruţa, încă la modă

În cartier am dat şi de vestigii ale vieţii de acum 50 de ani, când transportul se făcea, în mare parte, cu căruţa trasă de cai. De altfel, nu este prima dată când găsim astfel de mijloace de transport ecologice. Oamenii spun că s-au obişnuit să nu mai dea atenţie acestor lucruri şi că astfel de elemente nu fac decât să dea culoare zonei.

Zona, sufocată de maşini

Aproape că nu există colţ din cartier unde să nu fie parcate măcar zece maşini, iar oamenii spun că nevoia de parcări este mare. "Ştim că Primăria vrea să ne ia bani pentru locurile de parcare. Care locuri de parcare? Dacă s-ar dărâma garajele, am avea cu siguranţă loc pentru cel puţin 500 de maşini. Numai aşa ar fi zona mai liberă, mai aerisită. Nu mai vorbesc de parcări supraetajate, că deja astea sunt maşini străine pentru mulţi", a conchis Dumitru Valentin.        

Vadul Enescu trebuie reabilitat

Între strada Dogăriei şi strada Egalităţii există o arteră de legătură despre care ştiu mai mult cei din zonă, pentru că restul oraşului a dat-o uitării. Este vorba despre vadul George Enescu, care de la distanţă seamănă cu un deal greu de urcat, dar care este, de fapt, o rută de acces rapid dintre cartierele Port şi Centru. "Am făcut de mult sesizări privind vadul Enescu, să fie reabilitat. M-a băgat cineva în seamă? Nimeni!", ne-a spus Dumitru Valentin.

Joi, venim în Piaţa Energiei

"Viaţa liberă" continuă raidurile prin cartierele Galaţiului, pentru a afla direct de la cititori care sunt problemele cu care se confruntă în zona în care locuiesc. Astfel, joi, 29 iunie, între orele 9,00 şi 9,30, vă aşteptăm la chioşcul nostru din Piaţa Energiei (zona General), pentru a ne spune ce nemulţumiri există în zona dumneavoastră şi ce pot face autorităţile pentru a le remedia.

În caz că nu puteţi ajunge la întâlnirea cu cititorii

În cazul în care nu reuşiţi să ajungeţi la întâlnirea săptămânală din cartierele gălăţene, pentru a ne spune, faţă în faţă, problemele cu care vă confruntaţi în zona în care locuiţi, "Viaţa liberă" vă pune la dispoziţie o adresă de e-mail la care puteţi face sesizări. Astfel, este suficient să scrieţi sesizarea dumneavoastră pe adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., de unde va fi preluată spre publicare. Vă mulţumim!  

       

 

       

       

       

      

       

       

Citit 8735 ori Ultima modificare Marți, 27 Iunie 2017 01:23

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.