FĂRĂ CASĂ, de patru ani, din cauza ”tornadei”
Foto: ”Viața liberă”, Marius Prisacariu

FĂRĂ CASĂ, de patru ani, din cauza ”tornadei”
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

În urmă cu patru ani, o vijelie cumplită care s-a abătut asupra comunei Drăguşeni a lăsat fără locuinţe mai mulţi localnici. Cu imobilele distruse de vântul care nu a fost recunoscut oficial ca tornadă, năpăstuiţii au stat ani de zile în containere şi au fost nevoiţi să îşi refacă singuri casele.

Vijelia care a luat pe sus acoperişuri, pereţi întregi ai unor case şi puţina agoniseală de o viaţă a ghinioniştilor din Drăguşeni îşi arată şi acum rezultatele. Nu toţi dintre cei păgubiţi de fenomenul natural, care oficial nu a fost recunoscut ca tornadă, au avut posibilitatea să-şi refacă locuinţele. Au stat ani de zile în containere sau pe la rude, iar cei mai în putere sau care au reuşit să se descurce şi-au încropit patru pereţi cu un acoperiş în care să poată locui. Pentru alţii, pribegia continuă. Este cazul familei Staicu Popa, un bătrân de 80 de ani şi soţia lui, a căror căsuţă este şi acum, în 2017, la fel ca după vijelie: dărâmată. Fără posibilităţi materiale, oamenii nu au mai putut reface ce a distrus natura, aşa că îşi împart viaţa între containerul adus de primărie în curtea lor şi casa sărăcăcioasă a fiului lor.

"Casa am construit-o cu mâinile noastre, în 1966, dar când a venit vijelia aia a luat pe sus tot, şi acoperiş, şi pereţi, şi lucruri din casă. Acoperişul mi l-a zburat tocmai până în şoseaua spre Bârlad, prin pădure. La fel şi vasele, şi lucrurile din casă! Am rămas fără nimic. Ca să ridicăm casă acum, ne trebuie materiale şi mână de lucru, că noi nu mai putem. În container nu se poate sta, că vara e prea cald, iar iarna, prea frig", ne-a spus Anghelina Popa. Bătrânii au încercat să obţină, nu o dată, de la Primărie, un ajutor cât de mic. La ultima vizită pe care i-au făcut-o edilului, chiar în ziua sosirii noastre la Drăguşeni, au primit promisiuni, dar condiţionat.

"Au venit la mine şi le-am spus că îi ajutăm, dar să văd şi din partea lor interes. Să îşi ridice o cămăruţă cât de mică şi eu îi pun acoperiş şi geamuri. Dacă le dau bani, nu ştiu ce destinaţie iau", a spus Dumitru Vintilă, primarul comunei Drăguşeni.

Vârtejul care oficial a primit calificarea de "vânt puternic, de peste 70 de kilometri la oră" şi care a afectat satele Drăguşeni şi Ghingheşti a avut loc în seara zilei de 23 mai 2013. Au fost distruse 30 de locuinţe numai din comună, numărul total a localităţilor unde s-au resimţit efectele vijeliei ridicându-se la 14.

Citit 3028 ori Ultima modificare Duminică, 11 Iunie 2023 22:27

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.