Galaţiul va avea abia în 2019 un depozit de gunoi menajer/ Până atunci, cărăm deșeurile la Brăila

Galaţiul va avea abia în 2019 un depozit de gunoi menajer/ Până atunci, cărăm deșeurile la Brăila
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Gălăţenii vor avea un depozit de gunoi conform standardelor europene abia în anul 2019, estimează conducerea Consiliului Judeţean (CJ). Până atunci, mai bine de 90 la sută dintre primăriile din judeţ vor continua să ducă gunoiul menajer la Brăila, ceea ce presupune costuri suplimentare pentru bugetele locale, generate de transport, fapt ce va conduce, cel mai probabil, la majorarea taxei de salubritate pentru cetăţeni.

După ce, în luna iulie, groapa de gunoi "Rateş" de la Tecuci a fost închisă, întrucât nu mai corespundea normelor europene, în judeţul nostru mai funcţionează, în prezent, doar un singur depozit de gunoi conform - cel din municipiul Galaţi, care colectează deşeurile din oraş şi din cinci comune gălăţene limitrofe. Este vorba despre Şendreni, Smârdan, Vânători, Braniştea şi Tuluceşti. Aşa cum v-am mai informat, celelalte aproximativ 60 de unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Galaţi transportă gunoiul la groapa privată "Muchea", de la Brăila, întrucât fosta conducere a Consiliului Judeţean a ratat, în exerciţiul financiar trecut, cele aproximativ 50 de milioane de euro pentru implementarea Sistemului de management integrat al deşeurilor.

Când vom avea primul depozit funcţional

Întregul proiect, care prevede, printre altele, construirea unui depozit de deşeuri menajere la Valea Mărului, o staţie de selectare a deşeurilor şi o alta de compostare la Tecuci, o staţie de transfer şi de sortare a deşeurilor la Târgu Bujor şi o staţie mecano-biologică în municipiul Galaţi, împreună cu o linie de selectare a deşeurilor, este evaluat la aproximativ 60 de milioane de euro şi nu va putea fi finalizat mai devreme de 2020, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean, Costel Fotea. Şeful CJ a precizat însă că speră ca în anul 2019 să fie funcţional măcar depozitul de la Valea Mărului, care să preia deşeurile primăriilor din judeţ, astfel încât autorităţile să nu mai fie nevoite să transporte gunoiul la Brăila. "Din fericire, Guvernul a amânat până în 2019 plata acelei suprataxe de 80 de lei pe tona de gunoi, ceea ce face ca tariful de depozitare la groapa de gunoi din Brăila să fie de circa 43 de lei pe tonă, însă rămân costurile cu transportul (...) Singurul incovenient pe care îl avem, în momentul de faţă, este că, în luna octombrie 2016, Guvernul nu a aprobat Programul Naţional de Gestionare a Deşeurilor şi ca atare, de câteva luni, este în dezbatere publică aprobarea PNGD. Noi suntem cu proiectul în proporţie de 99 la sută finalizat. În momentul în care se va şi aproba PNGD, vom depune proiectul, judeţul Galaţi având prioritate pe POS 1 şi fiind un proiect eligibil şi pe POIM, va avea finanţare (...)", a declarat Costel Fotea.

Citit 2752 ori Ultima modificare Duminică, 11 Iunie 2023 20:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.