LOCURI DE PARCARE trasate pe trotuar de locatari din Micro 20

LOCURI DE PARCARE trasate pe trotuar de locatari din Micro 20
Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

Un caz destul de ciudat a intrat în atenţia noastră, dar şi a Primăriei, zilele trecute. În Micro 20, pe strada Furnaliştilor, în zona blocului E1, autorităţile au trasat câteva locuri de parcare pe partea dreaptă a străzii cu sens unic. Oamenii, însă, au tras şi ei câteva linii pe trotuarul de vizavi, tot pentru parcare.

Iniţial, s-a crezut că de vină ar fi vreun angajat al primăriei, un celebru Dorel, care a răstălmăcit, cumva, proiectul. I-am contactat, însă, pe reprezentanţii municipalităţii, şi aceştia ne-au lămurit rapid. "Cazul este şi în atenţia noastră. Se pare că marcajele de pe trotuar ar fi fost făcute de câţiva locuitori ai zonei. Vom face o adresă către Poliţia Locală, în vederea identificării persoanelor care au făcut acele marcaje", ne-a declarat Raluca Ardean, purtătorul de cuvânt al primăriei Galaţi.

E drept, însă, că celor din zonă le-a fost de ajuns să vadă marcajele trasate, că au şi trecut la parcarea maşinilor pe trotuar, lăsând practic trecătorii să meargă direct pe stradă, printre maşini. "E normal aşa ceva? Dacă a fost cineva rău-intenţionat, să fie pus să plătească, eu aşa văd logic", ne-a declarat Mihnea Andrian, un bărbat de 45 de ani din cartier.

Ce riscă vinovaţii

Încercând să aflăm cu ce pedepse se pot alege persoanele responsabile de marcajele de pe trotuar, i-am contactat şi pe cei de la Poliţia Locală, pentru lămuriri. "Potrivit HCL 307 din 2006, articolul 14, litera E, rezervarea unui loc de parcare pe carosabil sau trotuar, fără aprobarea Consiliului Local şi semnalizarea acestuia cu alte marcaje decât cele agreate de autorităţi se sancţionează cu amendă de la 100 la 1.000 de lei. De asemenea, în acelaşi HCL, la litera F, executarea de marcaje stradale de către persoane neautorizate atrage sancţionarea cu amendă între 100 şi 1.000 de lei", ne-a declarat Aurelia Matei, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale.

Tot ce mai trebuie acum este ca vinovaţii să fie găsiţi.

Citit 11263 ori Ultima modificare Marți, 22 August 2017 14:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.