REPORTAJ | Prin cenuşa războiului, în deşertul Palestinei. Schitul românesc şi bisericile fantomă din valea Iordanului (FOTO și VIDEO)

REPORTAJ | Prin cenuşa războiului, în deşertul Palestinei. Schitul românesc şi bisericile fantomă din valea Iordanului (FOTO și VIDEO)
Evaluaţi acest articol
(21 voturi)

Doar o fâşie îngustă, parcă trasă cu vătraiul într-o vatră cu cenuşă, e calea ce uneşte Ierihonul din Cisiordania Palestinei de Qasr al-Yahud, la malul Iordanului, în locul în care a propovăduit Sf. Ioan Botezătorul şi unde a fost botezat însuşi Iisus. Pentru creştini, e unul dintre cele mai minunate locuri din Ţara Sfântă, dar pentru a ajunge până aici trebuie să străbaţi o vale a morţii, „un tărâm al oaselor” precum cel al Scorpiei şi Gheonoaiei din basmele noastre.

Drumul e sugrumat de-o parte şi de alta de şirurile de sârmă ghimpată şi orice pas dincolo de ele ar fi negreşit unul aducător de moarte. Şi nu poţi să nu te laşi cuprins de nelinişte când vezi, la doar câţiva paşi de tine, avertismentele stridente, pe tăbliţe cu capete de mort, ce te anunţă că eşti în mijlocul unui câmp minat! Cât se întinde zarea până la… Marea Moartă, zeci de mii de mine antitanc, mine antipersonal sau proiectile neexplodate dormitează sub colbul şi fierbinţeala deşertului, moştenire a războaielor israeliano-arabe de acum câteva decenii.

Ironie a sorţii, această cumplită cale bătută azi doar de pelerini şi patrulele militare ce veghează aici, aproape de graniţa dintre Israel şi Iordania, este un drum al… speranţei, urmat în vremurile biblice de evrei cu Chivotul Legii, când, după pribegia de 40 de ani în Egipt, au intrat călăuziţi de Iosua, urmaşul lui Moise, în Ţara Făgăduinţei! Dar e şi locul în care Sfântul Ilie a fost ridicat la cer şi în care şi alţi sfinţi ai vremurilor trecute – Sf. Maria Egipteanca, Sf. Gherasim şi mulţi alţii - s-au nevoit şi s-au rugat pentru izbăvirea lumii. Venind însă mai aproape de timpurile noastre, puţini mai cunosc astăzi că aici, nu departe de malul Iordanului, a fost şi o bisericuţă românească – schitul „Sf. Ioan Botezătorul”, unde a slujit înainte de a se retrage în pustiul Hozevei şi Sf. Ioan Iacob de la Neamţ, sfânt român pomenit cu recunoştinţă în rugăciuni nu numai de noi, cei de-un neam cu el, ci şi de mulţimile de credincioşi din Grecia, Egipt, Siria şi Palestina care i-au cunoscut minunile şi faptele cele bune.

Monahi români în Valea mănăstirilor

Mergând pe firul istoriei, aflăm că temelia schitului românesc de la malul Iordanului a fost pusă în 1935, când, urmare a unei hotărâri a Guvernului Palestinei de la acea vreme, o parte din terenul de la Qasr al-Yahud a fost încredinţat comunităţilor religioase creştine, pentru a ridica acolo lăcaşuri de cult. Una câte una, în pustiu s-au ridicat biserica românească închinată Sf. Ioan Botezătorul, dar şi încă alte şase aşezări monahale, pe terenurile învecinate deţinute de celelalte culte: Biserica Rusă, Custodia Franciscană a Ţării Sfinte, Biserica Coptă, Biserica Siriană, Biserica Etiopiană şi Biserica Greacă a Ierusalimului. Aşa se face că, vreme de câteva decenii, această parte a deşertului de pe malul drept al Iordanului era cunoscută de pelerini drept „Valea mănăstirilor”.

Biserica schitului „Sf. Ioan Botezătorul”, prin grija Patriarhiei Române şi a delegatului ei, ieromonahul Gherasim Luca, s-a ridicat frumos, pictată şi înzestrată cu toate cele de trebuinţă. În jur au fost ridicate şi câteva chilii, iar monahii, în ciuda traiului aspru din deşert, au reuşit să obţină rod şi din piatră seacă, cultivând o mică grădină de legume şi o livadă cu pomi fructiferi. De numele acestui mic „colţ de rai” îngrijit de monahii români se leagă, după cum am amintit, şi faptele Sf. Ioan Iacob de la Neamţ „Hozevitul”, ce a slujit aici vreme de cinci ani, ca egumen, între 1947-1952, perioadă din care s-au păstrat frumoase rugăciuni şi poezii creştine compuse de sfânt. La el au găsit îndrumare duhovnicească nu numai obştea monahală, ci şi mirenii care veneau adesea de la mari depărtări pentru a găsit aici un sfat şi o vorbă bună care să le arate calea cea dreaptă de urmat în viaţa creştinească.

Răpuşi de gloanţe

Din păcate, din lăcaşul în care a vieţuit Sf. Ioan Iacob n-a mai rămas astăzi decât ruina. Vremuri tulburate de conflictele armate dintre israelieni şi palestinieni au tot fost, dar nici unele nu au fost mai cumplite ca „Războiul de 6 zile”, din 1967, când Israel a fost atacat de o coaliţie a ţărilor arabe, din care făcea parte şi Iordania. Toate locurile sfinte din valea Iordanului au fost pustiite de război, lovite de obuze, ciuruite de gloanţe şi aduse aproape una cu pământul. Din schitul românesc, călugării au salvat din odoarele sfinte câte au putut salva şi au fugit din calea urgiei, dar ultimul dintre ei rămas să slujească, părintele Damian Stogu, a căzut răpus de gloanţe în cursul unei tentative de infiltrare în zonă a forţelor arabe.

Chiar şi după 1967, valea Iordanului şi regiunea Qasr al-Yahud a rămas zonă de război. Israelul a împânzit deşertul de la graniţă cu zeci de mii de mine pentru a preveni o invazie din partea Iordaniei. Din 1970, accesul în zonă a fost total interzis, chiar şi obştii monahale, iar lăcaşurile de cult au rămas captive în mijlocul acestui câmp al morţii, în care nici măcar o pasăre nu-şi poate găsi adăpost.

Qasr al-Yahud e acum o vale a bisericilor-fantomă, unde nici clopotele nu mai bat, unde nu se mai înalţă nici rugăciuni şi nu mai întâlneşti nici monahi care să îngrijească pomii să prindă rădăcini în pustie. Totul e ruină, schelete metalice calcinate şi ziduri mutilate de obuze. Biserica românească nu mai are nici ea acoperiş, turlele au căzut cu totul, cărămizile se deschid ca o rană sub tencuiala ciuruită, iar despre chilii şi grădină n-a mai rămas nici urmă. Doar chipurile sfinţilor se mai încăpăţânează să rămână încă încremenite pe pereţi, privind lumea asta nebună prin găvanele căscate de explozii în zidurile bisericii. Sfinţi de piatră, nedoborâţi de obuze, încă rugători, dincolo de câmpul de mine, pentru revenirea din necugetare a oamenilor.

Credinţă de-ar fi, cât un bob de muştar

Şi se pare că stăruinţa sfinţilor din pustie n-a fost fără răspuns. De o vreme, glasul armelor a amuţit, iar acum – fapt aproape miraculos – israelienii, palestinienii şi creştinii sunt toţi de acord că ruinele mănăstirilor de la Qasr al-Yahud nu trebuie date uitării, ci trebuie refăcute şi redate vieţii monahale şi pelerinilor care calcă pe urmele lui Iisus şi ale lui Ioan Botezătorul, în valea Iordanului. O fundaţie caritabilă (Halo Trust) încearcă în prezent să strângă 4 milioane de dolari, bani necesari derulării operaţiunilor de deminare, efort sprijinit inclusiv de Reprezentanţa Patriarhiei Române la Locurile Sfinte.

Nimeni nu ştie exact câte dintre dispozitivele explozive mai sunt active în deşertul sfâşiat de războaie de la Qasr al-Yahud. Dar într-o perioadă în care multe dintre locurile istorice şi religioase creştine cad pradă războaielor, aşa cum se întâmplă în Siria, Irak sau Egipt, refacerea schitului românesc şi a celorlalte mănăstiri din Valea Iordanului ar fi o dovadă că nimic nu este cu neputinţă acolo unde există speranţă şi credinţă. Doar „cât un grăunte de muştar de ne-ar ajunge credinţa” – nu-i aşa? – „nici munţii nu ne-ar sta în cale”, ne învaţă Iisus. Şi să nu-i uităm nici pe sfinţii cei de piatră, nedoborâţi de obuze, zugrăviţi la schitul românesc din Valea Iordanului. Ne aşteptă încă, să ne primească din nou în sfântul locaş, să ne binecuvânteze cu răbdarea şi iertarea lor.

Icoana Maicii Domnului „Iordăniţa”

Unul dintre puţinele odoare care au fost salvate de călugării români de la schitul „Sf. Ioan Botezatorul”, din valea Iordanului, când au izbucnit „Războiul de șase zile” dintre Israel şi forţele arabe, a fost Icoana Maicii Domnului - „Iordăniţa”. Icoana, care timp de 30 ani i-a vegheat pe călugării stabiliţi la lăcaşul din Qasr al Yahud, scăpată de sub bombardamente, se află acum în biserica Reprezentanţei Patriarhiei Române din Ierusalim.

De o rară frumuseţe, icoana Maicii Domnului – „Iordăniţa” este icoana în faţa căreia s-a rugat şi Sfântul Ioan Iacob de Neamţ „Hozevitul”, în anii în care a fost egumen la schitul din valea Iordanului. Se spune despre icoană că a săvârşit multe minuni şi a ascultat rugăciunile multor pelerini români şi pusnici din Ţara Sfântă.

În acest an, în luna martie, icoana din valea Iordanului a fost adusă spre închinare şi la Bucureşti, prilej pentru credincioşi de a-şi reaminti de povestea schitului românesc din deşertul Palestinei şi dramaticul destin al acestuia.

Mii de pelerini, printre câmpurile de mine

Pe fâşia de acces ce traversează câmpul minat dintre Ierihon şi Valea Iordanului, la locul botezului lui Iisus, trec anual în jur de 500.000 de pelerini, foarte mulţi dintre ei fiind români. De altfel, chiar şi în timpurile în care pelerinajele erau mai greu de organizat, numărul pelerinilor români era destul de mare. Aşa se şi explică, poate, de ce, în anii ’30, Guvernul Palestian a vândut Patriarhiei Române terenul pe care avea să se construiască schitul „Sf. Ioan Botezatorul”. În prezent, românii pot vizita Aşezământul românesc de la Ierihon.

Capcane explozive printre ruinele mănăstirilor

Potrivit unor estimări, în zona în care se află ruinele mănăstirilor creştine din valea Iordanului au fost plantate aproximativ 3.800 de mine. Unele dintre el sunt antitanc şi pot străpunge chiar şi un blindaj, altele, nu mai mari decât pumnul, sunt antipersonal, explozia lor fiind capabilă să ucidă sau să rănească grav un om. În plus, în regiune sunt numeroase proiectile neexplodate. În plus, soldaţii israelieni, pentru a preveni folosirea ruinelor mănăstirilor drept adăpost pentru comandourile arabe, le-au înţesat cu capcane explozive.

Operaţiuni de deminare, conduse de un fost ofiţer britanic

Planul întocmit de fundaţia caritabilă Halo Trust privind deminarea regiunii Qasr al-Yahud, în care se află „Valea mănăstirilor”, presupune îndepărtarea dispozitivelor explozive de pe o suprafaţă de 55 de hectare de teren. Pentru această operaţiune ar fi nevoie de doi ani de lucru laborios şi fonduri de 4 milioane de dolari. Halo Trust este condusă de James Cowan, un fost ofiţer britanic, cu experienţă în astfel de zone periculoase, având la activ intervenţii extrem de dificile în câmpurile de mine din Angola, Afghanistan, Irak, teritoriile palestiniene şi nu numai. În prezent, se află în derulare campania de strângere de fonduri. De asemenea, un moment important a fost parcurs şi prin obţinerea, după a aproape 50 ani de la tragedia prin care au trecut locurile sfinte, a avizelor necesare din partea Preşedinţiei şi Guvernului israelian, Ministerului Apărării, precum şi a Autorităţii Palestiniene, pentru începerea acţiunii de deminare şi deschidere a zonei.

Foto: Halo Trust

Citit 8169 ori Ultima modificare Joi, 28 Septembrie 2017 16:23

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.