Avarie la o magistrală principală a CET. Sunt afectaţi consumatorii din şapte cartiere

Avarie la o magistrală principală a CET. Sunt afectaţi consumatorii din şapte cartiere
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Gălăţenii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare din cartierele Ţiglina I, Mazepa I, Mazepa II, Centru, Piaţa Centrală, Port şi Zona veche a oraşului vor primi energie termică abia mâine seară, din cauza unei avarii care s-a produs la o magistrală principală a CET, din zona Inelului de Rocadă.

"După mulţi ani, am reuşit, cu eforturi conjugate ale colegilor de la Electrocentrale şi ale autorităţilor locale (Primărie şi Calorgal), să repornim sistemul centralizat de termoficare de la data de 1 noiembrie, aşa cum am promis. Din păcate, din cauza vechimii reţelelor, astăzi, ne confruntăm cu o avarie care a survenit la una dintre magistralele principale ale societăţii noastre. Vă asigurăm că intervenim prompt şi depunem toate eforturile pentru a repara conducta avariată, în aşa fel încât de mâine după-amiază să fie furnizat agent termic în sistem centralizat la parametri optimi. Ne cerem scuze pentru disconfort", ne-a declarat administratorul special al CET, Sinan Mustafa.

Reprezentanţii Calorgal ne-au declarat că, la acest moment, sunt deschise 72 din cele 114 de puncte termice care deservesc cele peste 19.000 de apartamente racordate la sistemul centralizat.

"În ultimile 24 de ore, cu sprijinul Electrocentrale, echipele Calorgal au pus în funcţiune încă 20 de puncte termice. În următoarea perioadă, lucrăm pentru deschiderea celorlalte 42 de puncte termice aflate în manevrele de pornire, pe măsură ce tehnicienii Electrocentrale vor debloca fluxul agentului termic pe magistrala care deserveşte zona centrală şi de est a oraşului. Din dispoziţia Primăriei Municipiului Galaţi, Calorgal va asigura, dacă şi când va fi cazul, cu întreg personalul şi stocul de material disponibil, orice solicitare de sprijin pentru urgentarea pornirii tuturor punctelor termice din oraş", a precizat Mihai Costache, purtătorul de cuvânt al Calorgal.

 

Citit 10580 ori Ultima modificare Joi, 08 Iunie 2023 23:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.